(scris la 2 decembrie 2022)

„Cu „Dor de Munte”, alături de celelalte două volume, Dinu Mititeanu ilustrează în chip admirabil adaugiul latin „mens sana in corpore sano”. Ca un veritabil patriarh al potecilor și înălțimilor alpine, dar și un inspirat, tenace și convingător propovăduitor al unei existențe în armonie cu universul de lângă noi”

Admițîndu-mi din start mica și fixa postură, de buldog la pantalonii unor stimabili clujeni și bucureșteni (eu defulînd, prin definiție de altele...) toți sîntem datori, pe lumea asta) ...

Dar eu unul nu am mers prin viață după propovăduirea cuiva. M-a tras ața, și atît, fie și după vreo informație, cî x lucru e frumos ori interesant.

Ce-i drept, admiratorii unor rînduri precum cele de la sus nu se află precum subsemnatului.. La dînșii acționează altele, și care țin de faptul că îndeobște nu prea mult prin locurile de care li se vorbește măreț. Iar care umblă, e-un tip învățat cu magiștri prin preajmă, respectiv se află ins conformist, căruia i-a spus mama că să respecte / să se dea entuziasmat ideile celor mari.

În același timp, și trăgîndu-mă ața să frecventez lansarea acelui „Dor de munte”, al dlui Mititeanu, mi-e inevitabil să nu-mi aduc aminte cum nea Baticu executa ceva similar - mergea discret, ins proscris, la prelegerile inamicului său, Emilian Cristea, de la cercul „Floarea de colț”...
Nu am idee dacă și dînsul, asemenea fricosului ce mă aflu, se afla păscut de teamă, acolo, să nu fie invitat a părăsi urgent incinta.
.
Situația de care spun, a preluării de către mine a atitudinii lui NB, mă face să zîmbesc la niște neînțelegeri cu dumnealui, de care pomenesc recent (într-o serie neîncheiată) de pe blogu-mi.
Indiscutabil, am ajuns în bețe unul cu altul, datorită prea multei asemănări de caracter...
.
Ziceți că cum de mă pun pe picior de egalitate - fie și discursivă cu dumnealui? Uite că o fac! Uite-așa vreau eu! Și, după cîte vedeți, nu cade ceriul din asta...