„Bucura Dumbravă (1868-1926), una dintre remarcabilele deschizătoare de drumuri în literatura noastră de turism, a cuibărit multe „ceasuri sfinte” în paginile cărților sale. Crucea Bucurei Dumbravă (Fanny Seculici), chiar dacă a avut un alt chip, a căutat toată viața „duhul muntelui”, a fost în permanență plină de credință întru lumină.
Drumul cărții ține totdeauna aproape de Drumul crucii. Și Cartea și Crucea îți întemeiază un sens izbăvitor, te scot la liman, te păzesc de rătăciri – alimentate hojma de prostie, de ignoranță. Nu există o altă cale a regăsirii, de ieșire din sforacul în care suntem împinși, întru captivitate, decât drumul întoarcerii la carte, la cărțile de căpătâi ale identității noastre.” (Mihai Ogrinji)
Îndrăznisem la un moment dat o ipoteză, cum că de la adăpostul liniștii furnizate de religie, ne permitem să fim, destinși, fiarele din proiect (cel uman...).
Revăzînd frumoasele afirmații din citat, despre sensul izbăvitor pe care îl oferă crucea și cartea, respectiv prostia și ignoranța de care feresc ele (bașca „sforacul în care sîntem împinși, întru captivitate”), am realizat că nu m-am înșelat prea tare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu