Liceul Matei Basarab din București

Liceul Matei Basarab din București este locul unde s-a format, în bună parte, pleiada de iubitori ai muntelui interbelici, care va forma Asociația Excursioniștilor Români (1928), iar apoi Clubul Alpin Român (1934).

Știam despre această pepinieră din informațiile oferite de Niculae Baticu și Radu Țițeica în volumul „Pe crestele Carpaților” (1984), dar mai ales din relatările unui asemenea matein, și anume Alexandru (Lică) Ionescu.

Ca atmosferă generală...:

„Vă descriu un așa-zis turism făcut înainte de 1916. 

În liceul Matei Basarab exista o Societate de gimnastică, atletism, rugby, fotbal și excursii („Apărătorii Patriei”), formată din câțiva profesori, elevi și condusă tehnic de profesorul Teodor Georgescu. Această societate sportive participa în fiecare an la serbările de gimnastică ale tuturor societăților de gimnastică din întreaga țară, ce se țineau în câte un oraș din țară. Așa în 1913 Societatea de gimnastică a participat la serbarea Federației de gimnastică de la Târgoviște și cu această ocazie a organizat și luat în excursie și un număr mare de elevi ai liceului și în afară de vizitarea Târgoviștei cu monumentele lui istorice, s-a mers pe jos și în monumentele lui istorice s-a mers cu trenul la Pietroșița și Moroieni pe firul Ialomiței. Tot astfel în 1916 și tot la o serbare a federației de gimnastică s-a mers la Bârlad. 

Trebuie însă să vă vorbesc de o excursie propriu-zis de masă făcută de liceul Matei Basarab și condusă de profesorul Teodor Georgescu, în anul 1915, la care au luat parte mulți profesori, echipa de gimnastică, orchestra liceului și cercul cultural (artistic), cam 200 de persoane. Această excursie s-a făcut pe traseul Călărași-Silistra-Turtucaia-Oltenița, cu trenul, cu vaporul și pe jos, în jurul acestor localități. Așa la Silistra s-a mers pe jos în localitatea Ostrov, apoi s-a suit pe dealurile din jurul Silistrei la cetățile Arap-Tapia și Medgidi Tapia, de unde se vede Bărăganul în toate măreția lui, până chiar la Ciulnița. La Turtucaia s-a ajuns cu vaporul pe Dunăre și s-a suit pe dealurile de la Turtucaia, de unde se vede în toată splendoarea firul Dunării, ca panglică, și se zărește cu ochiul liber Bucureștiul. Chiar astăzi o astfel de excursie nu ar fi ușor de făcut, cu un așa număr mare de participanți.” 

... cît și strict legată de munte:

„Personalitatea profesorului Teodor Georgescu, care s-a adaptat timpurilor noi, care se impuneau, în practicarea educației fizice, prin practicarea fotbalului, rugby, atletism turism masă etc etc. El s-a rupt de mentalitatea vechilor profesori de educație fizică, ce admiteau practicarea unui singur sport, OINA. El s-a lăsat influențat de mari sportivi ca Tane Săvulescu, Drăghici, Petre Sonda, Nae Dimitriu, Paul Nedelcovici, Octav Luchide, Nae Secăreanu (Basu), Ionescu Alexandru – Lică, Ionel Săvescu și alții. El a deschis larg porțile liceului «Matei Basarab» pentru practicarea noilor discipline sportive și turismului. El a fost primul care a organizat și mers în pas cu sute de elevi în excursii în munți, și a sprijinit grupele de elevi care suiau munții.”

Dintre acei elevi, au existat cîțiva care, ajutați de existența hărții abruptului Bucegilor (autor Radu Țițeica, 1927-28), au întreprins ture dificile în abruptul Bucegilor, o perseverentă activitate în acest sens depunînd Nae Dimitriu. Acesta înființează Gruparea Alpină, iar apoi Clubul Alpin Român, care se va dovedi cea mai importantă asociație de profil, pînă la desființarea asociațiilor montane de către regimul comunist în 1948. În paralel Dimitriu a nășit o valoroasă publicație, Bucetinul Alpin, pentru ca după război să fie coautor (alături de Emilian Cristea) a valoroarei prime monografii a Bucegilor.

Este de spus că, prin eforturile unor veterani, Clubul Alpin Român a fost printre puținele asociații interbelice care și-au reluat activitatea după 1989. Iar el ființează și azi.

A fost mai sus o introducere, la subiectul postării mele...

Deși m-am ocupat cu oarece entuziasm, cu inimă) de istoria mersului pe munte la noi, nu m-am interesat prea mult de liceul Matei Basarab. Aceasta întrucît mintea mi-a jucat o festă...

S-a întâmplat să fiu dus la o grădiniță pe Calea Călărașilor, nu departe de locul în care din aceasta se defăcea strada Matei Basarab. Cum între grădinița mea și ultima arteră exista un stabiliment școlar, ce părea destul de important, după ce am lecturat izvoarele menționate în debutul postării, am socotit că acela va fi fost Liceul „Matei Basarab”.
Apoi, mutîndu-mă cu familia (la vîrsta de cinci ani) în alt cartier, nu am mai ajuns să bat acele locuri... Și care au constituit și ele, asemenea altor zone bucureștene, obiectul amplelor demolări din anii '80.

Implicit, după ce am devenit interesat de istoria alpină, am considerat că nu mai am în ce locuri să pășesc, lăsînd imaginația să alerge că pe acolo vor fi trecut siluetele unor Nae Dimitriu, Cristache Dedula, Lică Ionescu, ori ale profesorilor lor.

Linia prelungă roșie reprezintă traiectul de altădată al părții vestice din strada M. Basarab, pe care se afla instituția școlară pe care am confundat-o cu LMB...

Ieșit însă în seara aceasta cu bicicleta prin urbe, într-un puseu de nostalgie pentru cartierul în care m-am născut (din jurul străzii Mămulari, zona fostei biserici Sfînta Vineri), m-am abătut întîmplător pe strada Matei Basarab (cu un parcurs un pic schimbat, mai exact pleacă de la intersecția Călărașilor cu Bd. Hristo Botev), unde, nu departe de intersecția acesteia cu străzile Mircea Vodă și Clucerul Udriște, am descoperit liceul omonim!
Și nu vreo clădire nouă, ci aceea de altădată!

Condițiile locului fac să nu aIbă vreo monumentalitate deosebită, cum posedă liceele Mihai Viteazul, Iulia Hașdeu sau I.L. Caragiale, dar am fost foarte încîntat de descoperire (una strict personală, firește).

 

Deși inițial părea o clădire banală, inclusiv ca dimensiuni (aparente), am descoperit însă că stabilimentul se prelungește transversal, odată cu depărtarea de strada ononimă, beneficiind totodată de o clădire secundară, iar totodată de un amplu teren de sport. Va fi acela unde profesorul Georgescu își scotea elevii, în orele de educație fizică...

Este de spus că doi foști mateini - Nae Dimitriu în publicații, respectiv Cristache Dedula  în discuțiile cu subsemnatul - nu pomenesc de Tudor Georgescu...

Probabil la mijloc să fie încîntarea acelor tineri că au scăpat de sub tutela adulților. În paralel, Lică Ionescu va fi fost dornic să se rămînă pe orbita unui personaj patern, cum i-a fost cazul cu avocatul Cesar Pascu, cel care a asigurat într-o vreme un sediu gratuit pentru Asociația Excursioniștilor Români. 

 

Aleea către terenul de sport , ce separă totodată de o clădire secundară:

Continuarea străzii M. Basarab, către vest...

... respectiv est: 

PS

Istoricul oficial al liceului îl pomenește între dascăli, la disciplina Sport, și pe Theodor Georgescu.

Spicuiri poate interesante, din pomenitul Istoric:

„Deschiderea oficială a cursurilor Gimnaziului “Matei Basarab” a avut loc la 3 noiembrie 1860, în casele lui Ioan Urlăţeanu din Calea Craiovei (Rahova), urmând ca în anul 1865, în baza Legii instrucţiunii publice votate în anul 1864, să devină al doilea liceu din capitala ţării, după Colegiul “Sfântul Sava”.

Până-n 1884, cursurile Liceului “Matei Basarab“ s-au desfăşurat în mai multe clădiri aparţinând proprietarilor Ioan Urlăţeanu şi Tomiţa Atanasovici, precum şi în încăperile din curtea bisericii Sf. Apostol. La îndemnul lui Spiru Haret, Ministerul Instrucţiunii Publice a cumpărat de la moştenitorii lui August Treboniu Laurian locul şi clădirea destinată a adăposti Liceul şi internatul „Matei Basarab” în mahalaua Lucaci –  Mircea Vodă.

Din septembrie 1885, Liceul „Matei Basarab“ s-a mutat în clădirea formată iniţial din 4 săli la parter şi 4 săli la etaj (ce constituie azi partea centrală a construcţiei), extinsă apoi prin construirea a două aripi: una spre strada Labirint, alta pe strada Matei Basarab. Dotat cu mijloace didactice necesare desfăşurării unui învăţământ modern, Liceul „Matei Basarab“ s-a afirmat prin rezultatele obţinute în domeniul instrucţiei şi educaţiei.

Creşterea populaţiei şcolare a permis, prin desprinderea de liceu, înfiinţarea a încă două gimnazii de sine stătătoare: „Cantemir – Vodă” – 1878; „Gheorghe Şincai” – 1892.

În 1888, cu ocazia sărbătoririi patronului liceului, s-a dezvelit bustul voievodului Matei Basarab care se află şi astăzi în faţa liceului. În perioada interbelică, s-au desfăşurat ample lucrări de transformare şi modernizare. S-au construit:  etajul al II- lea, o nouă aripă – secretariat, cabinet directori, sala de festivităţi şi sala de sport. Sala de festivităţi a fost construită în perioada 1923 – 1928...”

 

 Nae Dimitriu (în centrul grupului):

 Cristache Dedula:  

PS2
M-a suprins (plăcut!) tonul civilizat al postărilor de pe acest grup, de foști elevi ai amintitului liceu...: