Admit cel dintîi că referirile-mi la Dinu Mititeanu, respectiv Octavian Bortoș sînt în exces. Dar mereu apar informații noi, care modifică / sporesc țesătura ce am asupra subiectului.
Prin urmare, vă cer scuze pentru acest repetat bombardament, tooot pe același subiect!
Ce e nou?
Păi, descoperind că site-ul Climbromania.ro pomenește cartea mea „Sus la munte la izvor” (mai exact ediția secundă), d. Bortoș ține să șunteze capitolul de acolo care îi șede dumnealui în gît.
Prea mult nu se obosește în acea acțiune, ci preia copy/paste cele afirmate recent, la comentariile filei Wikipedia despre Cuxi Șerban (reamintesc, creată de dumnealui, dar primind, inclusiv de la mine, observații critice):
„Capitolul „Mitul Cuxi Șerban” semnat de Mircea Ordean în cartea sa „Sus la munte la izvor”, ediția a II-a, 2023, este o lucrare cu caracter denigrator, care împletește jumătăți de adevăr cu răstălmăciri ale realității, cu manipulări, interpretări tendențioase și speculații cu vădite trăsături calomnioase, izvorâte din imaginația autorului. Întregul material are ca scop discreditarea lui Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi), dar și a celor care l-au cunoscut în mod direct și au confirmat evoluția sa. Din aceste motive, „Mitul Cuxi Șerban” nu reprezintă o sursă obiectivă de informare.”
Replica mea:
„Ești un dulce, amice Bortoș... Iar totodată ai ceva din acel șarpe, carele atunci cînd are chef de sucombat, iese în drum, să dea vreo căruță peste el...
Una la mînă, știi ce-i interesant la tabăra ta (cît și cele similare)? Păi, e faptul că nu citați vreodată din spusele preopinentului, iar apoi să expuneți părerea domniilor voastre, pe felie. În contextul ziselor tale de mai sus, să-mi luați vreo bucată de text din incriminatul capitol, iar apoi să spuneți: „Bre, uite aicea manipulare, iar aicea răstălmăcire a realității!”...
Doi la mînă, vă aflați hoți dintre cei care strigă „Hoții”. Mai exact acuzați adversarul, că face ceea ce faceți voi înșivă. De pildă: „împletește jumătăți de adevăr cu răstălmăciri ale realității, cu manipulări, interpretări tendențioase și speculații cu vădite trăsături calomnioase, izvorâte din imaginația autorului”. Or, în materialului care vă stă în gît, celor din tabăra Mititeanu, expun cum ședeți domniile voastre, la acele capitole.
Dacă tot aduci vorba de „Sus la munte...”, acolo arăt și ce s-a ales de „statui” din trecut, tare asemănătoare celei dedicate de gașca voastră lui Cuxi Șerban. Și ai căror animatori procedau nu departe de stilul tău, ori al amicului Mititeanu.
Dincolo de toate, eu zic să [...] punem la dispoziția generală punctul meu de vedere (link), în paralel cu al taberei tale, iar cititorul își va forma o părere.”
Am apoi șansa (rarisimă, în decursul deceniilor) să intervină cineva de partea mea:
”Dumneavoastră [O. Bortoș] expuneți aici, după disputa de pe Wikipedia cu autorul capitolului, concluziile analizei pe care ați făcut-o cu privire la acel capitol. Dat fiind că nu se pot evalua independent argumentele și probele care v-au dus la acele concluzii, înseamnă că vă așteptați ca publicul să le înghită nemestecate.
Aștept [totodată] cu interes să citesc jumătățile care ar completa adevărul și mai ales, în original, atât jurnalul dumneavoastră din acea perioadă, cât și jurnalul lui Cuxi în integralitate (nu cele câteva pagini - alese cu grijă, evident - promise cândva și neonorate de domnul Mititeanu)...” (cineva cu pseudonimul Rupi)
Dincolo de toate însă, încerc o dată în plus să-mi explic funcționarea lui Dinu Mititeanu și a lui O. Bortoș (vezi aici și PS1!).
Cred că e acolo o banală exemplificare a vorbei filosofului John Hobbes: „Homo homini lupus”. Sîntem lupi între noi (oamenii)...
Asta, pentru că resursele în lume sînt limitate. Iar noi avînd nevoie de cît mai multe asemenea resurse, pentru a ne tempera/atenua inclusiv angoasele. Și anume de a ne afla mici, neînsemnați sub cerul ăsta, sub amenințarea amintiților lupi.
Între modurile de a ne atenua angoasele (pendinte de acea micime, vulnerabilitate) și află și confecționarea unei staturi (sociale) superioare. Mai exact în raport cu o zonă mai mică ori mai mare din jur.
În cazul unor compatrioți, aria de aplicare este una în raport cu mersul pe munte. Și anume că respectivul s-ar afla acolo fruncea. O asemenea iluzie îi conferă oarece liniște interioară (cu corolarul că îi este îngrozitor fără ea).
Confecționarea unui asemenea soclu este un lucru deloc simplu, dar unii oamenii reușesc. De pildă Mihai Haret ori Emilian Cristea.
Chiar și așa, operațiunea are nevoie ca de apă de o bulă/un cocoon. Care conține pe de o parte oameni (deloc puțini!) entuziasmați de acel zeu, iar totodată unde să nu pătrundă păreri contrare la adresa Aceluia (ce rămîne totuși om, iar mijloacele deificatoare țin inevitabil de exagerare, respectiv mistificare).
Demersul protectiv în cauză este favorizat de dezinteresul - în cazul de față, al - restului lumii montane, pentru asemenea cultùri. Rarisim apar însă și cîrcotași, la adresa acelui zeu. Iar reacția aceluia și a suporterilor săi (preoți, credincioși de rînd) fiind una extrem de vehementă, împotriva îndrăznețului.
Asta, pentru că demersul acelui cîrtitor amenință - în ochii lor - stabilimentul în care se simt bine, și în lipsa protecției căruia tind să se simtă îngrozitor. Și care templu, în ciuda sfințeniei ce i se atribuie, este un stabiliment extrem de fragil. Asta, pentru că este clădit pe amintitele deja exagerare, respectiv minciună.
Acei oameni, ai Statuii respective, sînt umani (în sensul hobbes-ian) și pentru că firea ne este totalitară. Dreptatea este doar la noi, iar totodată fructele dulci se cade a sta în ograda noastră. Iar cine atentează la asta, merită atacat cu toate mijloacele. Căci nouă, super-oamenilor, ne este permis. Iar acele mijloace cuprinzînd la loc de cinste minciuna, respectiv manipularea. Asta, în vreme ce mintea tuturor se protejează pe cum poate, de vorbele atentatorului la zeul nostru.
Rareori un asemenea credincios se apleacă atent asupra observațiilor adversarului, ci mai degrabă, pentru că inconștientul este foarte credul, se blindează împotriva lor. Iar pe acea scenă, ideea de adevăr nu face doi bani, în fața pericolului ca părerea mirifică - despre noi și zeul / protectorul nostru - să se facă zob, lăsîndu-ne față în față cu dureroasele angoase existențiale
Zeul se protejează mai mult decît oricine, din acel spațiu, împotriva contestărilor. Asta și pentru că înălțimea de la care ar cădea el, în caz de colaps al acelei religii, ar fi una foarte mare - cea de la Zeitate, la înșelător de proporții, de om care a profitat de încrederea celorlalți (altminteri, mediocri doritori să obțină protecție sufletească, fără efort).
Astfel îmi explic eu ieșirile lui Dinu Mititeanu, ori ale lui O. Bortoș...
Protecția de sine a primului este una extrem de interesantă. Teoretic, poate vedea ce s-a ales - datorită scrierilor mele, dar mai ales ale lui N. Baticu - de statuia lui Emilian Cristea. Dar se blindează pe mai multe planuri împotriva acelui disconfort. O scaldă, cu privire la gesturile acelui înaintaș (căruia i-a fost preot). Îi găsește scuze, iar totodată contestă unele observații în context, ale lui N. Baticu. O face delicat, căci ultimul nu mai este paria de altădată, dar în cazul subsemnatului abandonează menajamentele:„Izvorul
resentimentelor lui MO la adresa lui Cuxi pornește de la Cristea. Resentimente
ce le-a extins asupra tuturor celor care – la fel cu Cuxi – l-au vorbit doar de
bine pe Cristea: Toma Boerescu (naș al lui Cristea), speologul Clujean Mihai
Șerban – unchi al lui Cuxi,
eu și alții. Apoi resentimente și post-mortem față de Zsolt, care îi admirase
cartea și viața lui Cuxi!”
... Nici gînd să dea vreun ochi, la argumentele mele! Să spună, iată ce bazaconii spune MO aici...! Iar de aici e de spus că citarea, concretețea în general se află domeniu precum tămîia pentru diavol.
Iar implicit, sub umbrela acelui Totul este permis, la mare prețuire se găsește aburirea. Cît și manipularea, pe multiple planuri. Inclusiv prin atitudinea hoțului care (mai mult dau mai puțin conștient, recte proiectează) strigă hoțul. Care ține în paralel lecții de moralitate, deși, exprimîndu-mă religios, nu are vreun Dumnezeu
„Din documentele vremii, încep să descopăr câte ceva din josniciile de culise ale „U” Cluj (secția alpinism), petrecute acum aproape 50 de ani; este ceva cutremurător pentru orice om de bună credință, iar pentru mine – ca persoană înșelată – este de-a dreptul devastator”
Etc.
În context, nu pot să nu remarc tenacitatea unor asemenea oameni. Dar și deja amintita astupare a urechilor, într-o defilare pe care eu unul o socotesc lipsită de obraz.
PS1
Pînă azi, îl socotisem pe O.B. drept ajutor al lui Mititeanu, în campania proCuxi. Nu unul care să ridice perii, însă căruia îi convenea mitul lui Cuxi, căci arunca o lumină favorabilă și asupra lui (îi fusese echipier în Albastra hivernală, iar totodată dăduse cărtii respective, pe ton superior, un interviu).
Or, fie și doar de curînd (probabil căpătînd mai mult timp odată cu pensionarea, dar și în căutarea de reușite în trecutul său, care să-i atenueze sentimentul bătrîneții), Bortoș sare dur la gîtul mititeanist:
Spicuiesc:
„Din documentul „Raport de premieră alpină”, aferent premierei traseului „Universitatea 3” din Peretele Data, Cheile Aiudului (Poieni, Vălișoarei), parte a volumului „Cheile Râmeț Poieni Turzii Premiere alpine 1969-1985 cupa FRTA”, partea a II-a, „Munții Trascăului; Cheile Poienii-Vălișoara”, cap. „Colțul Data”, pag. 125-128 (numerotare olografă) link , am constatat următoarele:
Raportul în cauză menționează ca autori a respectivei premiere alpine pe Mititeanu Constantin, Oros Doru și Gyöngyösi Nicolae. În dreptul numelor celor trei persoane apar și semnăturile acestora, considerate autentice.
Ulterior, în articolul „Adversitatea Baticu-Cristrea” link , Constantin Mititeanu (Dinu) a recunoscut public că – în realitate – premiera traseului „Universitatea 3” a fost realizată de echipa formată din: Constantin Mititeanu (Dinu), C. Urcan (Ezi) și Octavian Bortoș (Tavi).
Astfel, prin prezentarea ca adevărată a prezenței lui Doru Oros și Gyöngyösi Nicolae (Miki) în echipa de premieră s-a declanșat procesul de inducere în eroare a Federației Române de Turism Alpinism (F.R.T.A.), dar și a opiniei publice – începând cu data publicării numitului raport. Fapta s-a produs în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru Doru Oros și Gyöngyösi Nicolae (Miki), în paguba subsemnatului și a lui C. Urcan (Ezi). Prin urmare, există suspiciunea rezonabilă că fapta în cauză constituie înșelăciune, incriminată de Art. 244 N.C.P. link
Dată fiind folosirea numitului raport de premieră în vederea producerii unor consecințe juridice, cunoscând că raportul conține falsuri, există suspiciunea rezonabilă că s-a înfăptuit uzul de fals, faptă prevăzută de Art. 323 N.C.P. link . Deși îndepărtată în timp, fapta este susceptibilă de a produce consecințe juridice și în prezent, dată fiind publicarea numitului raport în mediul online și utilizarea acestuia ca sursă bibliografică pentru alte publicații.”
Și:
„Cum poate fi „Președinte de onoare a Secției Universitare Cluj a Clubului Alpin Român” un om care și-a înșelat coechipieri de coardă și colegi de club, care a mințit Federația Română de Turism Alpinism (F.R.T.A.), întocmind și semnând rapoarte de premieră false?”
Sau:
„Dle Dinu Mititeanu,
Din documentele vremii, încep să descopăr câte ceva din josniciile de culise ale „U” Cluj (secția alpinism), petrecute acum aproape 50 de ani; este ceva cutremurător pentru orice om de bună credință, iar pentru mine – ca persoană înșelată – este de-a dreptul devastator!”
În paralel, îmi scot pălăria în fața tonului marțial de mai sus, cel cu articole Cod Penal, ce va fi reușit anterior (vreun procuror familia Bortoș?) să strecoare destulă teamă, în preopinenți...
PS2
... Ce trasee de gradul 7, ce Himalaye! Astea-s nimic pe lîngă vreun material despre cum afectează senectutea ființa umană (de pildă, acea urcătoare anterior pe munte). Sau conștientizarea lipsei de rost a întregii noastre existențe, pe care ne-o inculcă...
Ori singurătatea, pe care de chiu de vai sociabilii și -o mai acoperiseră cu una-alta, pînă atunci...
În context, Teodor Mazilu avea o vorbă: „Vîrsta cînd deșertul înflorește mai rar”...
