Proiecția în București a filmului „Hoinar prin munți” (III)

(urmare de aici)

În acest (al treilea) episod îmi îndrept atenția asupra cuplului Mititeanu.

Din start aș puncta că, anterior, îmi păruse că d. Dinu nu mai pomenește, de cîțiva ani, de simpatia dumnealui Cuxi Șerban, despre care bătuse toba pe toate tonurile, decenii la rînd. Am crezut că mi s-a părut mie, a fi abandonat subiectul, dar în filmul „Hoinari prin munți” nu-l pomenește niciodată, pe pupilul său de altădată.

Îndrăznesc să cred aici că materialul meu pe respectivul subiect l-a convins că nu o mai poate ține gaia-mațul cu el, ca pînă acum. Asta, pentru că va fi citit în diverși ochi (inevitabil, ai unor apropiați) că aceia nu consideră argumentele mele drept minciuni, răutăți etc.

În acest context, Mititeanu lasă amorul de sine prin intermediari (asta fusese mitul lui Cuxi) și purcede la unul direct.

Pe față.

Pentru sine, că ce mare, deosebit etc. este.

Noua campanie îi este utilă și pentru a-i estompa din angoasele inevitabilului deznodămînt, privitor la noi toți, dar mai ales la octogenari.

Nu o face precum mulți alți cogeneri, obișnuindu-se cu situația, ci fuge înainte ca de obicei. Mai exact prin cultul pe care începe a și-l confecționa.

Stau și mă întreb, fie și ateu aflîndu-mă, cît din situație este legată de faptul că Mititeanu nu pomenește niciodată de Dumnezeu. Nu m-ar mira să considere (la nivel inconștient-metaforic) un Dumnezeu al existenței sale.

În legătură cu tehnica mea de explorare (în ceea ce privește subiectul de față), reproduc următoarele:

„Zicala/anecdota „Dă-mi un singur oscior ca să pot reconstitui dobitocul” este o glumă plină de duh inspirată din paleontologie. Aceasta se referă la faptul că o minte isteață poate deduce întregul adevăr dintr-o singură dovadă mică și aparent neînsemnată. 

Iată cum funcționează logica din spatele ei:

- Regula științifică: Oamenii de știință pot reconstitui scheletul unui animal preistoric uriaș pornind de la o singură fosilă (cum ar fi un os). [1]
- Analogie simplă: Dacă vezi urma unei labe uriașe în noroi, nu trebuie să vezi ursul ca să știi că a trecut pe acolo.

- Morala în viața reală: Un detaliu banal (un singur „oscior”) este suficient pentru ca un om inteligent să descopere o minciună sau un plan ascuns...” (AI)

Anecdota respectivă privea, barim în varianta de care am eu cunoștință, pe Istrate Micescu.

Cultul lui Mititeanu (la care pun umărul realizatori și public) se bazează pe cîteva elemente. Trei la număr, la o apreciere fugară.
Și anume - într-o enumerare aleatorie - cariera montană a celui în cauză (în principal volumul ei, căci D.M. nu are performanțe alpine, în sine), apoi longevitatea sa, ce-i permite a umbla pe munte la o etate înaintată, iar finalmente prezența în preajmă a soției, Marilena Mititeanu.

În ce privește acțiunile montane ale lui Mititeanu, un rol esențial, de tipul picăturii chinezești, au avut-o postările sale pe net, inițial pe scene  gen Alpinet.org, apoi pe blogul personal, iar ulterior pe Facebook.

Iar dumnealui umblînd, indiscutabil, mult pe munte.

În ce privește longevitatea, ea uimește/fascinează o categorie umană care se îndoiește de un lung parcurs al existenței proprii, iar prin urmare caută în zisele, gesturile lui D. Mititeanu secretul care i-ar permite să avanseze ceva mai destinsă prin existență.

Despre alte dedesubturi ale fanilor dlui Mititeanu am pomenit în episodul anterior, lista putînd fi altminteri extinsă.

Și ajungem la relația cu soția, de care lume multă șade mută de admirație.

Eu din start văd acolo un caz de gerontofilie.

Definiția clasică a acesteia, mai exact a respectivei atracții, cuprinde și ideea de sexualitate. Nu pot ști cum au stat lucrurile în cazul tinerei Marilena Clenciu, cert este că dînsa, la etatea de 25 ani și ulterior, a lăsat baltă interesul nu doar pentru bărbații de vîrsta ei, dar și pentru un mariaj care să dea curs la ceea ce se numește - social, dar și biologic -  rostul femeii.

Nu fac ceva condamnabil din asta. Doar privesc la izvoarele situației. Mai exact la ce fel de familie i-a semănat embrionul situației ulterioare.

În opinia mea, interesul celei în cauză pentru cel ce-i va deveni soț decurge dintr-o pornire sentimentală (nu ca în romanele roze!) pentru propriul tată. Mai exact  a văzut în el un sprijin extrem de important, în existența ei. Foarte probabil, va fi fost un tată cu probleme de sănătate, dar de încredere, și care avea să se prăpădească, lăsînd tinerei un dor arzător pentru așa relație.

Va fi găsit necesară respectiva aplecare și împinsă de situația cu celălalt părinte (mama), situată foarte probabil la antipod.

Dacă tatăl îmi lasă impresia a fi fost o persoană întrucîtva suferindă, Marilena îmi pare a fi stat ulterior în așteptarea unei forme idealizate, a tatălui ei. Mai exact un reazim masculin puternic, sigur pe sine. Asta, cu tot riscul ce presupune relația cu acel tip uman.

Pentru el, odată întîlnit, Marlene lasă baltă totul, acceptînd să-l secundeze cu totul, în obsesia ce avea / are Dinu pentru munte.

Iar de aici, se impune o privire către acesta (fie și pe principiul amintitului oscior...).

Nu am răsfoit prea mult amintirile lui D. Mititeanu, însă rețin că, în copilărie (și în lipsa tatălui, mort în război, ca mobilizat pe loc), a dat credit substituților paternali, și anume unchiul și bunicul. Inși siguri pe ei în opinii, iar în același timp nutrind oarece dispreț față de femei. De pildă față de mama lui D.M., de ale cărei porniri mistice se amuzau.

De ce nu și-au luat neveste mai destupate, mai puternice pot doar bănui, și anume că acelea s-ar fi lăsat mai greu întoarse pe degete...

Nu știu din ce motiv, într-o primă fază a vieții lui amoroase, Mititeanu preferă doamnele mai coapte. E cazul gazdei sale din studenție. Trendul e vizibil și în relația cu mama lui Cuxi, chit că nu e obligatoriu să fi avut relații trupești cu ea. Dar îi este vreme îndelungată în preajmă. Va fi fost și femeia ideală, aceasta pentru că era puternică (cît să își pună soțul sub papuc), dar și de viță nobilă (în raport cu standardele locului). Ce e drept, nu pînă să abandoneze căutarea genului feminin potrivit sieși.

Mititeanu, în toată existența lui, vădește (pe cît îi este permis de alții, firește) spirit dictatorial... 

Deduc așa ceva și formulări precum „Măria Sa Muntele” ori „Trupul trebuie să fie sclavul sufletului”, cu sancțiuni asupra celui ce nu acceptă supunerea (vezi scena cu studenții săi de la „Garderobă”, pe Munticelul, la întîlnirea cu N. Baticu).

O face inclusiv căutînd, la vremea burlăciei, o femeie care să-l urmeze pe munte. Se pare că o găsește, în persoana lui Elis. Foarte probabil însă, aceasta este acaparat apoi de casă, mai ales după apariția unui copil.

La un moment dat, ea se prăpădește. De cancer. Și legat de care aș lua în calcul și problemele sufletești (neputință de a  exprima, datorită cuiva care îți interzice asta ori măcar nu îți dă atenție), ce trimit la așa ceva.

Ajuns în preajma a 60 ani, contrar așteptările unuia ca mine, Mititeanu nu doar că își menține exigențele în relația cu femeile, dar o dată ivită Marilena, nu mai cade cu ea în abaterea de a avea un copil. O are doar pe munte. Iar totodată ea cîntîndu-i în strună.

E interesant cum Marilena socotește - drept trăsătură de căpătîi a ei -smerenia. Pomenește de ea el puțin de două ori, în filmul „Hoinari prin munți”. Nu ajunge o persoană umilă (deduc de aici că în familia ei de origine dădea bine, să te recunoști - măcar verbal - așa ceva), dar nici nu iese din orbita soțului, cel cu trei decenii și jumătate mai vîrstnic.

Ca într-un banc, acela cu țiganul venit să concureze la concursul de înjurături...

(împiedicîndu-se de pragul camerei unde se afla juriul, blestemă la nesfîrșit bucata  de lemn, fiindu-i acordat premiul I. Iar candidatul întrebînd apoi, candid-umil: „Pot să încep [înjurăturile]?”)

... subiectul de mai sus poate fi extins (de pildă prin lectura textelor celor doi soți).

Aș da un ochi și spre realizatorul Cosmin Dumitrache. Din proiectul „Hoinar prin munți” are și el de cîștigat, ca notorietate, dar simt la el o simpatie pentru un bunic (în inevitabile condiții de trai dificil cu ceilalți), așa fruct fiind iute remarcat de Dinu Mititeanu, care și l-a înhămat la cultul său.

.

PS

Relația soților Mititeanu e de studiat și aplecarea lui Mititeanu de a semna (dacă nu de a înființa el de-a dreptul!) - pe la 2015-20 - exclusiv pe fila Fb a nevestei.