S-a întîmplat să îmi placă mersul cu trenul. De la tată am moștenit totodată plăcerea așa-numitelor circuite feroviare prin țară (facilitate multă vreme de așa numitele bilete-în-circuit, convenabile ca preț, înainte de 1989, inclusiv la clasa I)..
Cu așa morb, nu am putut rata în 2023 o așa deplasare... (mai rare în ultima vreme, dar compensate anul acesta cu două „fugi” doar pînă la 1 iulie).
.
Există puncte de interes prin țară asemenea unor prieteni vechi, la care nu se cade să nu fac vizite. În același timp, și absolut omenește, îmi place să descopăr locuri noi. Prin urmare, spre sfîrșitul lui iunie mi-am trecut pe listă și segmente de cale ferată pe unde nu am mai fost.
Cum ar fi Secuieni-Bihor - Jibou (ultimul pe magistrala 400, pendinte de Baia Mare, respectiv aflat în bazinul Someșului).
Am făcut ultima mențiune întrucît bucata amintită mai sus a urmat în mare parte valea Barcăului (acel frate al Crișurilor), pentru a trece apoi în valea Crasnei, iar finalmente în a Zalăului (barim așa a răspuns curiozității mele un conductor de tren amabil).
.
Nu mă aflu între cei revoltați de starea căilor ferate, indiscutabil destul de precară. Asta e: la un număr redus de călători, e normal să nu se investească prea tare, în domeniu. Firește, că o mică gheară la inimă nu mi-a lipsit, privind clădirile ori cantoanele în părăsire...
.
După o noapte pe un cîmp dintre Arad și Oradea, am vizitat ultima urbe, amică veche. Poate s-o fi supărat locuri de pe întinsul ei, că nu le-am pășit, dar am preferat cheiul Crișului Repede din preajma podului Sf. Lazslo.
Frumos pe acolo și centrul orașului, mai exact Piața numită a Unirii.
(pe acolo, am declinat scurt și invitația unui șmecher ce făcea pe tembelul, de a-i da smartpfone-ul meu pe jaful lui.)
Ca ins trecut de o vîrstă, m-au traversat și ceva amintiri, cărora le-am făcut față totuși fără cuvenitele lacrimi.
.
Am luat apoi trenul spre NE, să fie vreo 40 km, pînă în stația Săcuieni. Legătura spre Jibou (altminteri cu staționări în două gări de pe parcurs, nu mai punctez care).
Garnitura era constituită dintr-un vagon de Săgeată albastră, cu geamuri crăpate de la pietrele ce primise cîndva. Nu m-am revoltat prea tare de situație, căci am putut bănui sentimentele genului de oameni, locul unde trăiește, și care l-au făcut să lovească acel simbol al bunăsătării la care el simte că nu va ajunge niciodată...
.
Am cunoscut cu acest prilej localități de care știam doar de pe hartă (ori din din ceea ce se numeau „Mersul trenurilor”): Marghita, Suplacu de Barcău, Șimleul Silvaniei. ba chiar și un Giurtelec, de care am bănuit că e locul de baștină al primului șef SRI, Virgil Măgureanu, dar am fost lămurit de același naș amabil că e vorba de altul).
E de menționat că acea Silvanie ține deja de valea Crasnei, ceva mai locuită, mai veselă din punct de vedere al bunăstării.
Trenul am zăbovit un ceas și ceva la Sărmășag, unde am inaugurat sistemul uscatului cortului, de condensul strîns în noaptea precedentă.
Vreme minunată, în ciuda prognozei destul de triste.
Aici am aflat și că există un segment Sarămășag-Carei, ba chiar cu gară în Tășnad, localitate cu ștrand termal o minunăție! Garniturile per zi sînt rare, într-acolo, dar tot aș veni cîndva.
Finalmente am ajuns la Zalău.
Aici altă pauză, după care am luat-o spre Jibou. Același naș amabil mi-a explicat cum e cu locurile, dar și cu istoria terasamentului, care cum l-a făcut și întreținut. Asta,. apropo de faptul că a avut o așa-numită restricție de viteză, urcînd un deal spre cumpăna apelor, dincolo de care sînt ale Someșului...
.
De la Jibou existînd linie electrificată, am putut reîncărca telefonul - cu micul amănunt că pentru asta a trebuit să merg în vagonul vecin, în cel unde aveam loc alde curentul afîndu-se lipsă la apel...
La următoarea stație, Dej, ni s-au alăturat (trenul mergea spre București) niște vagoane de la Cluj. Inevitabil, ca un fan al istoriei ce mă aflu, mi-a plecat gîndul spre cum vor fi stat lucrurile, atmosfera la vremea cînd aici lucra un electrician ce avea să ajungă primul lider comunist al României, și anume Gh. Gheorghiu(-Dej).
.
Drumul meu a mai durat în acea zi doar o stație, la Beclean fiind proiectat a pune cortul. Am găsit destul de repede metrii pătrați necesari pentru punerea cortului, fie și deranjat un pic de niște cîini de peste pîrleazurile vecine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu