Escapadă

Pe cînd aflu de această nouă escapadă alpină a dlui Nicolaescu, un copil din mine scoate niște coarne:

„S-o supăra, dacă îi spun nea Vio (altminteri e mai mare ca mine cu un majorat)? Simt că nu.”

În rest, alt copil din mine, dar mai cuminte, mă trage de mînec cu privire la o situație din trecut... Nu am izbutit să-i spun lui nea Baticu 'dumneata', deși m-am străduit grozav, rămînînd tot la „dumneavoastră”. Nu se lipea și pace acea formă mai apropiată. I-am cerut și voie la un moment dat, iar dînsul a spus că nu e problemă, dar ceva din mine nu s-a putut lipi de acea adresare.

În ce privește acel „de la an la an e mai greu”, eu - deși mai june decît dînsul - m-am obișnuit în bună parte cu ideea. A coborîtului de ștachetă (puteți să-i spuneți și putirințe fizice).
A faptului că ce mergea acum un an sau doi (ce să mai spun de zece) n u mai ține acun.
Firește, ultimul nu-i un subiect de umbrit fericirea de-a trăi, a confraților - și-n general oamenilor - care gustă soarele posibilităților cvasinelimitate