Zile. A cutare, și a cutare

Nu agreez inflația de Zile, să zicem ale mersului într un picior ori ale scobitului în nas, însă de una parcă tot m-aș agăța...
Să o declar a cuiva / ceva.
.
2 septembrie.
Aș considera-o (strict pentru mine!) a Văii Seci a Caraimanului (Bucegi).
.
De această filă a calendarului, nici nu mai contează cât de demult, am parcurs o prima dată.
(altminteri, nu pic în apelative gen Crăiasa, Împarateasa, Zeița, Pallas Atena a inimii mele... Mi e dragă, mă fascinează, mi-e mult la inimă, și atît)
Nu am poze de atunci, întrucât succesul acelei zile (șnur fost am pe săritorile numitei!) nu m-a îndepărtat prea tare, de stadiul de profan în ale muntelui.
Și care nu a fixat bine dopul de la recipientul de sticlă în care transporta apa.
Iar ultima a năvălit în micul aparat foto est-german (îi spunea Certo, parcă), făcându l inutilizabil.

Așa că am rămas cu descrierea turei, pe care am binevoit să o trec pe hârtie la scurtă vreme.
.
În rest, și deși ridic acum templu acelei ascensiuni, nu prea mă recunosc în junele de 22 de ani, de atunci...
Dar cred că îmi este drag, cu toate zbangheliile lui din acea epocă (altminteri prezente la apel în bună parte și azi...)
.
Imaginile sînt făcute la o săptămînă după tura amintită mai sus. Am ieșit atunci, din nimereală/greșeală pe Vîlcelul secundar al Uriașului (căutasem pe frate-său mai mare...) și apoi Zangur.