(imaginile alăturate au fost luate la Gura Diham - Bucegi, la începutul pantei spre Poiana Izvoarelor)
În așa condiții, cine are tupeu și obraz mai gros profită, știind că nimeni nu le va da opera de pămînt.
Tupeu avînd familia acelui domn Petrescu.Nu am idee cum va fi fost cu vreo dorință de monument a aceluia, în respectivul loc, cert este că apropiații acestuia (și care nu-i cred din afara familiei) s-au pus pe treabă, cîndva.
Și au tras acea placă, pe care au avut grijă s-o plaseze într-un loc unde să preia asupră-i din atu-urile unei amenajări asemănătoare, mai exact o cruce înaltă. Și în drum.
Tuturor - orbiți de rezolvarea nevoilor dumnealor sufletești - nu le-a dea prin cap că am ajunge la pepeni, dacă fiecare și-ar pune de așa monumente, în acel loc ori altele.
Priveam totodată oratoria aparte a textului. Ales cu grijă, îndeosebi ideea că acela a iubit oamenii, iar inconștientul nostru fiind al naibii de credul, mai ales în fața iluziei că i se rezolvă vreo arzătoare nevoie sufletească (din nou ajung la respectiva noțiune...).
Pentru că plec mai greu după fentă, mă întreb ce altceva - mai puțin sau deloc avuabil - a avut nevoie de așa „haină”, cu trecere la alții..
Îmi pare să fi fost vorba de neputința traiului în afara unui grup uman. Exterior acestuia, insul în cauză se simțea îngrozitor de angoasat (cam cum se simte subsemnatul ÎNTRE oameni). Între semeni, sentimentul i se diminua, fie și nu oricum: nu își simțea oamenii dușmani doar în condițiile în care le făcea servicii. Le zîmbea frumos, iar în paralel îi ducea prin natură (îmbinînd acolo cu o altă inavuabilă, și anume nevoia de a le fi șef).
.
Știu, sînt un om rău. Dar, fără așa specie, cred că „balta” în care trăiesc oamenii s-ar transforma în timp din plăcut în ceva toxic. Se înțelege, totodată, că îmi pot fi cercetate primarele inavuabile, care se ascund în spatele postărilor de acest fel.
Priveam totodată oratoria aparte a textului. Ales cu grijă, îndeosebi ideea că acela a iubit oamenii, iar inconștientul nostru fiind al naibii de credul, mai ales în fața iluziei că i se rezolvă vreo arzătoare nevoie sufletească (din nou ajung la respectiva noțiune...).
Pentru că plec mai greu după fentă, mă întreb ce altceva - mai puțin sau deloc avuabil - a avut nevoie de așa „haină”, cu trecere la alții..
Îmi pare să fi fost vorba de neputința traiului în afara unui grup uman. Exterior acestuia, insul în cauză se simțea îngrozitor de angoasat (cam cum se simte subsemnatul ÎNTRE oameni). Între semeni, sentimentul i se diminua, fie și nu oricum: nu își simțea oamenii dușmani doar în condițiile în care le făcea servicii. Le zîmbea frumos, iar în paralel îi ducea prin natură (îmbinînd acolo cu o altă inavuabilă, și anume nevoia de a le fi șef).
.
Știu, sînt un om rău. Dar, fără așa specie, cred că „balta” în care trăiesc oamenii s-ar transforma în timp din plăcut în ceva toxic. Se înțelege, totodată, că îmi pot fi cercetate primarele inavuabile, care se ascund în spatele postărilor de acest fel.
PS
Am intrat în contact cu acel domn Petrescu la jumătatea deceniului, cînd îmi căutam surse de informație pentru o carte de istorie a muntelui. Între oamenii pe care mi i-a considerat utili, în așa demers, N. Baticu mi l-a recomandat și pe dumnealui, pe atunci șef al unui cerc de turism de la Casa de Cultură a sectorului 2 bucureștean.
Ne-am văzut la acea instituție, undeva la parter. Nu a fost nepoliticos, precum alții, însă am intuit scurt că nu mi-ar putea fi de folos.
Ulterior, pe la 2005, l-am revăzut la clubul „Floarea de colț”. Bătuse 90 ani, dar vădea energie cît cuprinde.Pare să fi fost angrenat cu precădere în excursiile peste hotare păstorite de club, și la care punea pare-se și umăr organizatoric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu