Intro.
Mie mi-ar plăcea să fi avut așa însemnări din partea vreunui interbelic (îh, și de bine ce pomeneam subiectul în materialul ce urmează, cred că așa interes s-a dezvoltat și în lipsa unei relații mai apropiate cu tatăl meu).
Le las și eu pe ale meu, cu speranța neghioabă că vor produce plezir cuiva, în viitor.
Subsemnatul:
„Am onoarea!
<Clubul Alpin Roman a premiat cei mai buni alpinisti si proiectele cele mai importante din punct de vedere al voluntariatului precum Constructia Refugiului Piatra Talharului unde Mircea V. Ignat reprezentantul CAR Cluj alaturi de Dinu Mititeanu ...>
Sînt curios de un lucru.
Domniile voastre, din Clubul Alpin Român, au idee de scrisele subsemnatului (admit că nu chiar amabile...) despre d. Mititeanu?
În rest, îmi place că reproduc un pic avatarurile de dinainte de 1989 ale celui care a reînființat CAR. Adică Niculae Baticu. Și el mai scria de cîte un zeu al epocii, iar cei vizați tăceau mîlc (asta cînd nu-l păleau pe la spate).
Totodată, logoreic aflîndu-mă, meditam acum vreo săptămînă că frumos ar fi să mă reînscriu în CAR. Curînd am realizat însă că un nesociabil plus agresiv ca mine nu-și are locul acolo. Plus că aș fi teribil de complexat, pe tinerețea și performanțele alpine ale celor de acolo.”
Comentariu eu, la poză Dinu Mititeanu de acolo:
„Cînd mi-or prisosi măcar un pic banii, aș merge la un psiholog (sau psihanalist) să-mi explice de unde-mi vine iritarea cea mare, pe distinsul d. Mititeanu.
Probabil, între altele va identifica sentimente nedescărcate față de tatăl meu (ori fratele vitreg mai mare?).
Ce-i drept, și amicul Miti a turnat gaz pe foc... De exemplu nu a binevoit niciodată să dialogheze, legat de opiniile-mi. Ceea ce nu i-a făcut bine la sănătate, căci a explodat la un moment dat (de două ori, în 2019-20). Asta nu direct, către subsemnatul, ci într-un mediu pe care și l-a dorit safe (de pildă blogul său, cel fără rubrică de comentarii).
La chestiune, D. Mititeanu a tooot vorbit de jurnalul (olograf!) al celui socotit pupilul său, și anume Cuxi Șerban. Nici pînă azi n-am văzut vreun facsimil după acela, asta deși am solicitat așa ceva, în mai multe rînduri.”
Totodată...
... la poza de mai jos opinez:
„Nu reușesc să fiu amic, dlui Mititeanu.
Oare oamenii de pe acolo sînt la curent cu ce am scris eu, despre dumnealui?
În rest, mă întreb cum voi arăta eu, la 87ani. Cum voi sta fizicește, ori cu elasticitatea minții. În cazul ultimei, mi s-a părut că N. Baticu lua notă mai mare, pe acel palier decît stimabilul clujean din imagine.”
„Mi se pare mie, ori de la apariția cărții mele de istorie Dinu a lăsat-o mai moale, cu mitul Cuxi Șerban?
Dacă da, trăiesc sentimentul că de atunci a îndrăznit să lucreze la un mit (public) propriu. Și care a generat invitații în media, iar totodată vreun film omagial, precum al lui C. Dumitrache.
Mmmm... Nu mi-ar plăcea să fiu venerat. Mi se trage de la accidentele biografice. Îmi doresc doar doi-trei oameni cu care să rezonez, în ale ideilor (ceea ce nu-i obligatoriu să se petreacă - și chit că există un precedent fericit: ștafeta criticismului preluată de subsemnatul de la N. Baticu).
În cazul inșilor sociabili, precum Dinu M. și suporterii săi, nu cred că există rezonanțe, ci doar interes pentru a clădi un grup (respectivii fiind educați să evolueze doar în așa ceva).”
.jpg)
.jpg)
