duminică, 17 aprilie 2022

Valea Priponului (Coștila, Bucegi)

De la o vreme, simt nevoia sa împart Valea Priponului (Coștila, Bucegi) în patru sferturi.

Cel mai sus este cea pe care as numi-o de-la-Cer, din preajma Releului (aflat pe cel mai înalt punct al muntelui Coștila). Apoi, cea (tot sub formă de căldare) mărginită în dreapta, cum cobori, de flancul brîurilor, cel mai de jos fiind cel Mare.
Valea începe sa se strîngă apoi, trimițînd montaniardul în ocoluri pe fețe. Pentru ca finalmente sa ajungă la antipodul formei de la obîrșie, mai exact luînd caracteristicile unui canion cu săritori dificile, și care își expulzează de-a dreptul vizitatorul, spre Valea-mamă, a Cerbului...

Căscam gura, de curînd, și asupra altor aspecte 'poetice'.
Valea Priponului nu are măreția alpină a suratelor (în cap cu Valea Urzicii), din acel flanc nordic al Coștilei. Aceasta, pentru ca ea nu a prea izbutit sa sape în pieptul muntelui ce ii stă la un moment dat în cale, între brîurile Mare și de Sus.
.
A avut șansa a se putea desfășura însă în terenul mai permeabil din dreapta/vest de acesta.
Și care i-a permis nu doar largi căldări, dar și sa își întreacă în înălțime mult mai titratele rubedenii din așa-numitul Dos al Coștilei, deasupra cărora iese finalmente, printr-un negrăbit ocol.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu