(Teoretic) răutăți

Prin vorba de mai sus (e vorba de răutăți) îmi dezarmez - măcar în parte - paznicul interior... Imaginați-vă scena în care părintele /  dascălul etc. reproșează unui inferior răutate, iar acesta răspunde că da, este un rău, iar totodată că a comis un lucru rău... Îl cam dezarmează, pe cel mare..

În recentul diferend ce am cu Octavian Bortoș, cineva intervine în sprijinul meu identificînd în pledoariile acestuia inclusiv atac la persoană. Pe care îl numește argumentum ad hominem, iar totodată privind pe subsemnatul:

”<Turistul montan Mircea Ordean este contestatarul paternității volumului Singurătatea Verticalelor – Jurnalul unei vieți frânte.>

Referirea la calitatea de turist montan este tendențioasă, vrea să-l pună în opoziție cu alpinistul Cuxi, un soi de referire voalată la Quod licet Iovi, non licet bovi. Clasicul argumentum ad hominem.”

 

Mărturisesc a-mi fi scăpat acea nuanță. Iar asta nu pentru că mi-i mintea leneșă, dimpotrivă, sesizasem multe alte contestabile, în rîndurile (de acolo, ale) lui O.B.

Privesc aceea idee, de ad hominem, și meditez cum i-aș putea răspunde cu aceeași monedă lui Bortoș. Iar aici existînd mijloace dure, decurgînd din faptul că,  fiind om social, el se păstrează în zona ideilor existente în acel țarc. Mai exact, nu a studiat posihanaliză, iar în consecință nu știe pe ce se poate călca, din glandele preopinentului, pentru ca ăsta să dea în bîlbîială (una foarte dureroasă). Dl. Bortoș, după mintea mea, are mari probleme în adaptarea la senectute. Întreaga lui acțiune privind memoria lui Cuxi, respectiv contestările pe care le aruncă lunile astea în stînga ori dreapta, se trag din acea respingere (inconștientă) a ultimei treimi a vieții -  ce-i drept, de felul ei al naibii de neplăcută...

Pe felie, se poate glosa mitocănește - de pildă - pe culoarea pămîntie a celui în cauză, în fotografia pe care el însuși și-o alege. Și de care pot paria că i-ar pica foarte prost...

Atîta doar că nu-mi vine să apăs pedala pînă la acest nivel... Asta, din mai multe motive. Ar fi inclusiv precum la consumul excesiv de băutură, cînd obții momentan o mare plăcere, dar îi vei plăti sufletește nota de plată mîine (ori cînd afli despre ciroza din dotare).

Un motiv este și că am argumente destule, eucludiene (în contrast cu neeuclidianul ideilor decurgînd din psihanaliză), pentru a-l contracara. Asta, pentru că am însușirea (nu e neapărat o calitate, între altele pentru că te cam scoate din realitate) ca într-o idee să miros și altele.

Deci argumente neeuclidiene...

Voi apăsa totuși un pic pe ele, în situația de mai jos. Asta nu pentru a răni pe celălalt, cît pentru a explora o situație...

Buștenenii, localnici de rînd dar și salvamontiști, continuă să folosească toponimicul „Valea Caraimanului”, în detrimentul celui de „Valea Jepilor”.

La chestiune, cineva le reproșează că în literatura montană există doar ultima formă, și e mirat că măcar salvamontiștii de sub... Caraiman nu utilizează în mesajele lor oficiale ultima formă.

Răspund acolo că îi pot înțelege pe bușteneni, dar că măcar salvamontiștii ar fi bine să folosească denumirea „Valea Jepilor...

Aș îndrăzni aici și un istoric al situației... Din unghiul lor, e vorbal ca buștenenii să vorbească de „Valea Caraimanului”, căci ea este lipită/curge pe lîngă respectivul munte. Atîta doar că ei nu au avut vreo contribuție la tipăriturile privind Bucegii, operate (în urma cercetărilor acestora) de oameni care adăstau la Sinaia. Ultima avînd acces mai lesnicios în secolul XIX pe platoul Bucegilor, decît Bușteniul, și favorizînd astfel accesul unui număr mai mare de oameni, decît în cazul satului de sub Caraiman.

Nu pot ști cine au dat numele de Valea Jepilor - localnici sinaioți sau orășeni găzduiți vara acolo - cert este că era o denumire disponibilă (generată de cei doi munți Jepi - Mari, respectiv Mici). Asta, întrucît valea vecină către sud a preluat numele Urlătorii de la baza ei, cunoscută de localnici, dar și de numeroși vizitatori. Iar poteca care coboară în bazinul ei de pe platou preluînd -  după amenajarea ei de către fabrica de hîrtie Schiel din Bușteni, iar totodată funicularului din zonă, numele acesteia). 

Optica buștenenilor de rînd despre valea despărțind Jepii (Mici) de Caraiman nu răzbate în tipărituri, cert este că localnicul Vasile Teodorescu folosește în ziarul, respectiv călăuza ce publică în prima parte a secolului XX forma „Valea Jepilor”. De pildă că Bucura Dumbravă a coborît în decembrie 1912 pe acolo.

Forma „Valea Caraimanului” apare, după știința mea, în revista „România Pitorească” (înființată în 1972). Mai exact, e vehiculată în rubrica „Din evenimentele muntelui”, recte în relatările despre accidentele în zonă, oferite de salvamontiștii bușteneni. Iar aici e de explorat de ce au preferat ei această formă, celei existente în toate lucrările turistice (inclusiv „Bucegii turism-alpinism”).

Cred că a fost și este fructul unei dorințe de a ieși cu orice preț în relief. Mai exact, buștenenii au încercat să impună forma uzitată local, ori măcar au evitat să se supună toponimicului impus de venetici. Pot bănui raționamentul/discursul: „Ce vin ăștia să ne dea nouă denumiri! Noi, cei de aici, folosim <Valea Caraimanului> [cu nuanța „Și părinții noștri îi ziceau așa!”]!”

Acuma, ideile mele de mai sus pot părea răutăcioase, ori măcar dure.

E interesant că acuza de duritate (în sensul unor afirmații) nu ia în calcul dacă afirmațiile reclamate se află adevărate/corecte sau ba...

Dar poți vedea comportamentul celor de la telecabina Bușteni-Babele, pentru a-ți face o idee asupra subiectului. Mai exact a atitudinii... Și fiind vorba de o categorie umană, a locului, cu un ego mărit de faptul că deservește o instalație care duce orășeni pe înălțimi, respectiv îi salvează pe unii dintre aceștia cînd ajung la ananghie.

Aerul lor, amestecînd superioritatea decurgînd de mai sus, cu inferioritatea insului care știe că nu va accede niciodată la condiția acelor călători/clienți, ce pleacă după sejurul lor către locuri ce par însorite, ca griji ale vieții.

Aici se poate discuta ce este în interiorul meu, cînd zic acestea. Ce inferiorități... Avantajul fiindu-mi că, vehiculînd curent asemenea idei/trăiri, sînt mai puțin vulnerabil la acuze/reproșuri din categoria respectivă.

Afirmațiile mele de mai sus pot fi contestate (deși am îndoieli că cineva o va face, mai exact la obiect), însă acea încăpățînare de a folosi - în intervențiile urbi et orbi - varianta „Valea Caraimanului” vine în folosul supozițiilor mele. 

Ea e valabilă și în cazul salvamontiștilor locului, pe care i-ai putea bănui de oarece universalism, de deschidere către valorile vehiculate la nivelul întregii țări.

Poate caut și eu pretexte (pentru defulat agresivitate) cu lumînarea, dar treabă nu a fost nici ca doi inși de la telecabina Bușteni să mă mintă cu dezinvoltură (prin iulie a.c., altminteri fiecare diferit) cînd i-am întrebat despre cunoscuții lor ce intră pe șest (și în dauna plătitorilor), în acea vehicol spre Babele. Bașca modul în care unii localnici au luat apărarea acelor concitadini ai lor...

 

PS

Același (uman) comportament, de a scoate în relief persoana/comunitatea) proprie. Aici, cu prețul mistificării, și anume că acel monument a fost ridicat în memoria eroilor prahoveni.

Remarc sprijinul primit de acea pretenția prin formula „Ridicatu-s-a”, ori ideea că acel război a fost de apărare a patriei, deși el a debutat cu atacul altui stat...

 

O idee trage pe alta

Admit cel dintîi că referirile-mi la Dinu Mititeanu, respectiv Octavian Bortoș sînt în exces. Dar mereu apar informații noi, care modifică / sporesc țesătura ce am asupra subiectului.

Prin urmare, vă cer scuze pentru acest repetat bombardament, tooot pe același subiect!

Ce e nou?

Păi, descoperind că site-ul Climbromania.ro pomenește cartea mea „Sus la munte la izvor” (mai exact ediția secundă), d. Bortoș ține să șunteze capitolul de acolo care îi șede dumnealui în gît. 

Prea mult nu se obosește în acea acțiune, ci preia copy/paste cele afirmate recent, la comentariile filei Wikipedia despre Cuxi Șerban (reamintesc, creată de dumnealui, dar primind, inclusiv de la mine, observații critice):

„Capitolul „Mitul Cuxi Șerban” semnat de Mircea Ordean în cartea sa „Sus la munte la izvor”, ediția a II-a, 2023, este o lucrare cu caracter denigrator, care împletește jumătăți de adevăr cu răstălmăciri ale realității, cu manipulări, interpretări tendențioase și speculații cu vădite trăsături calomnioase, izvorâte din imaginația autorului. Întregul material are ca scop discreditarea lui Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi), dar și a celor care l-au cunoscut în mod direct și au confirmat evoluția sa. Din aceste motive, „Mitul Cuxi Șerban” nu reprezintă o sursă obiectivă de informare.”

Replica mea:

„Ești un dulce, amice Bortoș... Iar totodată ai ceva din acel șarpe, carele atunci cînd are chef de sucombat, iese în drum, să dea vreo căruță peste el...

Una la mînă, știi ce-i interesant la tabăra ta (cît și cele similare)? Păi, e faptul că nu citați vreodată din spusele preopinentului, iar apoi să expuneți părerea domniilor voastre, pe felie. În contextul ziselor tale de mai sus, să-mi luați vreo bucată de text din incriminatul capitol, iar apoi să spuneți: „Bre, uite aicea manipulare, iar aicea răstălmăcire a realității!”...

Doi la mînă, vă aflați hoți dintre cei care strigă „Hoții”. Mai exact acuzați adversarul, că face ceea ce faceți voi înșivă. De pildă: „împletește jumătăți de adevăr cu răstălmăciri ale realității, cu manipulări, interpretări tendențioase și speculații cu vădite trăsături calomnioase, izvorâte din imaginația autorului”. Or, în materialului care vă stă în gît, celor din tabăra Mititeanu, expun cum ședeți domniile voastre, la acele capitole.

Dacă tot aduci vorba de „Sus la munte...”, acolo arăt și ce s-a ales de „statui” din trecut, tare asemănătoare celei dedicate de gașca voastră lui Cuxi Șerban. Și ai căror animatori procedau nu departe de stilul tău, ori al amicului Mititeanu. 

Dincolo de toate, eu zic să [...] punem la dispoziția generală punctul meu de vedere (link), în paralel cu al taberei tale, iar cititorul își va forma o părere.”

Am apoi șansa (rarisimă, în decursul deceniilor) să intervină cineva de partea mea:

”Dumneavoastră [O. Bortoș] expuneți aici, după disputa de pe Wikipedia cu autorul capitolului, concluziile analizei pe care ați făcut-o cu privire la acel capitol. Dat fiind că nu se pot evalua independent argumentele și probele care v-au dus la acele concluzii, înseamnă că vă așteptați ca publicul să le înghită nemestecate.

Aștept [totodată] cu interes să citesc jumătățile care ar completa adevărul și mai ales, în original, atât jurnalul dumneavoastră din acea perioadă, cât și jurnalul lui Cuxi în integralitate (nu cele câteva pagini - alese cu grijă, evident - promise cândva și neonorate de domnul Mititeanu)...” (cineva cu pseudonimul Rupi)

Dincolo de toate însă, încerc o dată în plus să-mi explic funcționarea lui Dinu Mititeanu și a lui O. Bortoș (vezi aici și PS1!).

Cred că e acolo o banală exemplificare a vorbei filosofului John Hobbes: „Homo homini lupus”. Sîntem lupi între noi (oamenii)...

Asta, pentru că resursele în lume sînt limitate. Iar noi avînd nevoie de cît mai multe asemenea resurse, pentru a ne tempera/atenua inclusiv angoasele. Și anume de a ne afla mici, neînsemnați sub cerul ăsta, sub amenințarea amintiților lupi.

Între modurile de a ne atenua angoasele (pendinte de acea micime, vulnerabilitate) și află și confecționarea unei staturi (sociale) superioare. Mai exact în raport cu o zonă mai mică ori mai mare din jur.

În cazul unor compatrioți, aria de aplicare este una în raport cu mersul pe munte. Și anume că respectivul s-ar afla acolo fruncea. O asemenea iluzie îi conferă oarece liniște interioară (cu corolarul că îi este îngrozitor fără ea).

Confecționarea unui asemenea soclu este un lucru deloc simplu, dar unii oamenii reușesc. De pildă Mihai Haret ori Emilian Cristea.

Chiar și așa, operațiunea are nevoie ca de apă de o bulă/un cocoon. Care conține pe de o parte oameni (deloc puțini!) entuziasmați de acel zeu, iar totodată unde să nu pătrundă păreri contrare la adresa Aceluia (ce rămîne totuși om, iar mijloacele deificatoare țin inevitabil de exagerare, respectiv mistificare).

Demersul protectiv în cauză este favorizat de dezinteresul - în cazul de față, al - restului lumii montane, pentru asemenea cultùri. Rarisim apar însă și cîrcotași, la adresa acelui zeu. Iar reacția aceluia și a suporterilor săi (preoți, credincioși de rînd) fiind una extrem de vehementă, împotriva îndrăznețului.

Asta, pentru că demersul acelui cîrtitor amenință - în ochii lor - stabilimentul în care se simt bine, și în lipsa protecției căruia tind să se simtă îngrozitor. Și care templu, în ciuda sfințeniei ce i se atribuie, este un stabiliment extrem de fragil. Asta, pentru că este clădit pe amintitele deja exagerare, respectiv minciună.

Acei oameni, ai Statuii respective, sînt umani (în sensul hobbes-ian) și pentru că firea ne este totalitară. Dreptatea este doar la noi, iar totodată fructele dulci se cade a sta în ograda noastră. Iar cine atentează la asta, merită atacat cu toate mijloacele. Căci nouă, super-oamenilor, ne este permis. Iar acele mijloace cuprinzînd la loc de cinste minciuna, respectiv manipularea. Asta, în vreme ce mintea tuturor se protejează pe cum poate, de vorbele atentatorului la zeul nostru. 

Rareori un asemenea credincios se apleacă atent asupra observațiilor adversarului, ci mai degrabă, pentru că inconștientul este foarte credul, se blindează împotriva lor. Iar pe acea scenă, ideea de adevăr nu face doi bani, în fața pericolului ca părerea mirifică - despre noi și zeul / protectorul nostru - să se facă zob, lăsîndu-ne față în față cu dureroasele angoase existențiale 

Zeul se protejează mai mult decît oricine, din acel spațiu, împotriva contestărilor. Asta și pentru că înălțimea de la care ar cădea el, în caz de colaps al acelei religii, ar fi una foarte mare - cea de la Zeitate, la înșelător de proporții, de om care a profitat de încrederea celorlalți (altminteri, mediocri doritori să obțină protecție sufletească, fără efort).

Astfel îmi explic eu ieșirile lui Dinu Mititeanu, ori ale lui O. Bortoș...

Protecția de sine a primului este una extrem de interesantă. Teoretic, poate vedea ce s-a ales - datorită scrierilor mele, dar mai ales ale lui N. Baticu - de statuia lui Emilian Cristea. Dar se blindează pe mai multe planuri împotriva acelui disconfort. O scaldă, cu privire la gesturile acelui înaintaș (căruia i-a fost preot). Îi găsește scuze, iar totodată contestă unele observații în context, ale lui N. Baticu. O face delicat, căci ultimul nu mai este paria de altădată, dar în cazul subsemnatului abandonează menajamentele:

„Izvorul resentimentelor lui MO la adresa lui Cuxi pornește de la Cris­tea. Resentimente ce le-a extins asupra tuturor celor care – la fel cu Cuxi – l-au vorbit doar de bine pe Cristea: Toma Boerescu (naș al lui Cristea), speologul Clujean Mihai Șerban – unchi al lui Cuxi, eu și alții. Apoi resentimente și post-mortem față de Zsolt, care îi admirase cartea și viața lui Cuxi!”

... Nici gînd să dea vreun ochi, la argumentele mele! Să spună, iată ce bazaconii spune MO aici...! Iar de aici e de spus că citarea, concretețea în general se află domeniu precum tămîia pentru diavol.

Iar implicit, sub umbrela acelui Totul este permis, la mare prețuire se găsește  aburirea. Cît și manipularea, pe multiple planuri. Inclusiv prin atitudinea hoțului care (mai mult dau mai puțin conștient, recte proiectează) strigă hoțul. Care ține în paralel lecții de moralitate, deși, exprimîndu-mă religios, nu are vreun Dumnezeu

„Din documentele vremii, încep să descopăr câte ceva din josniciile de culise ale „U” Cluj (secția alpinism), petrecute acum aproape 50 de ani; este ceva cutremurător pentru orice om de bună credință, iar pentru mine – ca persoană înșelată – este de-a dreptul devastator”

Etc. 

În context, nu pot să nu remarc tenacitatea unor asemenea oameni. Dar și deja amintita astupare a urechilor, într-o defilare pe care eu unul o socotesc lipsită de obraz.

PS1

Pînă azi, îl socotisem pe O.B. drept ajutor al lui Mititeanu, în campania proCuxi. Nu unul care să ridice perii, însă căruia îi convenea mitul lui Cuxi, căci arunca o lumină favorabilă și asupra lui (îi fusese echipier în Albastra hivernală, iar totodată dăduse cărtii respective, pe ton superior, un interviu).

Or, fie și doar de curînd (probabil căpătînd mai mult timp odată cu pensionarea, dar și în căutarea de reușite în trecutul său, care să-i atenueze sentimentul bătrîneții), Bortoș sare dur la gîtul mititeanist:

Spicuiesc:

„Din documentul „Raport de premieră alpină”, aferent premierei traseului „Universitatea 3” din Peretele Data, Cheile Aiudului (Poieni, Vălișoarei), parte a volumului „Cheile Râmeț Poieni Turzii Premiere alpine 1969-1985 cupa FRTA”, partea a II-a, „Munții Trascăului; Cheile Poienii-Vălișoara”, cap. „Colțul Data”, pag. 125-128 (numerotare olografă) link , am constatat următoarele:

Raportul în cauză menționează ca autori a respectivei premiere alpine pe Mititeanu Constantin, Oros Doru și Gyöngyösi Nicolae. În dreptul numelor celor trei persoane apar și semnăturile acestora, considerate autentice.

Ulterior, în articolul „Adversitatea Baticu-Cristrea” link , Constantin Mititeanu (Dinu) a recunoscut public că – în realitate – premiera traseului „Universitatea 3” a fost realizată de echipa formată din: Constantin Mititeanu (Dinu), C. Urcan (Ezi) și Octavian Bortoș (Tavi).

Astfel, prin prezentarea ca adevărată a prezenței lui Doru Oros și Gyöngyösi Nicolae (Miki) în echipa de premieră s-a declanșat procesul de inducere în eroare a Federației Române de Turism Alpinism (F.R.T.A.), dar și a opiniei publice – începând cu data publicării numitului raport. Fapta s-a produs în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru Doru Oros și Gyöngyösi Nicolae (Miki), în paguba subsemnatului și a lui C. Urcan (Ezi). Prin urmare, există suspiciunea rezonabilă că fapta în cauză constituie înșelăciune, incriminată de Art. 244 N.C.P. link

Dată fiind folosirea numitului raport de premieră în vederea producerii unor consecințe juridice, cunoscând că raportul conține falsuri, există suspiciunea rezonabilă că s-a înfăptuit uzul de fals, faptă prevăzută de Art. 323 N.C.P. link . Deși îndepărtată în timp, fapta este susceptibilă de a produce consecințe juridice și în prezent, dată fiind publicarea numitului raport în mediul online și utilizarea acestuia ca sursă bibliografică pentru alte publicații.”

Și:

„Cum poate fi „Președinte de onoare a Secției Universitare Cluj a Clubului Alpin Român” un om care și-a înșelat coechipieri de coardă și colegi de club, care a mințit Federația Română de Turism Alpinism (F.R.T.A.), întocmind și semnând rapoarte de premieră false?”

Sau: 

„Dle Dinu Mititeanu,

Din documentele vremii, încep să descopăr câte ceva din josniciile de culise ale „U” Cluj (secția alpinism), petrecute acum aproape 50 de ani; este ceva cutremurător pentru orice om de bună credință, iar pentru mine – ca persoană înșelată – este de-a dreptul devastator!”

În paralel, îmi scot pălăria în fața tonului marțial de mai sus, cel cu articole Cod Penal, ce va fi reușit anterior (vreun procuror familia Bortoș?) să strecoare destulă teamă, în preopinenți...

PS2

... Ce trasee de gradul 7, ce Himalaye! Astea-s nimic pe lîngă vreun material despre cum afectează senectutea ființa umană (de pildă, acea urcătoare anterior pe munte). Sau conștientizarea lipsei de rost a întregii noastre existențe, pe care ne-o inculcă... 

Ori  singurătatea, pe care de chiu de vai sociabilii și -o mai acoperiseră cu una-alta, pînă atunci...

În context, Teodor Mazilu avea o vorbă: „Vîrsta cînd deșertul înflorește mai rar”...

Recente evoluții, în disputa cu Octavian Bortoș

Mă strădui să fiu un om corect.

Iar în postura nefiind neapărat o calitate, cît vulnerabilitate.

Mi se trage de la traiul solitar, lipsit de proptele/protecția de care au parte alții. Mai exact semeni trăind în grupuri. Și unde, pe de o parte, protejați protejați de tovarăși. Iar totodată morala este ceva mai laxă, mai ales cînd servește interesele grupului. Și ale ființei umane în general, tentată să lase baltă principiile, atunci cînd poate dobîndi avantaje.

Dincolo de toate, am oroare de minciună (iar prin derivație de manipulare)...


Cele de mai sus se află introducere la mica (marea?) mea obsesie, și anume prestația grupului din jurul confratelui Dinu Mititeanu...

Dinu M. este omul care, în neputință de a-și construi sieși o statuie, a translat acea nevoie într-un cult inventat de dînsul, privind Alexandru Brăduț Șerban (1960-1982). Mititeanu a slujit tenace, decenii la rînd, acel zeu, adunînd totodată în juru-i fideli, ei ei entuxiasmați de Cuxi. A avut însă ghinionul ca balonul său cel roz, iar totodată umflat cu aerul mistificărilor, să aibă parte - în 2019-20 - de un banal vîrf de ac...

Ca urmare, Mititeanu a lăsat baltă cultul cu pricina, decizînd să se ocupe de unul al său...

 

Ștafeta a fost dusă totuși mai departe de concitadinul său clujean, Octavian Bortoș. Care, în același apetit pentru mistificări, a alcătuit o pagină Wikipedia despre Cuxi. Și unde preia toate poveștile lui Mititeanu.

În acest punct al expunerii mele, inevitabil mă întreb ce e în mintea respectivilor. De pildă, cum ajung ei să mintă fără jenă..
Foarte probabil, fac asta întrucît nu se așteaptă la contestări.

Mai mult ca sigur așa au învățat în mediul lor, că atari povești (slăvind pe Dumnezeu, Patria/Nația și altele) - generatoare de bunăstare sufletească pentru preoți, dar și pentru credincioșii de rînd - nu devin vreodată țintă a criticilor. Prin urmare, purced  la construcții similare fără să se aștepte la cîrteli exterioare, mai mult ori mai puțin vehemente.

Pe acest fond, Mititeanu și cei ca el își închipuie că și ei pot ridica semeni pe vreun soclu. Este un gest care le conferă multiple satisfacții. Este de pildă încîntarea de a plămădi o superființă, și încă una nu doar pentru sine, ci pentru o categorie cît mai largă de semeni. Mai exact unii care să aplaude acțiunea, fascinați de acel zeu, iar totodată reverențioși cu preoții săi.

Mica problema a unei asemenea întreprinderi este cantitatea de mistificare pe care o conține. Și care se află inevitabilă, căci altfel nu ar putea trezi interesul ființelor numite oameni.

Slujitorii cu pricina au observat însă - foarte probabil inconștient - că asemenea încropiri (cu pretenții de sfințenie) nu au parte de contestări. Totul este să pui umărul, perseverent, la ridicarea acelei statui, iar apoi la întreținerea ei. Demersul este încurajat și de faptul că lumea bună, normală (trec aici și autoritățile de diverse nivele) aplaudă asemenea cúlturi. Iar asta, adaug eu, pentru că acele instanțe înalte încurajează orice menține o stare de bine printre supușii lor.

Pe acest fond, Dinu Mititeanu, iar în ultima vreme O. Bortoș, și-au permis să afirme orice. Și au fost foarte mirați, cînd vreunii - păsări foarte rare, altminteri - nu au fost de acord cu opera lor...

Despre indispoziția lui D.M., vezi aici:

Comună amîndurora, în fața unor asemenea contestări, le-a fost într-o primă fază tăcerea. Atitudinea de caravană, în fața cîinilor întîlniți pe drum.  Atîta tot că acei patrupezi nu au rămas în urmă, în curțile sînt ei îndeobște priponiți, ci s-au luat după ei. Iar lătrăturile lor semnalizînd locurilor străbătute, prin consecvență, că ceva nu e regulă în căruțele acelor călători... Mai exact în articolul Wikiipedia născut de O. Bortoș... Și pe care acesta, se străduise altminteri a-l clădi impecabil, în calitate de ins priceput, în bucătăria instituții cvasiacademice.

Din ultima poziție, Bortoș a încercat să interzică dulăului cel mai vehement, să amușine încărcătura caravanei sale... Mai exact a reproșat că acel cîrcotaș face trimitere la o lucrare personală, care nu ar fi din acest motiv de încredere.

Gesturile celor precum Mititeanu sau Bortoș plătesc deseori tribut ideii „Hoțul strigă hoții!” (v. PS). Mai exact, dacă ei reproșează cele de mai sus, asta nu înseamnă că dumnealor nu procedează exact la fel...

De pildă, întreaga statuie a lui Cuxi are la baza un pretins jurnal atribuit acestuia, care de fapt nu a existat, fiind vorba de o făcătură executată sub bagheta lui Dinu Mititeanu. Din acea lucrare pasămite de multă încredere,  reproduc dînșii cu mult spor...

Pe aceeași scenă, O.B. face afirmații într-un spirit foarte întîlnit la animatori ca dînsul, și anume că obiecțiile la adresa acțiunii lui sînt din categoria „speculații [...] fără temei, subiective, răutăcioase și chiar jignitoare pe această temă”...

Foarte probabil, acționa în ton cu experiența personală, ce în trecut descurajase preopinenții. Sau măcar învățase că așa trebuie procedat... În același timp de spus că aceeași categorie nu aduce niciodată vreun extras din ideile preopinentului, iar apoi să îl conteste punctual. Nu, dumnealor preferă formulele din citatul reprodus mai sus...

Cum dulăul avînd colții în pulpana sa nu a descurajat, Bortoș va reveni ulterior cu acestea:

„Din motive de conștiință, precum și din considerente profesionale, eu nu voi utiliza și nu voi promova sub nicio formă «Mitul Cuxi Șerban», semnat de Mircea Ordean, întrucât consider că este o lucrare cu caracter denigrator, care împletește jumătăți de adevăr cu răstălmăciri ale realității, cu manipulări, interpretări tendențioase și speculații cu vădite trăsături calomnioase, izvorâte din imaginația autorului. Întregul material are ca scop discreditarea lui Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi), dar și a celor care l-au cunoscut în mod direct și au confirmat evoluția sa...”

Întrucît, spre deosebire un Dinu Mititeanu acum cinci-șase ani, Bortoș nu a beneficiat aici de un public al casei, terții au judecat diferit de cum și-a dorit el:

Pe de o parte, au menționat la antetul acelui articol că „Punctul de vedere neutru al acestui articol [...] este disputat. Vă rugăm să consultați părerile exprimate în pagina de discuții. Vă rugăm să nu ștergeți eticheta până la rezolvarea disputei.

Pe de altă parte, au contestat materialul lui Bortoț exact pe linia unde el se credea mai tare (vezi considerațiile profesionale, pomenite în amonte): 

„Din textul acestui articol nu rezultă caracterul notabil al subiectului. Dacă articolul nu va fi completat cu bibliografia necesară, el va fi redirecționat, combinat cu altul sau propus pentru ștergere. Acest articol sau această secțiune pare să conțină cercetare originală. Dacă textul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci va fi șters.”

 

PS

„Apropo de imaginaţia «bogată» a lui MO: lansase ipoteza că tatăl lui Cuxi ar fi fost «omul securităţii»...” (D. Mititeanu)
Dincolo de faptul că nu fac afirmația cu pricina, și în general nu fac reproșuri de colaporare cu Secu, am descoperit la un moment dat că unchiul lui Cuxi (pe care l-aș fi atacat eu, lucru inexact) avea sarcină de la acea instituție, să îl spioneze în străinătate pe Ion Rațiu... În general în mediul clujenilor lăudați de Mititeanu nu-mi pare să fi existat scrupule, legat de colaborarea cu Stăpînirea comunistă... Vezi de pildă limbajul de utecist al amicului care semnează prefața ediției I a cărții „Singurătatea verticalelor”...

Gunoaie din Valea Seacă a Caraimanului (la 2026 și nu numai)...

Pe cînd dau a comenta cele din postarea lui Ștefan...

... mă vîntură scurt auto-acuza că mă aflu un incorigibil Gică Contra. Și căruia, prin definiție, îi place a fi în răspăr, cu ceilalți oameni.

Dar.

Cred că mi se trage și de la plăcerea de-a explora felii noi realitate, în care oamenii normali nu prea își bagă nasul. Asta, pentru că dumnealor au activitate socială, iar pe acea Scenă, urmezi direcții din categoria numitorului-comun. Adică ceva care să poate fi perceput-înțeles și de ceilalți. Pe care poate îi duce capul mai greu, iar totodată sînt mulțumiți de cocoon-ul lor, neinteresați de cercetări asupra lumii.

Și urmînd așa direcție (a numitorului-comun), îți reprimi curiozitățile în exces, căci ele te-ar încurca în funcționarea-ți diurnă.

LA CHESTIUNE...

Oare de ce mă revoltam în junețe de gunoaiele găsite pe munte (ba le și adunam, pe cît puteam), iar ulterior, pînă spre matusalemica-mi vîrstă de azi, mi-a trecut?

Foarte posibil, mi-am găsit alte căi, pentru a obține considerația semenilor, și nu acea de tip „Vedeți cum dau eu ascultare îndemnului (social), cum că să păstrăm lumea curată?”

Posibil ca la mijloc să mai fie, în cazul tinerilor, o (încă) neadaptare la ideea de murdărire, inclusiv a ființei proprii, pe care o dorim nufăr / neafectată în funcționarea lipsită de „gunoaie”/disconfort adus, de viață.

În contextul acelor gunoaie, unele îmi erau dragi și demult, de pildă vreun segment de scară metalică (picată de la Crucea Caraiman), ori lanțuri cu traiectorie idem, sau dulii de becuri, cele atîrnate la origine de brațele acelui monument, pentru a fi vizibil de departe.

Nu spun că am fost încîntat descoperind, pe la 2020, noua-serie-de-deșeuri, provenind de la Cruce (mai exact de la reparația ei), dar cu timpul, observînd că Totul-curge (la vale), dus de zăpezi, mi-a devenit simpatic frigiderul ajuns în așa-numitele Hornuri (ale Văii Seci din Caraiman)... Cu al lui buton de reglat temperatura (firește că nefuncțional).

Pe felie, caut a-mi imagina scena în care doi-trei onor melitari s-au ostenit cu el pînă în buza prăpastiei, încredințîndu-l de acolo gravitației... Iar finalmente ștergîndu-și sudoarea de pe frunte, și îndreptîndu-se către spațiul din interiorul soclului Crucii...

Aici ar mai fi de spus că obectul nu a fost aruncat din zona platformei (betonate, a) monumentului, ci l-au dus pe coama înierbată care se face către SE. Altminteri nu ar fi ajuns în Hornuri, ci pe fața intermediară, dintre acestea și Valea Spălăturii.

O traiectorie asemănătoare a urmat cîndva (să fie patru decenii?) o pereche umană, pare-se sinucisă din dragoste... Umblînd pe acolo după o vreme, am dat de resturi infinit mai nașpa decît frigiderul ori niscaiva saci de rafie...

Etapă nouă, în diferendul cu Octavian Bortoș... (II)

(urmare de aici)

Să privim îndeaproape materialul lui O. Bortoș...

„Wikipedia este o enciclopedie liberă. Prin urmare, dacă cineva dorește să șteargă, să adauge sau să modifice ceva în articolul „Cuxi Șerban” este liber s-o facă, atâta vreme cât se conformează politicii Wikipedia.”

Se înțelege că punctul de vedere bortoșian se conformează acelui prințip, în vreme ce al subsemnatul cade sub incidența următoarelor:

„Din motive de conștiință, precum și din considerente profesionale [admit că sună înălțător...], eu nu voi utiliza și nu voi promova sub nicio formă «Mitul Cuxi Șerban», semnat de Mircea Ordean, întrucât consider că este o lucrare cu caracter denigrator, care împletește jumătăți de adevăr cu răstălmăciri ale realității, cu manipulări, interpretări tendențioase și speculații cu vădite trăsături calomnioase, izvorâte din imaginația autorului. Întregul material are ca scop discreditarea lui Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi), dar și a celor care l-au cunoscut în mod direct și au confirmat evoluția sa...”

Despre pretinsa-mi imaginație vorbea cîndva (mai sigur pe el chiar!) și Dinu Mititeanu... Dar nici unul dintre ei nu se încumetă la un gest elementar: și anume să mă citeze, iar apoi să-mi spună „Uite, bre, aici nu ai dreptate!”. 

Cei doi, cît și cei ca dînșii (vezi supărații, cîndva, pe cartea „Pe crestele Carpaților”, 1984) nu se încumetă însă la așa ceva, căci s-ar simți pe un teren minat. Mult mai la îndemînă le este să se mențină în zona vagului, presărat cu atacuri din categoria „jumătăți de adevăr cu răstălmăciri ale realității, cu manipulări, interpretări tendențioase și speculații cu vădite trăsături calomnioase..”.

„«Mitul Cuxi Șerban» nu reprezintă o sursă obiectivă de informare, ci doar o amplă cercetare originală a autorului [gura păcătosului?], prin care acesta urmărește promovarea sa în comunitatea pasionaților de munte, grație atacării unui subiect notabil din domeniu.”

Pe de o parte, nu mai am de ce să (mă) promovez în comunitatea pasionaților de munte, întrucît am deja un nume. Dați un search (ori chestionați AI) despre cercetările asupra istoriei mersului pe munte în România, respectiv despre explorarea abruptului Bucegilor. 

Totodată, nu pot să nu zîmbesc la ideea subiect notabil în domeniu, despre care știu că e unul bazat din plin pe minciună...

„Așadar, în urma controlului editorial, am constatat că «Mitul Cuxi Șerban»

 nu poate susține cu obiectivitate articolul biografic «Cuxi Șerban». De asemenea, am sesizat că «Mitul Cuxi Șerban» se poziționează în discordanță cu năzuințele spre corectitudine ale Wikipedia.”

Controlul editorial fiind al fratelui Bortoș... Care vîntură și ideea obiectivității, dînsul și tabăra fiind campioni de fapt în sens opus, în mistificarea numită Mitul Cuxi Șerban!

Simpatic este aici și că același material al subsemnatului „se poziționează în discordanță cu năzuințele spre corectitudine ale Wikipedia.”. Or, exact la fel se exprima cîndva (1985) o altă tabără, deranjată și ea că i-o lua la vale castelul de nisip: 

„Vă semnalez, în numele a numeroşi iubitori ai muntelui din oraşul Cîm­pu­­lung, gustul amar pe care ni l-a lăsat o parte din cartea «Pe crestele Car­paţilor» de Nicolae Baticu şi Radu Ţiţeica, apărută re­cent în editura Sport Turism, instituţie care, din cîte ştiu, nu pr­o­mo­vează şi nu încu­ra­jează ata­cu­ri­le la per­soană. Iată, însă, că în car­tea amintită am cons­ta­tat cu stupoare că me­moria celui care a fost Emilian Cristea este groso­lan întinată, contestîndu-i-se viaţa şi activitatea exemplară de om sim­plu, modest, pasionat şi entuziast ...”

Etc.

(nici gînd să se afirmat însă așa ceva, în acea carte!)

Revenind la scrisele lui O. Bortoș...:

Articolul „Cuxi Șerban” are 120 de referințe (note) care-i susțin afirmațiile pas cu pas și este documentat din 28 de surse menționate în Bibliografie, printre care și Everybodywiki, Alexandru Brăduț Șerban, everybodywiki.com., accesat la 15.12.2025”

Dincolo, aici, de abureala stilistică ce amintisem mai sus, e de zis că articolul cu pricina citează de zor surse ce pornesc de la un fals, și anume jurnalul inventat de Dinu Mititeanu, ca aparținînd Cuxi Șerban! În paralel, și materialul meu conține surse numeroase, dar nu se cade ca O. Bortoș să pomenească acest amănunt...

În rest, observ că O. Bortoș este foarte prompt, în a cita erori ale preopinenților (alții decît subsemnatul...):

„Vă informez că eu nu administrez site-ul climbromania.ro. – așa cum, probabil, vi s-a indus în mod fals. Judecata după principiul „se pare că” nu este temeinică, căci nu tot ce pare a fi este.”

 La final, aș puncta că dincolo de disperările subsemnatului, cum că minciuna vehiculată de acea tabără (Mititeanu) șade bine mersi, e de spus că articolul lui O.B. - urmare a contestărilor primite -  a primit totuși mai  multe apostile defavorabile din partea Wikipedia (altminteri, nu cunosc cine și cum face asemenea observații).

Una se află la pagina de Discuții:

Altele apar în deschiderea articolului:

Etapă nouă, în diferendul cu Octavian Bortoș... (I)

... (iar implicit cu tabăra dînsului) 

Ca scurt istoric al problemei, Octavian Bortoș a publicat pe Wikipedia un material despre Alexandru Brăduț Șerban, unde reproduce optica despre subiect a grupului din care face parte, cel animat de Dinu Mititeanu.

Cum poți interveni în asemenea situații, am introdus în acel text mențiunea, cred eu sobră, că „despre subiect a scris și Mircea Ordean”, cu link spre materialul (meu) în cauză.

Completarea nu mi-a fost admisă, pe motive tehnice (cusute cu ață albă). Dar am insistat:

„Îmi doresc să fie pomenit, la bibliografia acestei file, și materialul subsemnatului privindu-l pe A.B. Șerban”

Un Pafsanias s-a interesat de curînd (august 2026):

„Din ce lucrare face parte materialul și care sunt datele ei bibliografice complete?”

I-am răspuns că „e o carte scoasă pe cont propriu, fără ISBN., «Sus la munte la izvor», mai exact ediția II, 2023”. 

La acest stadiu, intervine un Andrei: 

„O carte autopublicată nu se califică drept sursă de încredere, dar să nu fim ipocriți: întreg articolul [cel de Wikipedia, despre A.B. Șerban] este scris astfel: referințe masive din site-ul climbromania.ro, administrat, după cum se pare, chiar de autorul articolului și, cu destulă certitudine, fără controlul editorial necesar unei surse de încredere; restul detaliilor provenind din Singurătatea verticalelor, a cărei origine este chiar Alexandru Șerban. Totul pare cercetare originală [?].

Luat scurt de apă, am răspuns inițial că „Vede Domnul... Mai exact, nimic nu mă energizează mai tare, decît gesturi precum ale dlui Bortoș”. Curînd am comentat însă la obiect:

„«O carte autopublicată nu se califică drept sursă de încredere»

Dacă vreo carte NU este autopublicată, asta nu-i furnizează automat girul încrederii.

Observațiile mele (cu argumentația aferentă), privind articolul de aici al dlui Bortoș, se găsesc în materialul subsemnatului la care fac trimitere mai sus. Iar la baza a tot aflîndu-se părerea mea că volumul „Singurătatea verticalelor” este fructul unei mistificări de proporții: și anume că jurnalul atribuit Alexandru B. Șerban este de fapt creația integrală a lui Dinu Mititeanu - în baza căruia a purces la un cult al celui tînăr, pe care l-a dorit răspîndit în lumea noastră alpină.”

Același Andrei a ținut să mă lămurească:

„O carte care nu e autopublicată nu devine automat sursă de încredere, dar e un element necesar (deși nu suficient). E nevoie de un control editorial, de peer review, ceea ce lucrările autopublicate nu au.

Am etichetat articolul referitor la aceste probleme și va fi pus în discuție într-un cadru mai larg dacă nu se lămuresc. Adaug și eticheta de {{PDVN}} deoarece e destul de clar că aceasta e problema pe care o ridicați dumneavoastră.”

 Toate acestea,  izbutesc finalmente să-l scoată din bîrlog pe părintele întregii situații, și anume Octavian Bortoș

„Wikipedia este o enciclopedie liberă. Prin urmare, dacă cineva dorește să șteargă, să adauge sau să modifice ceva în articolul „Cuxi Șerban” este liber s-o facă, atâta vreme cât se conformează politicii Wikipedia.

Din motive de conștiință, precum și din considerente profesionale, eu nu voi utiliza și nu voi promova sub nicio formă „Mitul Cuxi Șerban”, semnat de Mircea Ordean, întrucât consider că este o lucrare cu caracter denigrator, care împletește jumătăți de adevăr cu răstălmăciri ale realității, cu manipulări, interpretări tendențioase și speculații cu vădite trăsături calomnioase, izvorâte din imaginația autorului. Întregul material are ca scop discreditarea lui Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi), dar și a celor care l-au cunoscut în mod direct și au confirmat evoluția sa.

„Mitul Cuxi Șerban” nu reprezintă o sursă obiectivă de informare, ci doar o amplă cercetare originală a autorului, prin care acesta urmărește promovarea sa în comunitatea pasionaților de munte, grație atacării unui subiect notabil din domeniu.

Așadar, în urma controlului editorial, am constatat că „Mitul Cuxi Șerban” nu poate susține cu obiectivitate articolul biografic „Cuxi Șerban”. De asemenea, am sesizat că „Mitul Cuxi Șerban” se poziționează în discordanță cu năzuințele spre corectitudine ale Wikipedia.

Articolul „Cuxi Șerban” are 120 de referințe (note) care-i susțin afirmațiile pas cu pas și este documentat din 28 de surse menționate în Bibliografie, printre care și Everybodywiki, Alexandru Brăduț Șerban, everybodywiki.com., accesat la 15.12.2025 [...]

În altă ordine de idei, vă informez că eu nu administrez site-ul climbromania.ro. – așa cum, probabil, vi s-a indus în mod fals. Judecata după principiul „se pare că” nu este temeinică, căci nu tot ce pare a fi este.

Mulțumesc pentru atenția acordată.

Cu respect, Octavian Bortoș”

 Subsemnatul:

„Cel mai sănătos este să lași publicul să cunoască și alt punct de vedere, decât al taberei tale. Iar numitul public se va convinge, dacă materialul meu este precum spui, sau altfel.” 

Cît și:

„Îndrăznesc să vă compar, pe dumneata domnule Bortoș, dar și pe cel care îți este mentor, și anume Dinu Mititeanu [atac la persoană șters].

Între altele nici dumneata, nici Mititeanu nu citați vreodată o afirmație de a mea, și să vă spuneți părerea. Nu, ci procedați precum amintita [atac la persoană șters].

Vorbești totodată de sumedenia notelor de subsol (și care la o adică nu lipsesc nici din materialul meu...).

Or, e de văzut pe ce fel de afirmații / lucrări se bazează acele note de subsol.

Ele pleacă de la ceea ce aș numi păcatul originar, și anume lucrarea confecționată de Dinu Mititeanu (la vremea când nu avea curaj să își făurească un mit propriu) și pusă în contul decedatului Alexandru Șerban.

Și din care ciracii domniei sale citează din greu.

Atacul la persoană șters trimitea la animalul marin numit sepia, care prins la colț emană cerneala caracteristică, pentru a nu mai putea fi reperat de către inamic.

Am tratat și despre:

„«O carte autopublicată nu se califică drept sursă de încredere...»

Nu aș fi fetișiza ideea, că o carte publicată de alții e înfrățită cu obiectivitatea. Pe de o parte, nu cred că există editor care să aibă habar, de subiectele istoric-montane pe care le tratez eu îndeobște. Dacă dumneavoastră aveți idee de vreunul, dați mi și mie de știre.

Apoi, cartea ce se află la baza mitului Cuxi Șerban nu cred că a avut parte de vreun recenzent, căci nu este pomenit vreun redactor de carte, la niciuna din cele două ediții. Pur și simplu, Dinu Mititeanu a trecut de hârtie ceea ce i-a mers dânsului la inimă. ”

Este momentul în care intervine un Vulturul: 

„Această discuție a deviat într-o zonă inutilă. Rog să se lipsească participanții (din trecut) de a mai continua comentariile, dacă mai încep aiureli precum „omul-sepie” eu dau revert la tot mesajul, considerându-l vandalism.” 

De notat că dumnealui nu are nimic de spus despre formulările lui Bortoș despre subsemnatul, și în general despre faptul că refuză accesul părerilor mele în articolul despre Cuxi.

 La acest stadiu, aveam de ales între a sta cuminte, și a nu. Am ales ultima poziție, riscînd ceea ce spunea d. Vultur, respectiv vreo interzicere a mea (am pus răul înainte) pe acolo... Asta, după un principiu pomenit mai sus, că nimic nu-mi dă energie, precum ceea ce resimt drept nedreptate:

„Cînd preopinentul meu a formulat o serie de aprecieri neelegante, la adresa mea, de ce nu ai intervenit? De ce nu ai amenințat și atunci cu acel Revert?

Totodată, termenul 'aiureli' (cu care onorezi afirmațiile mele) constituie o mostră ceva mai nouă, de academism?

Într-un al doilea episod, voi lua la purecat vorbele lui Bortoș de mai sus, pe care le găsesc mai mult decît interesante...

(va urma, aici)