GLUME, din trecutul montano-cultural.

IL Caragiale, amicului Alceu Urechia (fruntaș alpinist la epoca lui, era singur, după informația unui N. Bogdan, care străbătea Brîul Mare al Coștilei din Albă în actuala Creastă a Văii Albe):
"Aș vrea să stiu dacă ai îndrăzni să te sui până 'n vârf /al catedralei din Koln/, alpinistule!"

Similar, altă glumă (pornind tot de la o ilustrată) privește Vezuviul...
„Mai poftești ascensiuni? Poftim, dè! Ca prin minune am scăpat: eram tocmai pe vârf / al vulcanului napoletan/! Oribil! Vino la Berlin, să-ți povestesc prin ce am trecut.”

Firește, era o glumă a lui ILC, care nu agrea mersul pe munte.

 

                                                                    Caragiale, în dreapta.
 

**

În aceeași listă de scrisori, Caragiale (cu opt mai mai mare decît Alceu) purcede și la considerații extinse, despre pasiunea montană a prietenului său.

Margareta pomenită în ultima misivă pare să fie dna A. Urechia, în vreme ce Didina e soția dramaturgului. Vasilică va fi fiind fiul doctorului, prichindel acum, dar peste puțin timp moștenind arțagul tatălui, ca unul care ia cu huo pe stradă pe Slavici, declarîndu-l trădător al nației.

PS
Fratele lui Alceu (Nestor) descrie in vreo două rînduri o trecere prin Blidul Uriașilor, care e posibil să nu coincidă cu parcurgerea Brîului Mare, ci cu o variantă, mai puțin umblată ulterior, ce pare din dreptul săritorii Cîrnului să pornească în laterala Blidului, suind pe acolo pînă în BMC. Varianta va fi fost una ce prindea bine călăuzei-braconier care îl ghida pe acolo.