Meditam că se sfîrșește anul și nu am glosat despre centenarul Țițeica. Mai exact de cînd acei frați au pornit, în pantofi de stradă inițial, a cerceta multele - iar apoi abruptul Bucegilor - care le-a marcat copilăria.
Vorba din urmă, că le-a marcat copilăria, e tare seacă, pe lîngă sufleteștile ce le-a vînturat în acei doi înaintași. Copii aflîndu-se, zidul din preajmă le-a fost impunător și dificil, dar și tare familiar.
Cînd au pornit a-l umbla/cerceta, deja va fi existat în Radu și Șerban simțămîntul că e al lor (nu neapărat într-un mod egoist, de proprietate).
La lenea-mi cea grozavă, nu știu de voi porni (curînd) așa material.
Dar aș face într-un inevitabil mod nou. Nu-mi place să-mi reproduc idei vechi (chit că, în destule locuri ale unei asemenea expuneri, vor fi inevitabile). Dar aș căuta un unghi nou.
CU PERMISIUNEA DUMNEAVOASTRĂ, pomenesc pe aici două vorbe și despre marea-mi obsesie a ultimilor ani, făcătura lui Dinu Mititeanu numită Cultul Cuxi Șerban.
Asta, pentru că am purecat azi prin volumul ce se vrea piatră de temelie (în afara tenacității numitului).
Asta, pentru că am purecat azi prin volumul ce se vrea piatră de temelie (în afara tenacității numitului).
Te doare capul.
Minciună cu roaba, cu basculanta.
În context, mă păscuse gînd a pomeni așa lucru și pe fila Fb a Clubului Alpin Român. Unde Mititeanu se află lider spiritual al unei secții. Una, recunosc, mare și harnică - dar la o adică e treaba lor că și-au ales drept ciment la fundație exact acela pe care-l demolez eu.
Totodată, fila cu pricina s-a deschis clujeanului, cînd avut-a chef (2019 și 2020) să mă tragă, mitocănește, de urechi..
Dincolo de asta, îmi vine n minte zisa lui H.-R. Patapievici, despre Mortul din debara.
În cazul CAR, e acest caz Cuxi Șerban.|
Nu m-aș jena prea tare, că mă uit spre subiecte foarte vechi, iar totodată mă dau de Paznic, al corectitudinii.
În primul caz, nu aș ignora faptul că pînă și prezentul de azi, inevitabil cu nasul pe sus, va sta cîndva cu un chit de praf pe el. Și nu-l va pomeni decît vreun alt rătăcit.
În al doilea caz, și dincolo de imensu-mi dor de a fi băgat în seamă, cineva trebuie să se ocupe și de grajdul lui Augias, cînd bălegarul de acolo dă pe afară...
Pe ultima felie, și sărind de la una la alta, iar apoi revenind la una, că întreb cît respect are cineva pentru propriul copil (Cuxi), cînd inventează atîtea despre el.
Situația îmi aduce aminte, cu ceva exagerare firește, de stilul unei anumite etnii, din vechime, care își foloseau copilul în chip de ghioagă.
Minciună cu roaba, cu basculanta.
În context, mă păscuse gînd a pomeni așa lucru și pe fila Fb a Clubului Alpin Român. Unde Mititeanu se află lider spiritual al unei secții. Una, recunosc, mare și harnică - dar la o adică e treaba lor că și-au ales drept ciment la fundație exact acela pe care-l demolez eu.
Totodată, fila cu pricina s-a deschis clujeanului, cînd avut-a chef (2019 și 2020) să mă tragă, mitocănește, de urechi..
Dincolo de asta, îmi vine n minte zisa lui H.-R. Patapievici, despre Mortul din debara.
În cazul CAR, e acest caz Cuxi Șerban.|
Nu m-aș jena prea tare, că mă uit spre subiecte foarte vechi, iar totodată mă dau de Paznic, al corectitudinii.
În primul caz, nu aș ignora faptul că pînă și prezentul de azi, inevitabil cu nasul pe sus, va sta cîndva cu un chit de praf pe el. Și nu-l va pomeni decît vreun alt rătăcit.
În al doilea caz, și dincolo de imensu-mi dor de a fi băgat în seamă, cineva trebuie să se ocupe și de grajdul lui Augias, cînd bălegarul de acolo dă pe afară...
Pe ultima felie, și sărind de la una la alta, iar apoi revenind la una, că întreb cît respect are cineva pentru propriul copil (Cuxi), cînd inventează atîtea despre el.
Situația îmi aduce aminte, cu ceva exagerare firește, de stilul unei anumite etnii, din vechime, care își foloseau copilul în chip de ghioagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu