Invidii. Și mers înainte.

Îmi mărturisesc amarnica invidie, pe cogenerii care stau (mult?) mai bine fizicește, în ale mersului pe munte.Un Marian Curculescu. Sau Cezar Manea, pentru a da numai două nume..
Pentru că așa funcționează, sufletul se destinde după atare blamabilă mărturisire. Și mă trage de mînecă: „Sigur îți era de o sută de ori mai bine, dacă făceai vreo vale de abrupt la trei zile, ca alții? Nu bag mîna în foc (e vorba de subsemnatul, altora dau dreptul să facă ce vor).
Plus că, avînd în vedere stilul meu de mers, solitar și prin coclauri mai complicați decît drumurile bătute, nu aș garanta că scap cu gîtul întreg, dintr-o campanie susținută, prin abrupturile montane ale patriei.
Pionierește (organizație a copiilor, pe vremuri comuniste): „(Merg) Tot înainte”.
Mai exact, pre unde binevoiește viața, a ne duce.

Na, că am uitat! Ce formulă aveau pionierii de dinainte de pionieri? Mai exact așa-numiții străjeri, ai lui Carol II... Parcă ceva cu „Sănătate!”.
Mmmm... Sună bătrînicios.