Brîul Aerian. Leova Stolear

Posed un caracter prost. De neam prost, mai exact.
În virtutea lui, mă uit deseori (mereu?) strîmb la inventatorii de povești. A la frații de la revista România Pitorească. Dulcegării. De făcut bine lor, cît și amicilor.
Inevitabil, însă, posed și eu acea umană glandă. Atîta doar că s-a dezvoltat în sol, cît și condiții de mediu diferite. Și eu inventez, accept ideea. Însă o execut cam exclusiv în scopuri personale. De încîntat sufletul din dotare.

Ce e drept, se poate întîmpla să placă și altora. Iar în paralel să nu sufere la capitolul banalitate. Ori chiar noul, neprevăzutul unor așa idei să sperie, ori măcar tulbure, cînd vreun om de rînd e dus pe așa nebătute drumuri...
.
Poliloghia de mai sus a plecat de la o banală mențiune. A mea, că voi fi fiind singurul vehiculator al formei „Brîul Aerian” (restul indică ”Brîna Aeriană”), în cazul panglicii ce traversează pe deasupra peretelui Vulturilor / Policandrului din muntele Coștila (Bucegi)...

Am preluat cîndva, precum un ucenic conștiincios, termenul de Brîul Aerian, de la nea Baticu. Care prefera formularea brîu-brâne, luată de la Radu Țițeica altminteri. Chiar descoperind în ultima vreme că sînt singurul utilizator al formulei Brîul Aerian,nu știu de ce îmi sună mai bine în urechi (brînă are ceva al naibii de bătrânicios!), iar implicit nu țin să îl dau la o parte... O fi la mijloc și dorința de a fi altfel decât alții, din niște motive psihologice asupra cărora nu insist.

...Un distins confrate mă atenționează însă că nu mă aflu singur, în acea optică: ”Mai sunt și alți utilizatori ai toponimului. Cel puțin unul.”

În rest, ca ins cu capul în nori, deseori meditez cum va fi fost drumul lui Comănescu pe acolo, la ce putem considera premieră (din 1935)... Cu Leova Stolear alături. Și la al cărui film al vieții îmi stă uneori mintea, cea în văzduh... 

După acea vară, plecat și rămas departe.
Pe cînd făcea militărie în slujba Franței, va fi gîndit prin tranșee la brîul cu pricina (nu știu cine i-a dat numele, mult ulterior premierei...)?”

Fotografia este realizată de curînd de către Gabi Bazacliu, și pe care am îndrăznit s-o trec în alb-negru - căci la premiera din 1935 nu știu să se fi făcut poze...

Leova Stolear, la baza Colțului Mălinului, într-=o imagine din 1935 aparținînd  lui Sorin Tulea (1915-2005)

Scrisoare a dlui Stolear către subsemnatul, 1985.

„După asta au venit ani grei, de război, de suferință. M-am angajat în armata franceză și slavă Domnului am terminat războiul teafăr și ca ofițer [...] După război m-am instalat ca stomatolog la Nisa, unde am fondat o familie. Acuma sînt la pensie și trăiesc din amintiri...”

PS

Nu mi-a dat prin cap să-l întreb pe d. Stolear, la vremea corespondenței noastre, ce a simțit pe acel brîu. Ce e drept, schimbul epistolar este posibil să se fi întrerupt abrupt datorită unor probleme de sănătate ale interlocutorului meu...
Foarte probabil adresa am avut-o de la d. Beldie (1912-2003).

Povești (în minte) îmi fac și despre cum va fi arătat Nicu Comănescu, la premiera acelor locuri... Cu diferența că nu țin să fie edulcorate. Rezonanța mi se duce către grijile lor, către emoțiile fizice (nu acelea de ochii lumii, din textele comme il le faut). Către scărpinatul în cap, dacă se află realmente un drum fezabil.

Oare cîte explorări nu ies?