Între momentele în care mă simt al dracului de singur sînt și acelea în care nu pot discuta cu nimeni, cum o arăta odihna rezervată de Dumnezeu celor ajunși la el.
Vorbirea acelora ajunge la respectivul stadiu, iar de acolo se rupe firul. Acela de moment, în sensul ca nu-i extins subiectul, dar și unul de viitor...
Nimeni nu întreabă peste vreo cinci ani cum odihnește căinatul anterior (să zicea. Floricioiu). Ori Adam (adică primul om repauzat, hăt-demult...).
În paralel, toți aceia se află (zice-se) mai cu picioarele pe pămînt ca mine..
joi, 27 februarie 2020
duminică, 23 februarie 2020
Pastilele noastre de simțit bine
Pastilele noastre de simțit bine.
Mai exact, acelea care-s foarte supărate, dacă le zici Dă-te mai încolo...
Există două componente, aferente altminteri unor nevoi esențiale ale ființei umane (scrise în zapisul de funcționare primit la naștere). Domolirea angoaselor e prima. Ca și cum asta nu ar fi de ajuns (dar previzibil, pentru cine are a supraviețui în mediu ostil), același proiect interior voiește și ca noi să dominăm lumea.
Cum treaba asta nu se prea poate (în realitatea fizic-exterioară), avem nevoie măcar de iluzii - pe diferite paliere interioare - că o facem. Inevitabil, distanța dintre realitate și așa iluzii conferă un caracter mai mult decît exploziv (în ce privește viabilitatea-i), acelei construcții.
Pericolul este îndepărtat, în mare măsură, prin traiul într-un cocoon favorabil acelor vise, întreținut prin izolare solitară (cazul subsemnatului...) ori între amici/comilitoni - protejîndu-ne reciproc iluziile.
Există două componente, aferente altminteri unor nevoi esențiale ale ființei umane (scrise în zapisul de funcționare primit la naștere). Domolirea angoaselor e prima. Ca și cum asta nu ar fi de ajuns (dar previzibil, pentru cine are a supraviețui în mediu ostil), același proiect interior voiește și ca noi să dominăm lumea.
Cum treaba asta nu se prea poate (în realitatea fizic-exterioară), avem nevoie măcar de iluzii - pe diferite paliere interioare - că o facem. Inevitabil, distanța dintre realitate și așa iluzii conferă un caracter mai mult decît exploziv (în ce privește viabilitatea-i), acelei construcții.
Pericolul este îndepărtat, în mare măsură, prin traiul într-un cocoon favorabil acelor vise, întreținut prin izolare solitară (cazul subsemnatului...) ori între amici/comilitoni - protejîndu-ne reciproc iluziile.
Revolta care s-a ridicat spre posibilele construcții pe Platoul Bucegilor.
Legat de revolta care s-a ridicat spre posibilele construcții pe Platoul Bucegilor.
Am arătat într-o postare anterioară că ni-i în bună parte dorință ca aceea ce știm / vedem în jur să nu se schimbe. Altminteri acceptăm cele cinci construcții de la Babele (cu posibilul schit șase), deși vederea lor poate oripila vreun știutor al locurilor ce-a lipsit niște decenii din țară.
Am arătat într-o postare anterioară că ni-i în bună parte dorință ca aceea ce știm / vedem în jur să nu se schimbe. Altminteri acceptăm cele cinci construcții de la Babele (cu posibilul schit șase), deși vederea lor poate oripila vreun știutor al locurilor ce-a lipsit niște decenii din țară.
Revolta pe acele construcții conține îndeobște și alte inavuabile. De pildă dorința de atotputernicie pe cel spațiu, al Bucegilor înalți (ori altele, putem trece aici și Amazonia ce arde). Există și invidie pe cei care vor avea case acolo.
În paralel, și urmare a educației primite, simțit că sîntem recompensați sufletești dacă pedalăm pe slogane sociale la modă. Ecologia, apărarea naturii, de pildă.
Totodată, am învățat că totul curge, ba și nu neapărat cum vreau eu. Zic asta cu ochii minții la construcțiile ce-au apărut la Diham. Ori pe valea superioară a Bîrsei. M-am obișnuit cu ele. Iar în răstimp, nu a căzut cerul, din cauza lor.
Tot pe acolo.
Nu pot să uit o discuție, fie ea și doar livrescă, de acum cca 110 ani. La care un tip mai copt (de vîrstă) socotea că linia feroviară forestieră a urîțit Cheile Tătarului (prin care trecea).
Căci el le apucase fără acea amenajare. (apus Nestor Urechia).
Peste 50 ani vreun altul va fi fost deranjat că nu mai e, acea linie. Ori nu mai circulă funicularul Schiel.
În paralel, și urmare a educației primite, simțit că sîntem recompensați sufletești dacă pedalăm pe slogane sociale la modă. Ecologia, apărarea naturii, de pildă.
