Pe cînd o discuție curge în direcția modului în care înaintași montaniarzi au trecut peste vârsta a treia, devin curios cum văd alpiniștii - mai ales cei de top - relația lor cu Dumnezeu.
Care altminteri nu-i obligatoriu să fie înflăcărată. Ori chiar sa existe.
Medităm la Dumnezeu, pe coclauri, după un accident (și presupunând că mai putem gîndi ori că gîndim la divinitate)?
Pe felie, era să o pățesc anul trecut, dar m-au traversat cu totul alte gînduri, decît spre Dumnezeu...Iar în context, trec în revistă înaintași pe care i-am cunoscut și care se prezentau onorabil, după 80 ani.
Un nea Baticu mi-a pomenit la un moment dat că se spovedise (cu vreo 15 ani înainte de a se duce...), însă referirile curente la divinitate îi erau minime. Idem un Cristache Derula (un Beldie, previzibil, nici pe atît).
Iar un C. Lehmann avea pe zid o reproducere a dlor Lenin și Stalin (nu o spun in derîdere), nicidecum vreo icoană.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu