Înscrisurile mortuare

De bine ce-am revăzut vara asta inscripția la crucea Stoichita, din culmea Morarului (la intersecția cu Brîul mare, al acelui munte)...
Din ce am observat, în cazuri similare, moartea cuiva anima o categorie umană, care socotește că nimeni nu i se va opune, să treacă pe o placa funerară ce îi dă prin cap (firește, adaptat intrucitva rigorilor sociale).

Detaliind, acea categorie mizează pe faptul că alți oameni stau ca paralizați în fața ideii de moarte, iar totodată nu ar deranja apropiații acelui dispărut, în durerea lor.
Pe așa fond, respectivii apropiați se produc după cum le dictează sufletul. Unul cam totdeauna apropiat culorii de negru (nu neapărat cel funebru).
Intre formulele benigne este îndemnul (că sa nu spun ordinul) că sa te rogi pentru dispărut. Ori să asculți ce îndemn vine de pe acea placa (să vezi lumea, lucrurile într-un anumit mod). Asta, deși poate tu ai alta treabă ori mod de a vedea lucrurile.

În aceeași gamă, ultimul lucru care dă prin cap unor asemenea inițiatorii este că așa cruci dau prost vreunor semeni, care ajung in timp să treacă prin preajma ei. Acelor initiatori, în virtutea durerii diferite prin moartea acelui apropiat, le este permis orice.

Altminteri, se poate și mai rău. Și anume ca vreunul sa pornească mare mit, în numele acelui dispărut (orice legătură, aici, cu Dinu Mititeanu nu este întâmplătoare).

PS1
E interesant că amicii lui Ovidiu ocupă un spațiu public (în sensul că și al altora), dar nu dau detalii cine a fost O. Cu atît mai puțin de la ce i s-a tras. Firește, eu caut aici bube in cap unor oameni de treabă, dar ceva adevăr s-o găsi și în observațiile subsemnatului.

PS2
Libertatea pe care și-o ia specia îndureraților poate lua și forma celei privindu-l pe Emilian Cristea. Acesta și-a vrut cenușa risipită/ vînturată pe Fisura Albastră. Doamna Hedda însă, din mult respect pentru răposatul pesemne, a dispus să fie cimentată urna, în acele locuri...

PS3
Se prăpădește un confrate montaniard. La știrea pe Facebook, urmează un torent din gama Dumnezeu să îl ierte. Aflîndu-se ins atipic, al lui Ordean întreabă de la ce i s-a tras.

Mi se face rău, la gîndul formulelor ce vor urma, inerentului meu sfîrșit...