NU ȘTIU CE MI-A VENIT DEUNĂZI, să meditez la vreun model, de om ce mi-a părut să fi gestionat fericit/onorabil, sfertul de viață în care mă pregătesc să intru.
La așa capitol am o panoplie, a înaintașilor montaniarzi care m-au onorat cu amiciția lor...
Și m-am oprit la Cristache Dedula (1900-1990).
În strunga Ciobanului din Făgăraș, după cum mi-a localizat dînsul.
Nu spun că-l voi pune în vitrină, dar îmi aduc aminte cu plăcere, cum se descurca în ale vieții, cea de la 85-87 ani. Era copil întîrziat, dar poate asta îi asigura combustibilul unei oarece treceri fericite, prin etatea respectivă.
În strunga Ciobanului din Făgăraș, alături de prietenii Tudor Constantinescu (și cumnat!), Anton Socea.
Tură de pionierat pe Valea Albă, aprilie 1930. Al treilea din stînga e Dedula,
iar lîngă el Alex. Beldie.
Tînăra familie Dedula (alături de mai mulți prieteni) trăgea la Ion Moșu din satul Peștera, iar de acolo punea de excursii în jur. E de spus aici și că Dedula l-a precedat întrucîtva pe
I.I. Dunăreanu, în privința explorărilor în abruptul Pietrei Craiului.
Probabil tot în Crai, la coada sudică a acestuia...
La Schitul Peștera. Dedula este al doilea din dreapta.
Amintirea întîlnirilor cu dumnealui sînt fără egal, căci, spre deosebire de alți cogeneri, locuia la curte (largă!), iar asta într-un cartier numai-bun, adică nici de mahala, nici de mofturi înalte, cum ar fi Cotroceniul.
.
Fără îndoială, repet unele informații oferite pe net și altădată (nu m-am rablagit îndeajuns, pentru a ignora asemenea bis-uri), dar era minunăție cu nea Dedula, în curtea lui largă, din strada Gazelei 42.
Asta, datorită amfitrionului în sine, care-mi relata despre ture și locuri care mă fascinau (ca orice iubitor de munte, respectiv istorie), dar și a litrului de vin roșu de pe masă, ori și a tufelor de liliac (alb!) înflorit, din preajmă (cu invitația: „Să duci un buchet doamnei tale!”).
În curtea casei din București. Pe scaun, alături, e un registru cu fotografii, din care am copiat ce m-a interesat.
...Unde am diferit binișor, a fost la capitolul credulitate, subsemnatul (ori N. Baticu) fiind bravi urmași ai biblicului Toma...
Copiii lui, dintre care cel puțin unul locuia tot acolo, ajunseseră pe la 50 ani, și mă amuzam, baleind cu ochii minții de la Dedula jr., ce-mi era prin preajmă, la bebelușul dintr-o poză (de munte, cu alte familii tinere), ce fusese pe la 1932.
Cu salt peste multe decenii se petreceau lucrurile cu sora lui nea Cristi (Vivy), și ea pe acolo, în care vedeam o bătrînică scundă, dar și pe cea pomenită cîndva în „Gazeta Sporturilor, că umblă pe munți.
Mențiune
în Monitorul Oficial, despre treapta în diplomație atinsă de C. Dedula,
imediat după al doilea război (comuniștii vor renunța la serviciile
lui,
dar nu va avea ghinionul vreunei închisori)
Conștient
că Scripta manent, am rugat pe acei înaintași pe care îi
intervievasem să își revadă scrisele, fiind și un mod (nedeclarat) de-a
avea o dovadă (a afirmațiilor din cartea ce pregăteam), cînd ei
inevitabil nu ar mai fi fost.
Scrisul cu roșu îi aparține lui nea Cristi.
Din An în Paște, mai trec pe acea stradă, a Gazelei. Există inerente modificări, din fericire nu vreun bloc nou construit acolo. O gheară mi se lasă în suflet, dar conține și destul șarm...
.
Legat de alți înaintași, parcă le lipsește - în mintea mea - vitalitatea curată a lui Cristi Dedula. Beldie era glumeț, dar fuma mult, se afla rubicond, iar totodată apartamentul central îi era întunecat. Nea Nae Baticu avea multe calități de pus în ramă, dar la concursul ce țin aici se vădea prea la locul lu, prea fără nebunii, de-alea pe gustul derbedeului întîrziat carele mă aflu.
.
Ion Manof era de pus la rană, însă era doar copil, nu și zbanghiu...
.
O să ziceți că procedez foarte urît, și că o să văd eu, la vreo judecată similară, peste n ani...
...Dar unde nu am eu norocul ăsta, de a fi măcar candidat, pentru postul de model (senect), al cuiva...
PS
Pe cînd adun imaginile de aici, nimeresc unele de la înmormîntarea lui Radu Ț.
Sînt momente de care, inclusiv imortalizate foto, lumea strîmbă din nas (deși nu e treaba mea, dacă doar cunună și botează, fără gînd la capătul-drumului...), dar tare mi-ar fi plăcut, de pildă, ca de la înhumarea lui Nicu Comănescu (1936) să rămînă și altă poză, decît a crucii sale, din cimitirul călărășean unde a fost depus. 
Imagine luată de N. Baticu, prezent la înhumarea lui Nicu Comănescu (1936)
La înhumarea lui Radu Țițeica (martie 1987): Beldie, Dedula, Manof.
C. Dedula și o doamnă de care îmi aduc aminte vag, a fi fost soția lui Șerban (asta, la concurență acum cu a fi fost sora acestuia - și care în tinerețe arăta ca mai jos)
(foto a familiei, dintr-un volum al amicilor de la RP)
La o adică, în deprimantul pămînt din așa imagini (v. comentarii) este cel ce suia cîndva temerar, prin măruntaiele neștiute omului, din abruptul Bucegilor...
.
PS2
Unde a mers mia, merge și suta...
Legat de nea Radu, am tras niște proiecții (legate de tatăl meu) de mai mare dragul. Inițial nu l-am atins nici cu o floare a gîndului, dar la un moment dat (2017), pe cînd lucram la o conferință despre dumnealui, am început să-l văd nițelul mai puțin roz. Îi remarcam de pildă agresivitatea (fie și nu a unui purtător de topor)
Totul, pe un filon adînc (al subsemnatului), de capul lui.
.
Cu timpul, și acesta și-a epuizat vehemența.
.jpg)
.jpg)
.jpg)