Se înțelege că nu ne batem capul cu epuizarea rezervelor Terrei, care ne fac posibilă civilizația de azi.Ca fapt divers, nu mor de plăcere la ridicarea de construcții în pomenitul areal. Dar nu uit sufleteștile ce mi-s implicate în acest disconfort.
Totodată, am învățat că totul curge, ba și nu neapărat cum vreau eu. Zic asta cu ochii minții la construcțiile ce-au apărut la Diham. Ori pe valea superioară a Bîrsei. M-am obișnuit cu ele. Iar în răstimp, nu a căzut cerul, din cauza lor.
Tot pe acolo.
Nu pot să uit o discuție, fie ea și doar livrescă, de acum cca 110 ani. La care un tip mai copt (de vîrstă) socotea că linia feroviară forestieră a urîțit Cheile Tătarului (prin care trecea).
Căci el le apucase fără acea amenajare. (apus Nestor Urechia).
Peste 50 ani vreun altul va fi fost deranjat că nu mai e, acea linie. Ori nu mai circulă funicularul Schiel.
UMAN. Oamenii au nevoie de povești
Oamenii au nevoie de povești Și despre care să pretindă că sînt adevărate.
E sentimentul cel mai pregnant care mă traversează, cînd cercetez o făcătură editorială numită "Singurătatea verticalelor".O doamnă Corduneanu comentează pe undeva că n-o interesa dacă-s adevărate sau ba relatările lui Cuxi Șerban. Doar se simtea minunat, avînd de pildă in minte ideea/chipul aceluia, pe cind se cățăra in vreun perete.
Legat de același mediu, uman, cineva spune că s-a îndreptat către munte in urmă lecturii acelui volum.
La subsemnatul a fost invers. După ce l-a tras ața in zone abrupte, a fost curios sa afle gînduri ale altor mergători, prin acele locuri.
UMAN. Ticălos
Ticălos.
E omul care, la vorbele "De ascultat și de învățat.. ", întreabă - fie și umil - ce anume-i de învățat, din textul care I se pune sub nas...E la mijloc firea noastră. Că prin mijloace simple/superficiale să dobîndim măreție. Ne-deranj de univers, dar și stăpînire a acestuia.
Așa acțiune are nevoie de două lucruri.
- mediu cu amici care participă la piesă
- a nu sosi, după emiterea vreunei măreții, vreo intervenție care să zăbovească asupra ei (precum zisele-mi inițiale de aici), ce sa mai spun de o părere contrară...
Nu am avut ceva cu Zsolt. Aș spune chiar ca mi-i o personalitate simpatică. Dincolo de fleacuri polemice, i-am zis cîndva că nu m-ar mira s-apuce calea politicii, deși in acel moment critica de zor la oamenii acelei branșe...
Unor terți, m-am confesat tot pe atunci că are ceva din Emilian Cristea (1915-1982).
PS
În toată marea de postări indurerat-omagiale, nu s-a pomenit unde și cum a fost accidentul lui Zsolt. Destul de tîrziu am aflat amănunte de la Alexander Edelweiss
Cruci pe munți
Mă uit la cîte-o cruce ca asta și nu-mi dau seama dacă ea vizează reducerea angoaselor existențiale ale celor care-o amplasează / aplaudă, ori dor de-a stăpîni întinsurile acelui loc, respectiv așteptat aplauze sociale, că au fost oameni de treabă acceptînd și promovînd fenomenul?
În rest, și fără să cred că de-aici vine sfîrșitul lumii, nu mi se pare o treabă, la timpul facilităților de viață din 2019, a simți nevoia unor asemenea cruci.
În rest, și fără să cred că de-aici vine sfîrșitul lumii, nu mi se pare o treabă, la timpul facilităților de viață din 2019, a simți nevoia unor asemenea cruci.
Firește, dau dreptul acelora să-și aibă socotelile lor sufletești...
sâmbătă, 22 februarie 2020
UMAN. Everest la figurat
„<Mersul pe munte este, în primul rând, o călătorie interioară. În primul rând urci muntele din interiorul tău. Viața e compusă din multe vârfuri, multe piscuri înalte. Fiecare are Everestul sau Everesturile lui și inclusiv eu>, ne spunea marele alpinist [...].”
Falsurile care unesc.
Unul ca mine strîmbă din nas la vederea lor, alții sînt încîntați.
Caut să simt de unde îmi vine iritarea pe așa fel de rînduri.
Va fi existînd în interior o supărare pe oameni, care se manifestă în critică la adresa lor.
Poate tot sub așa fald, am oroare de minciună. Dar și de tratat incomplet, un subiect.
De pildă, Everestul sau Everesturile atinse de vreun om.
Hai să spui că în interesul meu pentru ce vine a doua zi după Everest pot fi identificate fricile vîrstei a treia (pe care cu onor o traversez). Dar parcă nu e o treabă, zic eu, să nu pomenești și de belelele, pericolele legate de acel mers pe Everest.
Falsurile care unesc.
Unul ca mine strîmbă din nas la vederea lor, alții sînt încîntați.
Caut să simt de unde îmi vine iritarea pe așa fel de rînduri.
Va fi existînd în interior o supărare pe oameni, care se manifestă în critică la adresa lor.
Poate tot sub așa fald, am oroare de minciună. Dar și de tratat incomplet, un subiect.
De pildă, Everestul sau Everesturile atinse de vreun om.
Hai să spui că în interesul meu pentru ce vine a doua zi după Everest pot fi identificate fricile vîrstei a treia (pe care cu onor o traversez). Dar parcă nu e o treabă, zic eu, să nu pomenești și de belelele, pericolele legate de acel mers pe Everest.
UMAN A trece bățul prin gard, spre cîinele de acolo.
Cineva mă acuză ă-s ins care „bagă bățul prin gard”.
Se înțelege că acuzatorul, fiind om, nu răspunde la afirmațiile-mi inițiale (și care i-au reclanșat replica, cea cu bățul). În paralel, caută să mă descurajeze în fel și chip, afirmînd de pildă că nu am realizat nimic în viață.
E floare la ureche a replica ultimelor (ba și cît să doarmă prost acela, în noptea viitoare) dar zăbovesc numaia supra noțiunii cu băț prin gard, spre dulăul de partea cealaltă a pîrleazului. Există acolo există tipul cu bățul, dar și o fiară, de partea cealaltă a gardului. Și care latră la cineva care nu se află în ograda lui. Unii spun aici că acel patruped se află, bietul!, animal, carele nu știe una și alta etc., însă nu-mi schimb punctul de vedere.
Asemnător mă ia și un alt cetățean:
Se înțelege că acuzatorul, fiind om, nu răspunde la afirmațiile-mi inițiale (și care i-au reclanșat replica, cea cu bățul). În paralel, caută să mă descurajeze în fel și chip, afirmînd de pildă că nu am realizat nimic în viață.
E floare la ureche a replica ultimelor (ba și cît să doarmă prost acela, în noptea viitoare) dar zăbovesc numaia supra noțiunii cu băț prin gard, spre dulăul de partea cealaltă a pîrleazului. Există acolo există tipul cu bățul, dar și o fiară, de partea cealaltă a gardului. Și care latră la cineva care nu se află în ograda lui. Unii spun aici că acel patruped se află, bietul!, animal, carele nu știe una și alta etc., însă nu-mi schimb punctul de vedere.
Asemnător mă ia și un alt cetățean:
„Demagog si o persoana frustrata sunteti dumneavoastra care pentru a se baga in seama dintr-o existenta anosta comenteaza o postare a sotiei indurerate,Sa va fie rusine!”Totul, de la zisele-mi pe fila văduvei lui Zsolt Torok.
Care filă - cu vorbele doamnei T., respectiv comentarii îndurerate - mă fac să nu regret cele scrise cîndva despre Emilian Cristea. Ai căror susținători se aflam cam același aluat, cu aceia din fila dnei T. (Torok, nu cea din Camil Petrescu...).
UMAN Ordeanisme (și pornind tot de la deces Z. Torok)
Pentru că postările (altora) despre răposatul Zsolt sînt numeroase, îmi zăbovește mintea pe ele.
Inevitabil, în ultimul caz încerc să-mi dau seama ce reguli funcționează. Mai exact, ce nevoi se cată a fi împlinite. Și cum ajung ele să difere, de la un grup de doi-trei oameni, la o massă importantă.
Ori pe intervenția lui Ticu Lăcătușu (comformistă socialmente), despre dispărut.
Fără îndoială glosez aici despre ceea ce dumneavoastră vi-i de mult în sînge...
Esențial în existența omului este a oferi seamănului ceea ce dorește acesta să audă.
Fără îndoială glosez aici despre ceea ce dumneavoastră vi-i de mult în sînge...
Esențial în existența omului este a oferi seamănului ceea ce dorește acesta să audă.
Ceea ce-n sine nu-i cîtuși de puțin rău, chit că subsemnatul a lipsit în bună parte, la acel curs...Discursul cu pricina îmi pare de două feluri. Pentru seamănul apropiat (în sensul discuției restrînse), respectiv pentru o masă mare de oameni - ceva de la curtea școlii (cînd sînt elevii adunați acolo, pentru vreo festivitate) în sus, ca număr / importanță socială.
Inevitabil, în ultimul caz încerc să-mi dau seama ce reguli funcționează. Mai exact, ce nevoi se cată a fi împlinite. Și cum ajung ele să difere, de la un grup de doi-trei oameni, la o massă importantă.
Ce se schimbă, între cele două ipostaze. .
Prin ce e diferită 'ființa' micului grup de aceea de pe întinsul urbei (ori chiar al țării).
**
Hotărît lucru, mă aflu eu frustrat pînă în măduva oaselor. Și invidios pe toate, sub soare.
Dar ceva îmi zice că, în cazul accidentului de aici, vor lipsi recomandările (inclusiv în cazul salvamontiștilor): „Nu faceți ca Zsolt...”
Cu atît mai puțin nu i se va freca ridichea, a fi fost în vreun fel ori altul (imprudent, iresponsabil etc.). Asta, pentru că sîntem oameni. Și, implicit, trăim în gașcă.
Prin ce e diferită 'ființa' micului grup de aceea de pe întinsul urbei (ori chiar al țării).
**
Hotărît lucru, mă aflu eu frustrat pînă în măduva oaselor. Și invidios pe toate, sub soare.
Dar ceva îmi zice că, în cazul accidentului de aici, vor lipsi recomandările (inclusiv în cazul salvamontiștilor): „Nu faceți ca Zsolt...”
Cu atît mai puțin nu i se va freca ridichea, a fi fost în vreun fel ori altul (imprudent, iresponsabil etc.). Asta, pentru că sîntem oameni. Și, implicit, trăim în gașcă.
Prin urmare, mursecăm doar la aceia din afara ei.
**
Nu cred că suferința e-o treabă de exprimat în grup, mai mic ori mai mare. Ar întinde-o aceia ca potîrnichile, de groază (acel mediu amplifică).
**
Nu cred că suferința e-o treabă de exprimat în grup, mai mic ori mai mare. Ar întinde-o aceia ca potîrnichile, de groază (acel mediu amplifică).
Excepții se întîlnesc doar în Coreea de Nord ori similare. Iara colo deja nu mai este exprimare suferință, ci Teoria mulțimilor. Cu simțitul bine în mijlocul lor (dacă te simți apreciat și de Conducătorul cvasidivin, cu atît mai bine).
Acolo îmi pare multă grijă de-a fi văzut de alții, că faci aia sau aia (respectiv că nu ești în afara cutumelor).
.
Spun asta ca ins căruia i s-a întîmplat a suferi, pentru vreun (montaniard) plecat,
Cale de mijloc nu-mi pare a fi. Nu poți suferi și afară (între oameni, mai exact atemt la impresia pe care o faci), și în tine.
Acolo îmi pare multă grijă de-a fi văzut de alții, că faci aia sau aia (respectiv că nu ești în afara cutumelor).
.
Spun asta ca ins căruia i s-a întîmplat a suferi, pentru vreun (montaniard) plecat,
Cale de mijloc nu-mi pare a fi. Nu poți suferi și afară (între oameni, mai exact atemt la impresia pe care o faci), și în tine.
UMAN. Prin media
Zise despre răposatul Zsolt Torok, în media.
Iar eu dînd voie altuia sa fie cum este.
Din informațiile vînturate nu pot afla mare lucru, pentru un profil... viabil, al aceluia.
În același timp, am sentimentul că traiul dezinvolt intre oameni presupune multă superficialitate.
În paralel, retrașii social sînt capabili de mult mai multa rezonanță cu semenii (urmare a unor clipe delicate, in prima copilărie), atît doar că ea încurcă.
PS
A dori să prezinți neapărat pe cineva drept înger se va lăsa inevitabil și cu stabilire de ghiavoli, prin jur.
Poate că scrisele subsemnatului nu se află atît dure, cît țin să circule in medii care nu admit păreri diferite. Adică (medii) omenești.
Iar eu dînd voie altuia sa fie cum este.
Din informațiile vînturate nu pot afla mare lucru, pentru un profil... viabil, al aceluia.
În același timp, am sentimentul că traiul dezinvolt intre oameni presupune multă superficialitate.
În paralel, retrașii social sînt capabili de mult mai multa rezonanță cu semenii (urmare a unor clipe delicate, in prima copilărie), atît doar că ea încurcă.
PS
A dori să prezinți neapărat pe cineva drept înger se va lăsa inevitabil și cu stabilire de ghiavoli, prin jur.
Poate că scrisele subsemnatului nu se află atît dure, cît țin să circule in medii care nu admit păreri diferite. Adică (medii) omenești.
Bucurii, despre moarte Zsolt Torok
„Proprietar de refugiu montan, după moartea lui Zsolt Torok: „De câte ori crapă un alpinist, mă bucur ca un copil“Din unghiul lui, așa se văd lucrurile.
Vă mărturisesc totodată că în dimineața asta îmi puneam în cîntar sentimentele față de moartea lui Zsolt și-mi ieșea socoteală de mai multă bucurie, decît întristare. Așa vrea acel tărîm independent, din mine.
La chestiune, o să vă indispună și mai mult dacă încep a explora în acea lume de capul ei, din mine (noi?), de ce privește lucrurile, cum o face.
Revenind la zisele .lui Mihai Bursesc, mie mi se pare că a nu sări în sus la ele face bine la elasticitatea minții.
Elasticitatea cu pricina însemnînd și că nu-i obligatoriu să ai aceeași părere cu acela...
Urcușul unora pe Sfinxul Bucegilor)
Pornind de la o discuție despre urcușul unora pe Sfinx (al Bucegilor)...
Pînă să devină hulite suit pe statui ori scrijelit pe stînci sau pomi, ele au fost o modă acceptată social.
La o adică, țineau de necesara (pe atunci) explorarea a lumii, în cadrul căreia a-ți face familiar vreun locșor din necunoscut produce mult bine, la suflet.
Apoi moda s-a schimbat. Căci așa e ea, modă...
.
PS
Acum meditez întîia oară...
Nu prea aduce, acel bloc de gresie, cu Sfinxul egiptean. E mai guraliv, aș spune, iar în paralel mai pe aripile vîntului (în vreme ce înaintașul din preajma Nilului e ceva mai înfipt în sol).
Pînă să devină hulite suit pe statui ori scrijelit pe stînci sau pomi, ele au fost o modă acceptată social.
La o adică, țineau de necesara (pe atunci) explorarea a lumii, în cadrul căreia a-ți face familiar vreun locșor din necunoscut produce mult bine, la suflet.
Apoi moda s-a schimbat. Căci așa e ea, modă...
.
PS
Acum meditez întîia oară...
Nu prea aduce, acel bloc de gresie, cu Sfinxul egiptean. E mai guraliv, aș spune, iar în paralel mai pe aripile vîntului (în vreme ce înaintașul din preajma Nilului e ceva mai înfipt în sol).
„Da, bre, da' noi așa am apucat... Plus că nu ne aflăm oameni care să contrazică prin jur, decît dacă simțim că Societatea are boală pe acei oameni / trebi...”
„'Munților, pentru ce este în voi atîta frumusețe?"
Pe undeva e reprodusă o zisă a poetului George Byron (m. 1824): 'Munților, pentru ce este în voi atîta frumusețe?"
Vorba sună irezistibil, avînd în consecință numeroși admiratori, însă eu unul tot văd în ea o pastilă socială. Una menită să prindă la semeni cu sensibilitate mult diferită, de a celui ce admiră munții.
Deseori, e vorba doar de tinte umane care nu au văzut munți decît in poze. Dar e nevoie de zise-compromis către ei. Și care nu sosesc degeaba, ci cu un scop: atragerea bunăvoinței, cea de care sufletul (ori buzunarul) nostru are atîta nevoie.
Mi se sperie gindul, de ce gargară ar fi putut declanșa Byron, ca răspuns la propria lui întrebare... Educația socială ne face să aplaudăm insa acele zise înalte, iar în paralel să dăm la coș cârcoteli precum cele de mai sus. Societatea încurajază orice (chiar și fals) care ne ține împreună. În paralel, acel fals devine natural.
Dacă spui domol, și atent totodată la propria persoană, că te-ai simțit bine acolo - riști să naști invidie, inclusiv pentru faptul că ai rezonat cu cineva / ceva. Iar așa ceva, și chit că trăim în grup, se întâmplă rar.
Vorba sună irezistibil, avînd în consecință numeroși admiratori, însă eu unul tot văd în ea o pastilă socială. Una menită să prindă la semeni cu sensibilitate mult diferită, de a celui ce admiră munții.
Deseori, e vorba doar de tinte umane care nu au văzut munți decît in poze. Dar e nevoie de zise-compromis către ei. Și care nu sosesc degeaba, ci cu un scop: atragerea bunăvoinței, cea de care sufletul (ori buzunarul) nostru are atîta nevoie.
Mi se sperie gindul, de ce gargară ar fi putut declanșa Byron, ca răspuns la propria lui întrebare... Educația socială ne face să aplaudăm insa acele zise înalte, iar în paralel să dăm la coș cârcoteli precum cele de mai sus. Societatea încurajază orice (chiar și fals) care ne ține împreună. În paralel, acel fals devine natural.
Dacă spui domol, și atent totodată la propria persoană, că te-ai simțit bine acolo - riști să naști invidie, inclusiv pentru faptul că ai rezonat cu cineva / ceva. Iar așa ceva, și chit că trăim în grup, se întâmplă rar.
MUNTE, UMAN ”Idioți....!!! …Ăștia merită însemnați cu fierul încins...!!!” (Chirila Marius)
Repectuos precizez că nu recomand acel cules. Doar vreau să văd dacă un revoltat pe dumnealor poate lega două vorbe, despre ce-i rău în acel rupt.
Între noi fiind vorba, însemnați se află cei ca dumneata, Marius. De către niște tutori/educatori care au aplicat acel fier roș, apoi au spus: ”Asta se va repeta, dacă faci cutare lucru necuvenit” Din acest motiv nu vei putea detalia, domol, cu scaun la cap, ce e rău în a rupe flori de colți.
Pentru că nu ți s-au oferit cîndva detalii/explicații, ci doar amenințarea că va reveni acel fier înroșit.
**
Apropo de arborat steagul național prin locuri neașteptate ale țării.
Am sentimentul că - să zicem - americanii își privesc altfel drapelul național. Îmi pare a le conferi oarece siguranță, bunăstare, iar asta și pentru că el se află instituție. E un fel de clădire, în el. Frumoasă, solidă, cît și adăpostind valori sufletești (altele decît cele din cărți sociale).
La români lucrurile îmi par a sta altfel (la o adică, nu trebuie să stea identice...) E-un fel de stindard sub care se adună - în căutare de protecție - adolescenți rămași fără părinți. Am în vedere aici mai ales categoria ce anină tricolorul, de pildă, pe vîrful Moldoveanu al Făgărașilor...
E interesant că prin orașe - și implicit de către adulții locului - arborarea aceluiași rămîne minină.
Oare îndrăgostiții de drapel pe munți îl desfășoară și pe balconul propriu? Foarte probabil nu, căci se tem de bășcălire)
Esența educației sociale. Fierul roșu, în paralel cu lipsa explicațiilor.
Plăcuțe funerare. A altora, și a subsemnatului.
Placa funerară pusă pe locul dispariției (astă iarnă) a unui stimat montaniard îmi pune în lucru imaginația... Oare cum mi-ar plăcea să(-mi) fie, o așa placă? .
Din start mi-aș dori un font mai serios. Iar din acel stadiu treburile se încurcă. Căci sufletul ni-i una, rațiunea alta.
Mi-ar plăcea ca, în grota din ceea ce-aș numi Prispa Întreruptă (la nivel Brîu Gemenelor, între albișoarele Brîului și Crucii) să rămînă după mine o placă de maximum 15 x 25 centimetri. Și pe care să stea gravată mică o floare, de înălțimea textului ce urmează, apoi 'Mircea O.”
Ea fiind pusă relativ discret, acolo. Undeva relativ jos, și pe stînga.
Rațional vorbind, nu e ok, însă așa vrea sufletul, actualmente (căci pînă mîine nu știi ce poziție mai îmbrățișează).
Din start mi-aș dori un font mai serios. Iar din acel stadiu treburile se încurcă. Căci sufletul ni-i una, rațiunea alta.
Mi-ar plăcea ca, în grota din ceea ce-aș numi Prispa Întreruptă (la nivel Brîu Gemenelor, între albișoarele Brîului și Crucii) să rămînă după mine o placă de maximum 15 x 25 centimetri. Și pe care să stea gravată mică o floare, de înălțimea textului ce urmează, apoi 'Mircea O.”
Ea fiind pusă relativ discret, acolo. Undeva relativ jos, și pe stînga.
„Nu vrei și cheia de la casa de bani, dle Ordean?”Chestia asta mi-aș dori-o dacă NU mă prăpădesc pe munte. Dacă da, ar fi nițel ca-n filmele cu naivi... Mi-aș dori o placă avînd pe ea doar „Mircea”, tot discret (căci mă aflu om timid), dar pe Brîul lui Rafail, imediat lăngă Valea Spălăturii (Caraiman, Bucegi). Iar prăpăditul montan cu pricina avînd multe șanse să se petreacă prin alte părți.
Rațional vorbind, nu e ok, însă așa vrea sufletul, actualmente (căci pînă mîine nu știi ce poziție mai îmbrățișează).
În ce privește zisele despre Mugurel Ilie (căci despre el e vorba), mi se spune că forma de-acolo a fost dorită de mama lui (deși am îndoieli că ei i-a dat prin cap a menționa 'ghid montan').
Gustibus.
La chestiune, apropo de cum vor scrie ori face alții, după moartea noastră, îmi amintesc glumele lui Nae Dimitriu (fondator al Clubului Alpin Român) pe acest subiect. Mai în glumă, mai în serios, și pentru a evita deformările gazetelor:
La chestiune, apropo de cum vor scrie ori face alții, după moartea noastră, îmi amintesc glumele lui Nae Dimitriu (fondator al Clubului Alpin Român) pe acest subiect. Mai în glumă, mai în serios, și pentru a evita deformările gazetelor:
„Ori de cite ori voi pleca la munte să las [...] un mic articolaş asupra împrejurarilor morţii mele viitoare. Totul pus în plic, iar pe acesta menţiunea Bun de publicat după moartea mea. Ar fi singurul mijloc să cruţ imaginaţia gazetarilor de atîtea eforturi”Că veni vorba, fruntașii de azi ai CAR au multe calități (grație cărora, între altele, duc formațiunea înainte) însă nu-mi pare a fi moștenit de la cei doi fondatori - Dimitriu, respectiv Baticu - prudența în fața textelor care le ajung sub ochi.
PATRIOTISM. Drapel arborat (pe munți) în mijlocul țării
Nesigur trebuie să te simți prin țara ta, dacă ai nevoie să-i pui steagul în (relativ) centrul geografic.
"Quod licet Jovi..."
La un montaniard de rând accidentat te poți întreba sau chiar revolta, de greșeala care a condus la respectivul deces... În cazul lui Zsolt, așa ceva nu se face... Iar asta, pentru că există niște reguli sociale, în caz deces personalități.
De ce acele reguli sînt într-un fel, și nu altcumva, se poate discuta.
**
**
Nici azi nu se știe dacă, la fatalul accident de bicicletă al lui Emilian Cristea (1982) a greșit acesta, ori camionarul care a dat peste el...
Simt că primul.
Altminteri, s-ar fi ridicat iute revoltă pe iresponsabilul șofer, care...
**
Simt că primul.
Altminteri, s-ar fi ridicat iute revoltă pe iresponsabilul șofer, care...
**
"Un real exemplu pentru noi toți.."Ferească Sfîntul, să întrebi acolo de ce pentru noi toți. Respectiv cu ce urmări practice le lasă luatul aceluia drept exemplu.
Căci ești declarat apoi al dracului și alte alea...
Pe felie. Care e diferența între un exemplu și-atît, respectiv un exemplu real?)
Tăieri forestiere
Subsemnatul ține să exploreze funcționarea realității, nu și să
o schimbe. În schimb, sufletiștii precum amicul meu țin să o modifice. In
răstimp, dumnealor nu privesc vreodată prin istorie, să vadă ce s-a ales de așa
entuziasme.
Admit totodată că asemenea iluzii conferă salvator bine, în
trecerea noastră sub soare...
Deces Zsolt Torok, în Făgăraș estival.
Deces Zsolt Torok, în Făgăraș estival.
In ciuda știintei montane si a asigurărilor de care ne folosim deseori, Dieu dispose.
In ciuda știintei montane si a asigurărilor de care ne folosim deseori, Dieu dispose.
MUNTE. Rătăcirea unei turist
Rătăcirea unei turist prin abruptul inferior al Caraimanului (a suit de la cascade Vîlcelul Înspumat, pînă spre obîrșia acestuia) mi-a dus mintea spre o situație aparte.
Și anume relația dintre cunoscătorii locurilor, care se întîmplă a fi din afara apropiatei localități Bușteni), și salvamontiști.
Fiind oameni cu toții, fiecare se simte stăpîn (fie și doar spiritual) al locurilor.
Unii pentru că îl cunosc mai bine, alții pentru că-s localnici, iar în paralel prestează o muncă, avînd sudoarea cît și importanța ei socială.
Și anume relația dintre cunoscătorii locurilor, care se întîmplă a fi din afara apropiatei localități Bușteni), și salvamontiști.
Fiind oameni cu toții, fiecare se simte stăpîn (fie și doar spiritual) al locurilor.
Unii pentru că îl cunosc mai bine, alții pentru că-s localnici, iar în paralel prestează o muncă, avînd sudoarea cît și importanța ei socială.
UMAN "Înfrânt nu eşti atunci când sângeri...”
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ţi-s. Adevăratele înfrangeri, sunt renunţările la vis."
Din cîte îmi aduc eu aminte, autorul versurilor de mai sus a renunțat la visul său.
Cel verde (mai exact legionar, nu ecologist...).
PS
Am sentimentul că, pentru a scrie așa măreții (cazul lui R.G.), e obligatoriu să te doară drept în cot de ele.
Un alt oarece paradox este că aceia care (hiper)elogiază pe vreunul ca Gyr, habar nu au de viața reală a aceluia.
Importante sînt doar sentimentele plăcute ce iau naștere cu ocazia acelui jonglat (putem cerceta, ce și cum).
MUNTE ȘI NU NUMAI. Păreri
Am ceva remușcări saptaminile acestea, pentru niste scrieri de-ale mele mai vechi (istorie a mersului pe munte), care e posibil să fie tipărite acum.
În jurul anului 1990, cînd luaseră ele naștere, fuseseră o reacție (vehementă...) la modul în care se scrisese despre confrați alpiniști. Ca un făcut, nimeresc azi peste niste recente scrise despre Octav Brătilă.
Unele roze.
Și unde comentez că poate n-ar strica să vorbim despre toate ale cuiva, bune și rele.
Și unde comentez că poate n-ar strica să vorbim despre toate ale cuiva, bune și rele.
Mă nițel mai tare acolo, pentru așa poziție, Viorel Nicolaescu.
Dincolo de răspunsurile mele, acolo, brusc mă părăsesc reticențele privind scrisele-mi de altădată, de care pomeneam mai sus.
În paralel, meditez că e absolut normal sa gindim ca în trib. Cu perii/amabilităti măricele intre noi, respectiv cu mai puțin bune despre cei din afara Grupului.
Dincolo de răspunsurile mele, acolo, brusc mă părăsesc reticențele privind scrisele-mi de altădată, de care pomeneam mai sus.
În paralel, meditez că e absolut normal sa gindim ca în trib. Cu perii/amabilităti măricele intre noi, respectiv cu mai puțin bune despre cei din afara Grupului.
„E interesant ce scrieti/preluati.In rest, sint de parere ca oamenii trebuie prezentati cu toate - bune si rele.”
Viorel Nicolaescu Mircea Ordean Rele?Poate ne împărtășeste Dl.Ordean din cunoștințele Domniei sale,el este un fin observator și cunoscător al ființei umane.Eu m-am cățărat in anii 70 cu Bulinel in Balcoane și Mult Dorită și am fost impresionat de firea prietenoasa și latura umană a lui,un camarad de coardă ideal,plin de bună voie și humor.In Mult Dorita mă îndemâna sa trec la liber surplomba și sa nu ating pana,avea o fire calda și o modestie ieșită din comun.Un om adevărat,un exemplu pentru cei din generația lui și un reper important al alpinismului românesc post belic.
Prin preajmă:
Nu subscriu multor afirmații din text.
De pildă aprecierile despre cum a depășit E. Cristea Fața Muștelor.
Sau expresia Modele pentru toate generațiile.
Rețin și faptul că Brătilă activa (în deceniul șase) la clubul Dinamo.
Al Internelor.
Nu spun că era cadru pe acolo, dar nici nu-l deranja sa se afle intre aceia.
În ce privește religiozitatea lui OB, puteți vedea în așa ceva ce doriți, dar eu traduc astfel: "Dumnezeul meu e cel adevărat, nu al altor religii!" (cu atît mai puțin modul de-a vedea lumea al ateilor).
.
Nu aș fi purces la așa constatări dacă Viorel Nicolaescu nu m-ar fi luat cum m-a luat, pentru comentariul meu inițial de aici.
PS
E interesant cum scaldă Dinu Mititeanu iresponsabilitatea cuiva (ba și activind întrucîtva în zona MAI), de a oferi ajutor unor dușmani ai acelui regim.
De pildă aprecierile despre cum a depășit E. Cristea Fața Muștelor.
Sau expresia Modele pentru toate generațiile.
Rețin și faptul că Brătilă activa (în deceniul șase) la clubul Dinamo.
Al Internelor.
Nu spun că era cadru pe acolo, dar nici nu-l deranja sa se afle intre aceia.
În ce privește religiozitatea lui OB, puteți vedea în așa ceva ce doriți, dar eu traduc astfel: "Dumnezeul meu e cel adevărat, nu al altor religii!" (cu atît mai puțin modul de-a vedea lumea al ateilor).
.
Nu aș fi purces la așa constatări dacă Viorel Nicolaescu nu m-ar fi luat cum m-a luat, pentru comentariul meu inițial de aici.
PS
E interesant cum scaldă Dinu Mititeanu iresponsabilitatea cuiva (ba și activind întrucîtva în zona MAI), de a oferi ajutor unor dușmani ai acelui regim.
Sau:
În paralel:
Marlene Mititeanu Mulțumesc celor care au făcut acest grupaj, inclusiv cu citarea surselor cum este etic și legal. Am participat la înmormântarea lui și trec periodic pe la mormântul său. Poate voi căuta o imagine de la mormântul său. Pe blogul meu am adăugat in 11 iulie 2006:
”Duminica 9 iulie, sufletul lui Tavi a plecat in ultima si lunga ascensiune spre Cerul spre care si trupul sau a facut atatea ascensiuni pe peretii de stanca din Carpati. Trupul celui care a fost "Un Baticu al alpinismului clujean" va fi condus astazi , marti 11 iulie, pe ultimul drum, in cimitirul Manastur.”
”Duminica 9 iulie, sufletul lui Tavi a plecat in ultima si lunga ascensiune spre Cerul spre care si trupul sau a facut atatea ascensiuni pe peretii de stanca din Carpati. Trupul celui care a fost "Un Baticu al alpinismului clujean" va fi condus astazi , marti 11 iulie, pe ultimul drum, in cimitirul Manastur.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)