Declarasem închis subiectul Nicu Dragomir, și el chiar este în ciuda aparențelor următoare.
Dar aș mai zăbovi asupra a ce socotesc a fi, pe de o parte, o lecție de omenesc, iar pe de alta una de manipulare.
La o postare despre același dispărut, am întrebat
„De gura lui pașnică nu pomeniți nimic?
În calitate de concurență, întreb: prin ce era enciclopedie alpină?”
Este stadiul la care intervine inițial Cornel Roman. Lui nu-i place stilul subsemnatului, însă nu-și permite a se manifesta mai vehement, întrucît ar avea de pierdut în ciocnirea cu subsemnatul... Așa că alege un mod mai lunecos, dar țintă fiindu-i tot a mă descuraja, cît să nu-i mai încurc așteptările asupra lumii (acestea fiind din categoria „Dumnezeu să-l ierte”).
„Da['] nu vrei tu să îți revii ,că dacă te-ar vedea cît te agiți pe seama lui...gura iar fi tot un zâmbet ironic !
Deși îmi cunoaște antecedentele, Cornel nu se poate abține să nu recidiveze. Mai exact speră să fiu sensibil la ideea de gură a lumii, iar totodată să reacționez ca omul normal. Care, intimidat de a fi a îndrăznit să fie altfel decît lumea, să nu mai apuce să fie atent ce îl pălește. Acțiunea lui fiind una care a avut succes cu alții, căci de nu ar fi avut, nu ar mai fi folosit-o acum.
Or zisele lui scîrțîie.
Pe de o parte, îl întreb (fără a primi răspins însă, ulterior):
”Cum anume să mi revin, mon cher?”
Nu va răspunde curiozității mele pentru că nu e obișnuit să existe și altceva decît acum. În context, aruncă obuzul, fără să ia în calcul ce poate urma.
Apoi, cu același material al clientului:
„Nicu Dragomir nu mi s a părut un campion al ironiei... În altele excela, de care amicii lui nu pomenesc neam, acum!”
Cu o răsucire a cuțitului:
„...Iar de aici poate porni explorare, de ce nu pomenesc amicii vreunui Nicu Dragomir și despre relele aceluia...
Cornele, când m oi prăpădi să nu te apuci să tragi cu miere asupra persoanei mele! Zi cum am fost, și gata! Voi privi încântat, de unde voi fi aterizat atunci...”
„Atuul principal, al unui băgăreț deștept de băț prin gard, este materialul clientului/dulăului.”
La acest stadiul intervine George Dragomir (îl voi întreba ce fel de rubedenie este cu răposatul Nicu, dar nu îmi va răspunde):
„Nicu a murit. A fost un om cu bune si rele. Nu stiu ce disputa ai avut cu el dar nu cred ca e bine sa denigrezi pe cineva care nu poate raspunde. Nu vreau o polemica...”
E de spus aici că ideea „cu bune și rele” îmi este servită doar mie, acela nepomenind-o și în vreo caracterizare a răposatului...
Totodată, pe om îl doare în cot că vreun seamăn a fost lezat de Nicu („Nu stiu ce disputa ai avut cu el...”), atitudine unde își aduce un ajutor o idee socială, că nu ”e bine sa denigrezi pe cineva care nu poate raspunde”. Știe (în virtutea experiențelor anterioare) că oamenii dau ascultare unor asemenea formule, fără să-i dea prin cap că există și excepții.
Prudent, își asigură totuși spatele, cum că nu dorește o polemică (iarăși convins că va avea succes și la mine).
Or subsemnatul are idee că atunci cînd un om vîntură așa idee, el deja a aruncat idei ce duc la polemici. Și nu vrea să li se replice (iar implicit acea scenă să fie marcată de vorbele lui, necontestate de altele).
Este și motovul pentru care îi spun:
„Dacă vrei să nu ai polemici, nu interveni ca mai sus.”
Dumirit că ceva nu e în regulă / ca în experiențele lui, omul schimbă registrul, dar cu același scop - al lui nu ceda:
„Daca atat poti,asa sa te ajute Dumnezeu”
Există un dublu atac (barim în ton cu senzitivitatea mea) acolo... Ești / sînt declarat neputincios (căci mintea extrapolează), respectiv mi se spune, fie și indirect, că mă va bate Dumnezeu.
Eu:
„Nu ești deloc cuminte.
Lui Nicu tot așa îi spuneai (despre Dumnezeu și ajutorul lui), când se producea pe stilul său?
Eu nu cred în Dumnezeu.
Pe tine de ce nu te ar pedepsi El, pentru că îi invoci numele ca mai sus?”
Tu poți doar precum în comentariile-ți de mai sus?”
„Faptul ca te certi un om mort arata ce caracter ai. Crezi sau nu crezi in ceva nu te ajuta cand treci strada. Sigur nu ajungi de fiecare data vizavi ..”
Cred că stau suficent de domol în continuare:
„A fi om înseamnă a încerca să îți manipulezi seamănul (adversar ori simplu om de la care poți câștiga ceva).
Inerent, dumneata nu faci excepție.
Ce frumos îmi dai pe la nas, cu spectrul lipsei de caracter... Mai exact, îmi lipsește caracterul dacă nu fac cum îți pică dumitale bine.
Ia zi mi și mie, care e treaba că vreun om care nu are caracter?
În paralel, nu e așa că dumneata posezi caracter?
Dincolo de asta, și întrucât eu sunt venit cu trenul, lămurește mă ce e aia caracter.”
Și:
„Unde mă cert eu cu un om mort?
Între noi fiind vorba, am suficientă pricepere literară, imaginație și îndrăzneală ideatică, pentru a încropi o ceartă cu Nicu. Cel de acum, de pe lumea ailaltă.
Apropo. Pe lumea ailaltă o fi tot atât de rău de gură?”
Omul e tenace, alternînd însă registre (dar tot dintre cele cu succes în trecut:
„Daca incoropesti [sic]....te faci singur de ras,citeste lumea ce spui. Pricepere literara praf”
Eu:
„Ai și față, ca să îți dai seama dacă eu posed pricepere literară sau nu...
Tu te tulburi grozav, cînd râde lumea de tine? Iar în consecință, ai impresia că și inamicii tăi stau cu asemenea grijă?...”
...Purced totodată la sistemul jiu-jitsu, de a folosi materialul clientului. Mai exact arăt nu doar că stau imun la formulele de atac ale adversarului, dar le duc și în derizoriu:
„...Mie îmi place să râdă lumea de mine! Dacă nu râde de trei ori pe săptămână, înseamnă că n-am făcut nicio treabă, în intervalul respectiv...”
„Ce rubedenie ești cu Nicu Dragomir? Nu de alta dar ești la fel de negru în cerul gurii... Plus maestru în încercarea de manipulare. Vezi de pildă chestia cu rîsul lumii - doar doar m oi tulbura eu de ea, și voi părăsi scena simpaticei noastre dispute...”
<"Daca incoropesti....te faci singur de ras,citeste lumea ce spui. Pricepere literara praf">
Deduc din cele de mai sus că ești sensibil la gura lumii. La ce spune ea, în cazul unui gest pe care ți l crezi nepotrivit.
În consecință pot improviza lesne o povestioară, în care lumea se uită la tine dezaprobator și zice una sau alta...
Dă mi un semn, dacă vrei să pornesc un asemenea puseu de creativitate.”
Respectivul George Dragomir trece la lucurri mai serioase. Mai exact, lasă justiția divină deoparte, în favoarea celei lumești.
„Poti face ce vrei dar tot tampit esti. Poti improviza dar poti raspunde penal. Am terminat tot ce aveam de spus. Deduci aiurea..”
Eu:
„Ce anume o să reclami în justiție?
Se sperie mulți ,pe la tine prin mahala, când îi ameninți cu răspunderea penală?
Până la urmă ce relație de rudenie era între tine și Nicu?”
