marți, 26 septembrie 2023

De sub soare

notații la 22 decembrie 2022

Am făcut ochi asupra scriselor montane românești într-o îndepărtată epocă, pe când domnea exagerarea, iar deseori chiar minciuna.
Acestea întrucât condițiile de atunci - existența unei mafii în conivență cu dorința de liniște a autorităților - nu admiteau publicarea de replici.
.
Datorită naivității subsemnatului (sau, direct spus, ignoranței mele întru ale vieții), mi-am închipuit că putința de a replica incorectitudinilor va remedia automat lucrurile.
Or nu a fost așa...: omul normal e in nevoie (din motive care se pot explora) de exagerări ori chiar mistificări. Asta, pentru că îi produc bine sufletesc (sub această boltă deseori cenușiu-neagră), iar în același timp educația îi interzice să contrazică mai-marele care emite așa gogoși in preajma lor..
(în răstimp, o altă categorie nu și bate capul cu subiectul. E indiferentă)
.
Privindu mi azi eforturile de a îndrepta lucrurile (altminteri e un lucru structural, nu mi l-am ales eu), nu știu care parte a paharului din fața mea să aleg.
.
Cea plină, sau cea goală. Ochiul care zîmbește, sau cel care plânge.
Să plâng că sumedenie de oameni rămân captivi scriselor roz-eronate, ori să mă bucur că acel câmp este - în ciuda unui obraz extrem de gros - sensibil (fie și via acută iritare) la observațiile care îi vin dinspre acea muscă rătăcită, și foarte critică totodată.
Ochiul îmi mai râde și când realizează că nu tabăra mea (așa puțintică) preia a la longue din punctul de vedere al celorlalți, ci dumnealor adoptă finalmente din optica subsemnatului ori a înaintașului N. Baticu).
Asta, firește, ambalînd neplăcutele achiziții cât să nu pice prea prost, întreprinderii lor.



PS
Îmi revedeam saptaminile trecute (cu documentele epocii cu tot), anii de vehementă frondă la adresa mentorului meu, pe linie de scrise/atitudine montană.
Aș minți să ascund că nu m-a încercat destulă jenă. Dar, fără așa turbată fire, i-aș fi putut prelua ștafeta?

Apropo de ambele personaje. Sînt precum matca, ori măcar trîntorul. Nu e nevoie de multi, la un stup...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu