Mi-am ales drept drum [...] așa-numitul brîu al Caprelor, din Coștila (Bucegi).
.
Geologic, el se desfășoară pe la cca 1650 m alt. între văile Verde și (cred eu) baza Văii Caprelor.
La origine, denumirea e pomenită pentru prima dată în literatura montană de Nicolae Bogdan (1910), care preciza că o avea de la ghidul Nicolae Butmăloi(u). Totodată, el avea în vedere - și uzînd eu aici de termeni care vor apărea ulterior - varianta de picior care pleacă din șaua Verde-Seacă și apoi, în urcuș accentuat cît și destul de expus, ocolește o săritoare din cea de-a doua vale pomenită mai sus.
Nu mai țin minte exact dacă M. Haret - într-o descriere altfel inventată - pomenește (1927) de acel brîu, a cărui denumire o întîlnim însă din nou într-o descriere semnată de Walter Kargel, la vremea cînd se afla responsabil al rubricii montane din revista România Pitorească. Și el atribuia denumirea rutei urmare anterior de Butmăloi și Bogdan, mai exact unui hățaș care mai degrabă afectează o față, cît și în urcuș.
.
Ulterior, s-a încetățenit și ideea că Brîu al Caprelor este (și) cingătoarea ce pornește spre nord din amintita șa, îndeobște pînă în învecinata vale a Țapului. Aceasta, întrucît ultima vale este relativ circulată, iar totodată lasă ochiul să repereze ușor acea panglică verde care coboară în firul ei.
.
Brîul se continuă însă către nord (altminteri, avînd caracteristici mai degrabă proprii Pietrei Craiului, cu urcușuri și coborîșuri repezi), spre megieșa Vale a Urzicii.
Am pomenit inițial că ar continua pînă în Valea Cerbului avînd în vedere natura geologică, linia brîului fiind însă tăiată de canionul Urzicii din zonă, dincolo de care coboară pînă în valea-mamă a tuturor văilor de pe flancul nordic al Coștilei.
Mărturisesc a nu fi cercetat cu pasul ceea ce consider a fi linia geologică a brîului dintre Valea Urzicii și debușeul Văii Caprelor, însă parcursul acesteia este ușor reperabil.
.
Mai este de spus că pătrunderea în Brîul Caprelor se face îndeobște din valea Mălinului, nu cu mult deasupra a ceea ce este numită Săritoarea Mare, cînd se trece peste muchia din dreapta (cum sui) / nord, în copaia numită de înaintași Poiana Mălinului (asta, deși nu afectează firul principal al văii omonime). Din deschiderea acesteia se trece peste o altă muchie în Valea Verde, din care se suie prin vegetație către șaua ce face trecerea spre abruptul nordic propriu-zis al Coștilei, către Valea Seacă a acestui munte.
.
Geologic, el se desfășoară pe la cca 1650 m alt. între văile Verde și (cred eu) baza Văii Caprelor.
La origine, denumirea e pomenită pentru prima dată în literatura montană de Nicolae Bogdan (1910), care preciza că o avea de la ghidul Nicolae Butmăloi(u). Totodată, el avea în vedere - și uzînd eu aici de termeni care vor apărea ulterior - varianta de picior care pleacă din șaua Verde-Seacă și apoi, în urcuș accentuat cît și destul de expus, ocolește o săritoare din cea de-a doua vale pomenită mai sus.
Nu mai țin minte exact dacă M. Haret - într-o descriere altfel inventată - pomenește (1927) de acel brîu, a cărui denumire o întîlnim însă din nou într-o descriere semnată de Walter Kargel, la vremea cînd se afla responsabil al rubricii montane din revista România Pitorească. Și el atribuia denumirea rutei urmare anterior de Butmăloi și Bogdan, mai exact unui hățaș care mai degrabă afectează o față, cît și în urcuș.
.
Ulterior, s-a încetățenit și ideea că Brîu al Caprelor este (și) cingătoarea ce pornește spre nord din amintita șa, îndeobște pînă în învecinata vale a Țapului. Aceasta, întrucît ultima vale este relativ circulată, iar totodată lasă ochiul să repereze ușor acea panglică verde care coboară în firul ei.
.
Brîul se continuă însă către nord (altminteri, avînd caracteristici mai degrabă proprii Pietrei Craiului, cu urcușuri și coborîșuri repezi), spre megieșa Vale a Urzicii.
Am pomenit inițial că ar continua pînă în Valea Cerbului avînd în vedere natura geologică, linia brîului fiind însă tăiată de canionul Urzicii din zonă, dincolo de care coboară pînă în valea-mamă a tuturor văilor de pe flancul nordic al Coștilei.
Mărturisesc a nu fi cercetat cu pasul ceea ce consider a fi linia geologică a brîului dintre Valea Urzicii și debușeul Văii Caprelor, însă parcursul acesteia este ușor reperabil.
.
Mai este de spus că pătrunderea în Brîul Caprelor se face îndeobște din valea Mălinului, nu cu mult deasupra a ceea ce este numită Săritoarea Mare, cînd se trece peste muchia din dreapta (cum sui) / nord, în copaia numită de înaintași Poiana Mălinului (asta, deși nu afectează firul principal al văii omonime). Din deschiderea acesteia se trece peste o altă muchie în Valea Verde, din care se suie prin vegetație către șaua ce face trecerea spre abruptul nordic propriu-zis al Coștilei, către Valea Seacă a acestui munte.
Trecînd la descrierea propriu-zisă a recentei mele ture, mă văd nevoit să fac o precizare. E greu să-ți face cunoscute trăirile reale, pe un așa drum (să presupunem că există, și nu e vorba de o activitate de tip dromovorus / înghite-kilometri-și-atît). De pildă, pe cînd încercam a traduce ghemul de simțiri într-un termen literar, la îndemînă mi-a venit ideea de magic. Și care nu avea puțin de a face cu termenul vehiculat una două pe scena socială. Adică după o primă deformare între cele două compartimente sufletești ale subsemnatului (inconștient, conștient), rezultatul mai că nu avea trecere către alt om!
.
În același timp, simt nevoi să mai precizez ceva.
Îndeobște, din motive pe care le pot sesiza cît și înțelege, în comunicarea socială (i-aș putea spune și atentă-la-ochii lumii) au circulație exclusiv texte festive, înălțătoare, tonice. or, prin ture precum cea de aici, au binevoit să apară nu doar încîntări nemaipomenite, dar și oboseală ori temeri (nu neapărat rare la sexgenari) că pasajul cutare e destul de riscant.
Lor li se adaugă și o anume originalitate a subsemnatului (nu neapărat căutată), care - de pildă - pe Vîlcelul de acces în Mălin (adică al Poieniței) căuta să-și imagineze cum va fi avansat pe acolo Bucura Dumbravă, acum un veac și ceva. Mai exact, cum se va f descurcat cu inevitabilul fustoi purtat de femei pe atunci (Mița Biciclista abia începea pe atunci campania în sprijinul pantalonlor, la doamne).
(va urma)
.
În același timp, simt nevoi să mai precizez ceva.
Îndeobște, din motive pe care le pot sesiza cît și înțelege, în comunicarea socială (i-aș putea spune și atentă-la-ochii lumii) au circulație exclusiv texte festive, înălțătoare, tonice. or, prin ture precum cea de aici, au binevoit să apară nu doar încîntări nemaipomenite, dar și oboseală ori temeri (nu neapărat rare la sexgenari) că pasajul cutare e destul de riscant.
Lor li se adaugă și o anume originalitate a subsemnatului (nu neapărat căutată), care - de pildă - pe Vîlcelul de acces în Mălin (adică al Poieniței) căuta să-și imagineze cum va fi avansat pe acolo Bucura Dumbravă, acum un veac și ceva. Mai exact, cum se va f descurcat cu inevitabilul fustoi purtat de femei pe atunci (Mița Biciclista abia începea pe atunci campania în sprijinul pantalonlor, la doamne).
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu