Ghid montan.

EXISTENT ÎN VOLUM

Pe cînd mai mulți ghizi - profesioniști ori de week-end - își anunță viitoarele ture pe net, mă reîntorc spre vechiu-mi sentiment că nu aș fi în stare să fac așa ceva.
Adică să conduc alți oameni pe munte, în schimbul unei sume de bani.
.
O rațiune mai veche mi-o știam, fie ea și a unui idealist rătăcit. Nu aș putea scoate bani dintr-un sport, cît și „persoană” (muntele) la care țin. Cu naturelu-mi cel simțitor, e ca și cum mi-aș trimite amorul la produs.
Se înțelege, aici, că alții au voie a simți diferit lucrurile, la gîndul banilor ce sosesc în portofel.
Estem diferiți.
.
Pentru că altceva nu cunosc a face (meditam ieri, alături de o simpatică rudă prin alianță, că nu am învățat ceva mai serios, întru școală clasică ori meserie, în viața mea), decît să tai firul în șaișpe, pe o masă la cîrciuma „Pîn' preajma Adîncului”, am zăbovit pe subiect.
Și anume de ce am reticențe, la acea îndeletnicire.
.
Mi-a ieșit la socoteală că, prin inconștient, e o speranță, că ducînd neplătit inși pe munte (asta, într-o viață viitoare, căci în actuala m-am rablagit) nu mai am șanse la afecțiunea dumnealor. Eu fiind un ins destul de plantă uscățivă, la capitolul ăsta (da de unde credeați că îmi vin furiile pe aici?!).
.
Pe principiul foilor de ceapă, sub aceea pomenită imediat mai sus am mai găsit una, poate surată, constînd în speranța că dacă nu iau însoțitorilor bani, aceia îmi vor confirma cît de-al naibii de frumoasă e zona de munte care îmi place. Firește, așa gol vine din copilărie, dar fără a mă arunca în reproșuri, căci nici eu nu m-am dovedit părinte perfect...
.
Ceapa explorărilor prin nămolul fierbinte interior scoate și foaia că nu aș fi în stare să suport demersurile obținerii acelui atestat, să-i zic oficial.
M-ar obosi, iar de pe de alta s-ar trezi în mine demonul nesupunerii: „Da' de ce să-l ascult pe ăla, care e monitor sau șef de Asociație ghizi? Nu am chef. Nu vrea ceva din mine! Carele obosește, în a deprinde acele noduri ori mai știu ce! Plus că nu am chef să mă simt inferior acelui monitor!"
.
Mda...
Copiii întîrziați...
Și cărora le-a căzut întîmplător în cap, cînd treceau pe lîngă bibliotecă, o broșurică despre un tip S. Freud...
.
Motto de final.
Cioran a fost un optimist, și un elegant - față de autorul postării ăsteia...