Cazul Octavian Bortoș (II)

(urmare)

La jumătatea următorului an, Bortoș acordă o atenție unui fost coleg de coardă, Gligor (Grig) Bodea, de la a cărui dispariție (de moarte bună) se împlinea un an.

 „IN MEMORIAM GRIG BODEA – Pe 10 iulie 2025, s-a împlinit un an de la plecarea dintre noi a legendarului alpinist și salvamontist Gligor (Grig) Bodea, fondator a Salvamont Cluj, instructor salvamont și monitor al Școlii Naționale de Alpinism, autor a numeroase premiere alpine, singurul supraviețuitor din avalanșa de la Podragu, din 22 ianuarie 1974, Cetățean de Onoare al Județului Cluj. – imagine din filmul aniversar al Salvamont-Salvaspeo Cluj, la 50 de ani. Autori: Péter Lepedus-Sisko și Titus Crăciun. (2019)

Află mai mult de aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grig_Bodea”

 Alte postări, consecutive, prezentau...:

„Peretele nordic al vârfului Bucura II, Masivul Retezat, Carpații Meridionali; zona traversată de Gligor (Grig) Bodea, Mihály (Miși) Szalma și Ladislau (Laci) Halmágyi, la 6 ianuarie 1974, în timpul expediției din Creasta Carpaților Meridionali.
Vezi si pagini de manuscris, din jurnalul expediției...”

... sau trei trasee urcate în premieră de Bodea (cap de coardă), în Cheile Aiudului, respectiv Cheile Turzii.

 Totodată, de unde anterior fusese pomenită doar fugar o pagină Wikipedia privindu-l pe Gligor Bodea, ea este prezentată și separat. Este una realizată chiar de Bortoș (adică informațiile au fost alese de el). 

Respectiva pricepere i-o vom reîntîlni la următoarea cumpără de ani, cînd luna decembrie este mai mult decît plină. La data de naștere a lui Cuxi, de pildă:

„In memoriam Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi) – (n. 19 decembrie 1960, d. 11 februarie 1983)

„Am început acum un an. Pe atunci eram proaspătul student din anul I, căutând și descoperind dedesubturile vieții noi, ale vieții de student. Începusem prin a merge la întrunirile studenților, la serate, la ședințe de speologie, de jazz și de alpinism. Trebuie încercate toate, ca să-ți alegi ceea ce o să-ți placă mai mult!” – scria Cuxi în cartea sa „Singurătatea Verticalelor”, ediția a II-a, la capitolul „Gânduri la un an de alpinism” (p. 15), dezvăluindu-ne astfel întâlnirea sa cu alpinismul.

„Mediul cultural familial în care s-a format, grație ascendenței sale pe ambele ramuri genealogice parentale, asociat cutumelor înaltei societăți din care făcea parte, l-au înzestrat pe Cuxi cu o personalitate marcantă – temeinic fundamentată educațional, întreținută social și material –, articulată pe un caracter impetuos de luptător și învingător.” Octavian Bortoș; „Refugiul de nori”

„Cuxi a fost un impetuos. S-a cățărat în doi ani cât alții în 10!” – ținea să sublinieze, pe bună dreptate, Dinu Mititeanu în cartea sa „Chemarea Muntelui” (p. 90).

În urmă cu 43 de ani, pe 18 decembrie 1982, eram invitatul lui Cuxi la sărbătorirea zilei sale de naștere. Întrucât pe 19 decembrie (adevărata sa zi de naștere) aveam programată deja plecarea noastră spre Fisura Albastră, acesta și-a devansat aniversarea cu o zi. A fost o petrecere de neuitat, animată de numeroși invitați din cercurile lui Cuxi și ale familiei sale.”

Pentru a nu lăsa gluma să se îngroașe, mă văd nevoit să precizez că volumul atribuit lui A.B. Șerban este unul inventat (argumentația mea, aici), cum este și scrisoarea pasămite trimisă de Cuxi lui Bebe Pozdîrcă, ce completează ediția II a cărții „Singurătatea verticalelor”.

În altă ordine de idei, onorantul pasaj despre mediul cultural în care s-a format Cuxi aduce serios cu scrisele în context ale unor alți membri ai Grupului (Virgil Mihaiu, Dinu Mititeanu, Dan Păvăloiu), trădînd, în opinia mea, un izvor comun de inspirație, al cuiva trăitor în lăudata familie...

După cum, nu-mi aduc aminte dinspre fanii lui Cuxi să fi pomenit, și altfel decît strategic, vreun defect cît de mic...

În același context, al grozavei familii ce-a avut (în altă parte, Bortoș o va peria nobiliar, drept Șerban de Cernești), inevitabil să mă întreb ce-a rămas în urma ei (și a mofturilor interesaților), la un A.D. 2025...

La fel de tonic pășește O. Bortoș în 2026, în a cărui primă zi ține să noteze:

„În Memoriam Alexandru-Brăduț Șerban

După accidentul de pe versantul vestic al Vârfului Pietrele, din Munții Retezat, din 11 februarie 1983, în noaptea de 11 spre 12 februarie ʹ83, trupul lui Cuxi a stat în așteptare sub streașina Refugiului Gențiana, pe latura estică a acestuia, așezat în sacul de dormit a lui Tavi Bortoș – un sac de puf tip sarcofag, de culoare albastru deschis, din inventarul Clubului „U” Cluj. La capul său pâlpâia în liniște o lumânare.”

 Următoarea salvă, pe 6 ale aceleiași luni: 

 

„Singurătatea Verticalelor – Jurnalul unei vieți frânte

După moartea lui Cuxi, în 11 februarie 1983, jurnalul său olograf – în fapt o agendă voluminoasă, plină ochi, îmbrăcată într-o copertă de plastic albastru-deschis – mi-a fost încredințat o vreme de părinții săi, pentru a-mi spune părerea referitor la publicarea sa.

Am fost încântat de inițiativă și m-am oferit să contribui la ilustrarea lucrării.

Pe 27 iulie 1984 am aflat că mama lui Cuxi a plecat în Germania Federală (R.F.G.), însoțită de dna Macavei, buna sa prietenă. Pentru această deplasare avea nevoie de jurnalul fiului său – probabil în perspectiva publicării acestuia în Germania. Întrucât eu nu fusesem acasă la momentul returnării, dna Șerban a ridicat manuscrisul de la mama mea. (menționam în jurnalul meu din 1984.)

Cartea lui Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi) a fost publicată – în prima sa ediție – abia în 1990, iar astăzi se află pe lista scurtă a lucrărilor care alcătuiesc Literatura Montană în limba română.” 

 

[Mare poamă, stimabilul Bortoș! Lista aceea e făcută benign / fără pretenție de reper de Marian Anghel, care adună ce cărți de munte autohtone știe el. Bortoș o ridică la stadiu de ”Literatură Montană în limba română”, iar în paralel îi inventează o listă scurtă, din care nu putea lipsi, firește, preferata dumisale...] 

 

 

Revine peste o săptămînă...:

 

„Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi) în tavanele Fisurii Albastre – 23 decembrie 1982 – Foto: Octavian Bortoș ”

 

 

 

... cît și la 24 ianuarie, cu o invitație:

 

„Află mai multe despre Cuxi Șerban, de pe Enciclopedia Wikipedia.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cuxi_%C8%98erban”

Ca și în cazul paginii Wiki despre G. Bodea, Bortoș nu spune că fila cu pricina, pe respectabila în sine Wikipedia, este una realizată de el. Și conținînd subiectivitate cu carul. Mai exact, la fondul deja discutabil provenit pe filiera Mititeanu, a ținut să-i adauge și contribuții proprii, de pildă că familia Șerban avea și extensie de nume, cvasinobiliară, și anume „...de Cernești”

 

Despre acea pagină, vezi punctul de vedere al subsemnatului. 

 

 Pare să fi lucrat (susținut) la ea în decembrie 2026 și în luna ce urmează...

 

Cam tot atunci, foarte probabil cu o conștiință de sine sporită, ține să se adreseze site alpin:

„Bună seara ClimbRomânia,
Numele meu este Octavian Bortoș (Tavi); un alpinist al anilor ʹ70-ʹ80 ai secolului trecut – pe atunci membru al Clubului „U” Cluj.
Apreciez efortul vostru de a contribui la istoria alpinismului românesc. Aceasta este o muncă grea și de mare responsabilitate, care presupune o colaborare largă și surse de informare corecte și verificabile.
Din pagina ClimbRomânia dedicată regretatului alpinist și salvamontist Grig Bodea, căruia, la rândul meu, i-am dedicat un articol Wikipedia, rezultă că acesta a realizat premiera traseulul Creasta Veveriței din Peretele (Colțul) Data din Cheile Aiudului (Vălișoarei). Doresc să vă semnalez că respectiva informație este perfect falsă.
Pentru o temeinică documentare vă rog să consultați jurnalele olograf ale lui Grig Bodea (aveți linkuri pe pagina sa Wikipedia), precum și pagina Wikipedia dedicată lui Cuxi Șerban [despre aceasta nu spune că e făcută tot de el...], unde puteți găsi schița peretelui, corect documentată cu traseele de cățărare clasică din Peretele Data. Menționez că traseul Creasta Veveriței din peretele Data a fost urcat în premieră de subsemnatul, printr-o escaladă solitară din anul 1980. Acest traseu nu trebuie asociat cu alte trasee cu același nume, din Cheile Aiudului.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată și vă doresc succes în prețioasa voastră muncă.”

Mai mult ca sigur acest stil (în mediile paupere i se spune la deruta adversarului) îi fusese de succes lui Bortoș anterior, altminteri nu ar fi uzat (ba și dezinvolt) de ele, acum. În context, printre altele, remarc formula „surse de informare corecte și verificabile”.

De data aceasta a avut în față un alt gen de oameni.  

 

„Am frunzărit un pic primul volum din jurnalul lui Gligor Bodea [pe care li-l propusese chiar Bortoș!].
El scrie că a început să se cațere în a doua duminică din noiembrie 1971, adică pe 14, apoi merge și „duminicile următoare” (?!) la cățărat și în ultima duminică ia parte la Memorialul Hans Gora, pe 28 noiembrie. În articolul dedicat în Wikipedia s-a strecurat o greșeală referitoare la debutul pe stâncă - „octombrie 1971”.
De asemenea, între debut și memorial, probabil pe 21 noiembrie, scrie că a urcat și „Colțul Estic”. Nu am reușit deocamdată să găsesc un traseu numit astfel. ”

 

Bortoș:

 

„Vă rog foarte mult să dați sursa documentării pentru premiera traseului Creasta Veveriței (3 B) din Colțul Data, Cheile Aiudului (Vălișoarei), premieră atribuită de ClimbRomânia lui Gligor Bodea și revendicată de Octavian Bortoș.” 

 

ClimbRomania (mai exact Adi Costache, alias Rupi):

 

„Vă mulțumim pentru semnalare.
A existat într-adevăr o eroare regretabilă cu privire la acel traseu (o confuzie de nume). Am corectat.
Tragem nădejde că la data respectivă, deși vagă, „anul 1980”, era deja început acel jurnal personal invocat la Cuxi și traseul era o realizare personală care merita să aibă și o dovadă scrisă.
Dacă tot invocați „o colaborare largă și surse de informare corecte și verificabile” vă invităm să oferiți, în calitate de pretendent la acea premieră, mai multe date cu privire la reușita dumneavoastră solitară, dar la pagina respectivului traseu, nu aici. Vă mulțumim anticipat! 

 

Asemănător se petrec lucrurile în cazul filei ClimbRomania despre Cuxi Șerban: 

 

Bună seara ClimbRomânia,
Dată fiind o inexactitate depistată în pagina dedicată fostului meu coleg de coardă Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi), vă informez că – în scurta sa evoluție ca alpinist (12 octombrie 1980-11 februarie 1983) – acesta a reușit să realizeze doar două premiere: Emilian Cristea și Fisura de Vest, ambele în Peretele (Colțul) Data, Cheile Aiudului (Vălișoarei), în 1982.
Cea de a treia premieră amintită în pagină, respectiv Memorialul Emilian Cristea din Colțul Vilii, nu poate aparține lui Cuxi, fiind datată 1978 – potrivit cap. „Alpinism și escaladă sportivă în Cheile Aiudului, scurt istoric” din lucrarea lui Dan Anghel, Valea Aiudului: monumente istorice, rezervații naturale, turism, alpinism, escaladă sportivă, parapantă, cicloturism. p. 69, Editura Salgo, Sibiu, 2010, ISBN 978-606-8015-16-3 – adică cu cel puțin doi ani înainte ca acesta să practice alpinismul. În plus, alpinistul Emilian Cristea a murit în 12 noiembrie 1982; un memorial Cristea în 1978 fiind absurd.
Pe de altă parte, referința dată în blogul lui Dinu Mititeanu nu are legătură cu premierele lui Cuxi.
Vă mulțumesc și aștept eliminarea informațiilor inexacte.
Octavian Bortoș (Tavi) 

 

Teoretic, sînt aici amănunte poate plictisitoare, de importanță limitată, dar cred că spun lucruri utile, despre subiectul acestui material al subsemnatului. 

 

Schimbul de opinii a continuat...

 

 

În paralel, Adi C. a ținut să-mi comunice:

 

„În cazul în care nu ești la curent și te interesează subiectul. Am impresia că Octavian Bortoș s-a activat luna trecută pe linia biografiei lui Cuxi și a memoriei lui în spațiul virtual și a istoriei alpinismului în Ro. I-a făcut și/sau dezvoltat pagina pe Wikipedia”

 

De de o parte, am comentat la pagina ClimbRomania despre A.B. Șerban:

 

„[citat de pe acea filă] «I-a fost publicat postum jurnalul în cartea „Singurătatea verticalelor - Jurnalul unui vieți frânte»
I-am solicitat lui Dinu Mititeanu, cel care a lansat și susținut mulți ani mitul lui A.B. Șerban, să-mi arate - via fotocopiere - cîteva file din acel jurnal.
S-a eschivat.
Personal, eu nu cred că un asemenea jurnal (al lui Cuxi) a existat cu adevărat, textul din cartea pomenită fiind de fapt o făcătură a lui D. Mititeanu.”

 

În paralel, am mers la acea filă Wikipedia, unde am întîlnit stilul Mititeanu. Întrucît aveam idee că poate modifica oricine dorește, un așa material, am adăugat acolo că despre subiect a scris și Mircea Ordean, dînd și linkul materialului meu la chestiune.

A doua zi însă completarea a dispărut, motivîndu-se, de către... Octavian Borteș, că nu fuseseră respectate regulile siteului, care nu permit să faci trimitere la o pagină proprie. Am cerut să facă Borteș (pe care îl simțisem deja ca autor al paginii) acea trimitere, dar s-a lăsat cu liniște...

 

În asemenea condiții, mi-am spus păreerea pe ClimbRomania, mai exact în locurile unde se produsese și Bortoș.

Cel foarte grăbit a solicita altora, ce nu face el...:

 

Într-o primă fază, acesta a dat copy/paste dintr-o recentă postare personală pe Facebook...:

 

„După moartea lui Cuxi, în 11 februarie 1983, jurnalul său olograf – în fapt o agendă voluminoasă, plină ochi, îmbrăcată într-o copertă de plastic albastru-deschis – mi-a fost încredințat o vreme de părinții săi, pentru a-mi spune părerea referitor la publicarea sa.
Am fost încântat de inițiativă și m-am oferit să contribui la ilustrarea lucrării.
Pe 27 iulie 1984 am aflat că mama lui Cuxi a plecat în Germania Federală (R.F.G.), însoțită de dna Macavei, buna sa prietenă. Pentru această deplasare avea nevoie de jurnalul fiului său – probabil în perspectiva publicării acestuia în Germania. Întrucât eu nu fusesem acasă la momentul returnării, dna Șerban a ridicat manuscrisul de la mama mea; arătam în jurnalul meu din 1984...”

 

[... renunțînd la: „Cartea lui Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi) a fost publicată – în prima sa ediție – abia în 1990, iar astăzi se află pe lista scurtă a lucrărilor care alcătuiesc Literatura Montană în limba română”. ] 

...adăugînd următoarele: 

 

„Jurnalul lui Alexandru-Brăduț Șerban (Cuxi) a existat cu adevărat și – din cauza cenzurii comuniste – a fost publicat (în prima sa ediție) abia în 1990, sub titlul Singurătatea Verticalelor – Jurnalul unei vieți frânte.
În ciuda speculațiile fără temei, subiective, răutăcioase și chiar jignitoare pe această temă, pot garanta că Dinu Mititeanu nu este autorul cărții Singurătatea Verticalelor – Jurnalul unei vieți frânte. ”

Remarc din start mai sus abureala, mai exact emiterea unor afirmații nu chiar în legătură cu subiectul (de pildă acea doamnă Macavei ori culorile pretinsului jurnal), voind prin definiție să obosească preopinentul. De notat este și formula speculațiile fără temei, subiective, răutăcioase și chiar jignitoare pe această temă”, simpatică în sine, dar semnalizînd lipsa totală a contraargumentelor. Cît și speranța că în jur se află cît mai mulți comilitoni, care să nu-l lase singur în fața neașteptatului torent polemic.

Atenție merită și aserțiunea „pot garanta că...”. Cum anume, d. Bortoș nu spune. 

 

 Iar de acolo s-a rupt firul, căci, spre deosebire de interacțiunea cu Adi Costache, nu a mai răspuns următoarelor mele mesaje:

 

„E frumos ce spune d. Bortoș (îmi place pomenitul caracteristicilor jurnalului, numai bun de abătut atenția!), însă tot am două rugăminți:
- fotocopii după jurnalul atribuit lui A.B. Șerban (altminteri Dinu Mititeanu promitea așa ceva acum cinci ani, și fotocopii s-a făcut!);
- acceptarea în bibliografia filei Wikipedia despre Cuxi Șerban (pe care o păstorește d. Bortoș), a mențiunii că despre subiect a scris și subsemnatul, urmat de un link într-acolo.
În rest, ca scurtă opinie a mea despre situațiune, ceea ce numesc eu Mitul Cuxi Șerban a pornit într-un moment (1983-84) în care animatorii acestuia au crezut că totul le este permis. În consecință, au inventat tot ce le-a făcut plăcere inimii dumnealor, găzduiți inițial cu larghețe de 'ejusdem farinae' - revista „România Pitorească” (mai exact, Anuarul acesteia). De pildă, au scos din joben un manuscris editorial, reproducînd pasămite jurnalul montan al lui Cuxi.
Schimbarea de regim din 1989 nu le-a alterat acea glandă a impunității, legată de ceea ce aștern pe hîrtie ori via tastatură. Ci a dus înainte ștafeta, de exemplu printr-o doua ediție (2003) a cărții atribuite aceluiași răposat.
De pe 2010 li s-a ivit însă, în gloriosul drum (generînd de pildă «Memorialul Cuxi», cu entuziasmați fani), un rătăcit. Care-a reproșat inițial vreun fleac, dar, luat cu «Hușșș!», s-a apucat să privească mai atent amintita carte. Și i-a dat cu minus, cum se spune în popor.
„Tabăra Mititeanu” (îmi permit acest apelativ) n-a binevoit să-și dea cu părerea despre acele observații. Asta, pentru că se învățase ani buni să aibă parte doar de aplaudaci, ai făcăturilor dumneaei. Iar în paralel o anima pornirea copilului nestrunit, că lumea treb'e neapărat să fie cum vrea el.
În ciuda acestei liniști superioare, pînă la urmă a cedat picăturii chinezești, ce-i sosea din partea acelui rătăcit. Nu a dat însă înapoi, spunînd de pildă «E posibil să fi greșit și noi nițel...». Ci a contraatacat, în genul de mai sus al dlui Bortoș.” 

 

Între altele, și:

„...PS
Dacă tot m-ai făcut curios, cum arată fila din jurnalul personal în care ți-ai notat că a luat dna Șerban manuscrisul, de la mama dumitale.
(ca fapt divers, și eu țineam pe atunci jurnal. Îl am și acum, ba mi-am scris și memoriile, în baza lui)
La final, încă o dată felicitările mele! Le ai, cu întorsul pe degete.”

 

 

De la N. Baticu citire (din memorie):

„Pe mincinoși , lasă-i să scrie, să vorbească... Se vor încurca (și mai tare) în propriile minciuni...”

 

(va urma)