(urmare)
Luna decembrie a următorului an (2025), va fi mai mult decît plină. La data de naștere a lui Cuxi, de pildă:
„In memoriam Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi) – (n. 19 decembrie 1960, d. 11 februarie 1983)
„Am început acum un an. Pe atunci eram proaspătul student din anul I, căutând și descoperind dedesubturile vieții noi, ale vieții de student. Începusem prin a merge la întrunirile studenților, la serate, la ședințe de speologie, de jazz și de alpinism. Trebuie încercate toate, ca să-ți alegi ceea ce o să-ți placă mai mult!” – scria Cuxi în cartea sa „Singurătatea Verticalelor”, ediția a II-a, la capitolul „Gânduri la un an de alpinism” (p. 15), dezvăluindu-ne astfel întâlnirea sa cu alpinismul.„Mediul cultural familial în care s-a format, grație ascendenței sale pe ambele ramuri genealogice parentale, asociat cutumelor înaltei societăți din care făcea parte, l-au înzestrat pe Cuxi cu o personalitate marcantă – temeinic fundamentată educațional, întreținută social și material –, articulată pe un caracter impetuos de luptător și învingător.” Octavian Bortoș; „Refugiul de nori”„Cuxi a fost un impetuos. S-a cățărat în doi ani cât alții în 10!” – ținea să sublinieze, pe bună dreptate, Dinu Mititeanu în cartea sa „Chemarea Muntelui” (p. 90).În urmă cu 43 de ani, pe 18 decembrie 1982, eram invitatul lui Cuxi la sărbătorirea zilei sale de naștere. Întrucât pe 19 decembrie (adevărata sa zi de naștere) aveam programată deja plecarea noastră spre Fisura Albastră, acesta și-a devansat aniversarea cu o zi. A fost o petrecere de neuitat, animată de numeroși invitați din cercurile lui Cuxi și ale familiei sale.”
Pentru a nu lăsa gluma să se îngroașe, este de spus că volumul atribuit lui A.B. Șerban este unul inventat (argumentația mea, aici), cum este și scrisoarea pasămite trimisă de Cuxi lui Bebe Pozdîrcă, ce completează ediția II a cărții „Singurătatea verticalelor”.
În altă ordine de idei, onorantul pasaj despre mediul cultural în care s-a format Cuxi aduce serios cu scrisele în context ale unor alți membri ai Grupului (Virgil Mihaiu, Dinu Mititeanu, Dan Păvăloiu), trădînd, în opinia mea, un izvor comun de inspirație, al cuiva trăitor în lăudata familie...
După cum, nu-mi aduc aminte dinspre fanii lui Cuxi să fi pomenit, și altfel decît strategic, vreun defect cît de mic...
În același context, al grozavei familii ce-a avut (în altă parte, Bortoș o va peria nobiliar, drept Șerban de Cernești), inevitabil să mă întreb ce-a rămas în urma ei (și a mofturilor interesaților), la un A.D. 2025...
La același final de an, O. Bortoș lucrează susținut la o pagină Wikipedia privindu-l pe Cuxi. În paralel, va păși mai mult decît tonic în 2026, în a cărui primă zi notează:
„În Memoriam Alexandru-Brăduț ȘerbanDupă accidentul de pe versantul vestic al Vârfului Pietrele, din Munții Retezat, din 11 februarie 1983, în noaptea de 11 spre 12 februarie ʹ83, trupul lui Cuxi a stat în așteptare sub streașina Refugiului Gențiana, pe latura estică a acestuia, așezat în sacul de dormit a lui Tavi Bortoș – un sac de puf tip sarcofag, de culoare albastru deschis, din inventarul Clubului „U” Cluj. La capul său pâlpâia în liniște o lumânare.”
Următoarea salvă, pe 6 ale aceleiași luni:
„Singurătatea Verticalelor – Jurnalul unei vieți frânte
După moartea lui Cuxi, în 11 februarie 1983, jurnalul său olograf – în fapt o agendă voluminoasă, plină ochi, îmbrăcată într-o copertă de plastic albastru-deschis – mi-a fost încredințat o vreme de părinții săi, pentru a-mi spune părerea referitor la publicarea sa.
Am fost încântat de inițiativă și m-am oferit să contribui la ilustrarea lucrării.
Pe 27 iulie 1984 am aflat că mama lui Cuxi a plecat în Germania Federală (R.F.G.), însoțită de dna Macavei, buna sa prietenă. Pentru această deplasare avea nevoie de jurnalul fiului său – probabil în perspectiva publicării acestuia în Germania. Întrucât eu nu fusesem acasă la momentul returnării, dna Șerban a ridicat manuscrisul de la mama mea. (menționam în jurnalul meu din 1984.)
Cartea lui Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi) a fost publicată – în prima sa ediție – abia în 1990, iar astăzi se află pe lista scurtă a lucrărilor care alcătuiesc Literatura Montană în limba română.”
Revine peste o săptămînă...:
„Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi) în tavanele Fisurii Albastre – 23 decembrie 1982 – Foto: Octavian Bortoș ”
... cît și la 24 ianuarie, cu o invitație:
„Află mai multe despre Cuxi Șerban, de pe Enciclopedia Wikipedia.
Ce nu spune Bortoș acolo, este că fila cu pricina, pe respectabila în sine Wikipedia, este una realizată de el. Și conținînd subiectivitate cu carul. Mai exact, la fondul provenit pe filieră Mititeanu, i-a alăturat și contribuții proprii, de pildă că familia Șerban avea și extensie de nume, cvasinobiliară, și anume „...de Cernești”
Despre ea, vezi punctul de vedere al subsemnatului.
Pare să fi lucrat (susținut) la ea în decembrie 2026 și în luna ce urmează...
Bortoș nu pare să fi avut parte, în întreagă această campanie proCuxi (foarte probabil și în restul drumului prin viață), de gînditori-diferit, în raport cu el. A trăit, îmi pare, doar într-un anumit mediu, socio-cultural. S-a adaptat lui, acceptînd de mult că vreunele sufletești nu se fac, iar în același timp că el nu poate fi țintă a unui anumit tip de gesturi.
A învățat, între altele, că dacă tratezi cum se cuvine profesori și zei ai locului, nu îți va tulbura nimeni afirmațiile, ba chiar fi fi apludat.
A învățat, între altele, că dacă tratezi cum se cuvine profesori și zei ai locului, nu îți va tulbura nimeni afirmațiile, ba chiar fi fi apludat.
În paralel, vei putea face netulburat trimitere la propria persoană, la realizări ale ei.
Toată această situație, una de trai (doar) într-un cocoon/bulă, i-a îi va fi croit inevitabil - în cele ale muntelui - un sentiment de omnipotență, în ale informațiilor emise.
În baza ei, găsește de cuviință, în același ianuarie 2026, a solicita modificări, la cîteva Profile de alpiniști, existente pe siteul ClimbRomania.
Pe de o parte, la secțiunea dedicată lui Alex. B. Șerban, solicită - via comentarii să fie pomenită pagina Wikipedia (cea realizată de el...). Administratorii nu au nimic împotrivă, dar face subsemnatul o observație:
„I-a fost publicat postum jurnalul în cartea «Singurătatea verticalelor - Jurnalul unui vieți frânte'.
I-am solicitat lui Dinu Mititeanu, cel care a lansat și susținut mulți ani mitul lui A.B. Șerban, să-mi arate - via fotocopiere - cîteva file din acel jurnal.
S-a eschivat.
Personal, eu nu cred că un asemenea jurnal (al lui Cuxi) a existat cu adevărat, textul din cartea pomenită fiind de fapt o făcătură a lui D. Mititeanu. ”
I-am solicitat lui Dinu Mititeanu, cel care a lansat și susținut mulți ani mitul lui A.B. Șerban, să-mi arate - via fotocopiere - cîteva file din acel jurnal.
S-a eschivat.
Personal, eu nu cred că un asemenea jurnal (al lui Cuxi) a existat cu adevărat, textul din cartea pomenită fiind de fapt o făcătură a lui D. Mititeanu. ”
Bortoș replică reproducînd o recentă postare a sa:
„După moartea lui Cuxi, în 11 februarie 1983, jurnalul său olograf – în fapt o agendă voluminoasă, plină ochi, îmbrăcată într-o copertă de plastic albastru-deschis – mi-a fost încredințat o vreme de părinții săi, pentru a-mi spune părerea referitor la publicarea sa.
Am fost încântat de inițiativă și m-am oferit să contribui la ilustrarea lucrării.
Pe 27 iulie 1984 am aflat că mama lui Cuxi a plecat în Germania Federală (R.F.G.), însoțită de dna Macavei, buna sa prietenă. Pentru această deplasare avea nevoie de jurnalul fiului său – probabil în perspectiva publicării acestuia în Germania. Întrucât eu nu fusesem acasă la momentul returnării, dna Șerban a ridicat manuscrisul de la mama mea; arătam în jurnalul meu din 1984.
Jurnalul lui Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi) a existat cu adevărat și – din cauza cenzurii comuniste – a fost publicat (în prima sa ediție) abia în 1990, sub titlul Singurătatea Verticalelor – Jurnalul unei vieți frânte.
În ciuda speculațiile fără temei, subiective, răutăcioase și chiar jignitoare pe această temă, pot garanta că Dinu Mititeanu nu este autorul cărții Singurătatea Verticalelor – Jurnalul unei vieți frânte.”
„După moartea lui Cuxi, în 11 februarie 1983, jurnalul său olograf – în fapt o agendă voluminoasă, plină ochi, îmbrăcată într-o copertă de plastic albastru-deschis – mi-a fost încredințat o vreme de părinții săi, pentru a-mi spune părerea referitor la publicarea sa.
Am fost încântat de inițiativă și m-am oferit să contribui la ilustrarea lucrării.
Pe 27 iulie 1984 am aflat că mama lui Cuxi a plecat în Germania Federală (R.F.G.), însoțită de dna Macavei, buna sa prietenă. Pentru această deplasare avea nevoie de jurnalul fiului său – probabil în perspectiva publicării acestuia în Germania. Întrucât eu nu fusesem acasă la momentul returnării, dna Șerban a ridicat manuscrisul de la mama mea; arătam în jurnalul meu din 1984.
Jurnalul lui Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi) a existat cu adevărat și – din cauza cenzurii comuniste – a fost publicat (în prima sa ediție) abia în 1990, sub titlul Singurătatea Verticalelor – Jurnalul unei vieți frânte.
În ciuda speculațiile fără temei, subiective, răutăcioase și chiar jignitoare pe această temă, pot garanta că Dinu Mititeanu nu este autorul cărții Singurătatea Verticalelor – Jurnalul unei vieți frânte.”
Remarc din start mai sus abureala, mai exact emiterea unor afirmații nu chiar în legătură cu subiectul (de pildă acea doamnă Macavei ori culorile pretinsului jurnal), voind prin definiție să obosească preopinentul. De notat este și formula speculațiile fără temei, subiective, răutăcioase și chiar jignitoare pe această temă”, simpatică în sine, dar semnalizînd lipsa totală a contraargumentelor. Cît și speranța că în jur se află cît mai mulți comilitoni, care să nu-l alse singur în fața neașteptatului torent polemic.
Atenție merită și aserțiunea „pot garanta că...”. Cum anume, d. Bortoș nu spune.
O nouă intervenție a mea:
„E frumos ce spune d. Bortoș (îmi place pomenitul caracteristicilor jurnalului, numai bun de abătut atenția!), însă tot am două rugăminți:
- fotocopii după jurnalul atribuit lui A.B. Șerban (altminteri Dinu Mititeanu promitea așa ceva acum cinci ani, și fotocopii s-a făcut!);
- acceptarea în bibliografia filei Wikipedia despre Cuxi Șerban (pe care o păstorește d. Bortoș), a mențiunii că despre subiect a scris și subsemnatul, urmat de un link într-acolo.
În rest, ca scurtă opinie a mea despre situațiune, ceea ce numesc eu Mitul Cuxi Șerban a pornit într-un moment (1983-84) în care animatorii acestuia au crezut că totul le este permis. În consecință, au inventat tot ce le-a făcut plăcere inimii dumnealor, găzduiți inițial cu larghețe de 'ejusdem farinae' - revista „România Pitorească” (mai exact, Anuarul acesteia). De pildă, au scos din joben un manuscris editorial, reproducînd pasămite jurnalul montan al lui Cuxi.
Schimbarea de regim din 1989 nu le-a alterat acea glandă a impunității, legată de ceea ce aștern pe hîrtie ori via tastatură. Ci a dus înainte ștafeta, de exemplu printr-o doua ediție (2003) a cărții atribuite aceluiași răposat.
De pe 2010 li s-a ivit însă, în gloriosul drum (generînd de pildă «Memorialul Cuxi», cu entuziasmați fani), un rătăcit. Care-a reproșat inițial vreun fleac, dar, luat cu «Hușșș!», s-a apucat să privească mai atent amintita carte. Și i-a dat cu minus, cum se spune în popor.
„Tabăra Mititeanu” (îmi permit acest apelativ) n-a binevoit să-și dea cu părerea despre acele observații. Asta, pentru că se învățase ani buni să aibă parte doar de aplaudaci, ai făcăturilor dumneaei. Iar în paralel o anima pornirea copilului nestrunit, că lumea treb'e neapărat să fie cum vrea el.
În ciuda acestei liniști superioare, pînă la urmă a cedat picăturii chinezești, ce-i sosea din partea acelui rătăcit. Nu a dat însă înapoi, spunînd de pildă «E posibil să fi greșit și noi nițel...». Ci a contraatacat, în genul de mai sus al dlui Bortoș.”
- fotocopii după jurnalul atribuit lui A.B. Șerban (altminteri Dinu Mititeanu promitea așa ceva acum cinci ani, și fotocopii s-a făcut!);
- acceptarea în bibliografia filei Wikipedia despre Cuxi Șerban (pe care o păstorește d. Bortoș), a mențiunii că despre subiect a scris și subsemnatul, urmat de un link într-acolo.
În rest, ca scurtă opinie a mea despre situațiune, ceea ce numesc eu Mitul Cuxi Șerban a pornit într-un moment (1983-84) în care animatorii acestuia au crezut că totul le este permis. În consecință, au inventat tot ce le-a făcut plăcere inimii dumnealor, găzduiți inițial cu larghețe de 'ejusdem farinae' - revista „România Pitorească” (mai exact, Anuarul acesteia). De pildă, au scos din joben un manuscris editorial, reproducînd pasămite jurnalul montan al lui Cuxi.
Schimbarea de regim din 1989 nu le-a alterat acea glandă a impunității, legată de ceea ce aștern pe hîrtie ori via tastatură. Ci a dus înainte ștafeta, de exemplu printr-o doua ediție (2003) a cărții atribuite aceluiași răposat.
De pe 2010 li s-a ivit însă, în gloriosul drum (generînd de pildă «Memorialul Cuxi», cu entuziasmați fani), un rătăcit. Care-a reproșat inițial vreun fleac, dar, luat cu «Hușșș!», s-a apucat să privească mai atent amintita carte. Și i-a dat cu minus, cum se spune în popor.
„Tabăra Mititeanu” (îmi permit acest apelativ) n-a binevoit să-și dea cu părerea despre acele observații. Asta, pentru că se învățase ani buni să aibă parte doar de aplaudaci, ai făcăturilor dumneaei. Iar în paralel o anima pornirea copilului nestrunit, că lumea treb'e neapărat să fie cum vrea el.
În ciuda acestei liniști superioare, pînă la urmă a cedat picăturii chinezești, ce-i sosea din partea acelui rătăcit. Nu a dat însă înapoi, spunînd de pildă «E posibil să fi greșit și noi nițel...». Ci a contraatacat, în genul de mai sus al dlui Bortoș.”
Din acest moment, și în ciuda revenirilor mele ulterioare..
... l-am pierdut de client pe d. Bortoș.
PS
Dacă tot m-ai făcut curios, cum arată fila din jurnalul personal în care ți-ai notat că a luat dna Șerban manuscrisul, de la mama dumitale.
(ca fapt divers, și eu țineam pe atunci jurnal. Îl am și acum, ba mi-am scris și memoriile, în baza lui)
La final, încă o dată felicitările mele! Le ai, cu întorsul pe degete.”
Dacă tot m-ai făcut curios, cum arată fila din jurnalul personal în care ți-ai notat că a luat dna Șerban manuscrisul, de la mama dumitale.
(ca fapt divers, și eu țineam pe atunci jurnal. Îl am și acum, ba mi-am scris și memoriile, în baza lui)
La final, încă o dată felicitările mele! Le ai, cu întorsul pe degete.”
Cam în același timp introdusesem la fila Wiki privindu-l pe Șerban jr. un scurt text (aprox. „la subiect a scris și Mircea Ordean”), cu link spre materialul meu „Mitul Cuxi Șerban”. La scurt timp acea adăugire a dispărut, d. Bortoș motivînd în bucătăria paginii că un introducător de informație nu poate face trimitere la proprii lucrări. L-am rugat să introducă dumnealui bucata refuzată, însă, lucrurile stînd precum vulpea introdusă în cotețul găinilor, dînsul s-a ferit ca de necuratul, de așa ceva - fără a-și motiva în vreun fel atitudinea.
Ceva mai mult succes a avut O. Bortoș în discuția în contradictoriu dusă cu adminul Adi Costache.
În paralel. O. Bortoș a solicitat cîteva modificări la fila privindu-l pe Gligor Bodea, situație generînd și ea un schimb de impresii cu amintitul Adi Costache.
Dincolo de toate experiența ClimbRomania i-a fost indiscutabil neplăcută. Mai exact, a întîlnit aici oameni din afara grupului. Care văd altfel lucrurile, iar în același timp au alt mod de comunicare, respectiv nu pot fi intimidați / manipulați / măguliți în stilul deprins cîndva (via educație) O. Bortoș...
(va urma)
