Il preamaresc și comentatori pe fila de net respectivă, ce laudă copleșiți virtuțile lui Dumnezeu, uitînd complet ca avem de a face cu o invenție (la o adică, se întîlnea o invenție cu alta, în ochii unor ființe niteluș speriate grozav, ca toți de altfel, de treaba numita existență).
În asa context, simt că nu m-aș da în laturi din încropirea unei povestioare (nu neaparat dulceagă), despre un adolescent care pornește sa se afle în treabă, către munte. Și intilneste în trenul de noapte doi tipi care îl racolează, la un dificil drum în abrupt. Și unde tinarul moare.
Pe acolo, e de bătut cîmpii și asupra a cum va fi aratat viata (firește că anterioara, a) acelui licean, pare-se ca și orfan, respectiv ce a urmat fatalei căzături, de la oroarea colegilor pînă la amplasarea unei cruci (aproape centenară azi) în zonă.
Mi-am pus problema de ce nu as încerca un exercițiu asemănător legat de semenii care, peste putini ani de la acel moment, vor asalta peretii Bucegilor.
Pai, la ultimii as avea sentimentul, insuportabil, de băgat excesiv în sufletul cuiva. Chestie pendinte de Freud, și care îmi pare a se aplica mai puțin (nenumărate-s căile interiorului uman...) în cazul junelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu