Și îmi pare, acolo, că nivelul a ceea ce este numit Brîul Mare al Coștilei, pe versantul răsăritean al muntelui, e mai aproape - ca altitudine, respectiv etaj geologic - de ceea ce e numit Brîul de Mijloc, pe versantul nordic. Și mai departe de ceea ce îi continuă numele (de Brîul Mare), pe acel flanc de miazănoapte al Coștilei...
Situația e un pic surprinzătoare, dar de înțeles.
Primii oameni care au parcurs locurile, iar apoi au atribuit acea denumire, aveau nevoie de o cale de deplasare, și mai puțin de vreuna care să respecte etajele geologice etc.
În această optică vor fi văzut și denumirea de Brîu[l Mare], mai exact de o cingătoare pe unde se poate merge.
O continuare pe Brîul de mijloc le-ar fi oferit probleme măricele, iar să urce pînă la Brîul de Sus (o idee mai comod) nu se punea problema, avînd în vedere urcușul inutil.
Așa că au ales coborîrea pe brîul (nenumit, pe atunci) ce se zărea mai jos, și care întîmplător nu punea probleme excesive, pînă într-o vale a Priponului ce îi conducea în aceea a Cerbului.
Și pentru că ruta trebuia să poarte un nume, nu s-au încurcat cu mai multe, ci i-au zis Brîul Mare.
.
PS
Particularizarea aceluia, drept Mare, indică a fi fost parcurse de om - la 1900 - și alte brîuri. Unul ar fi al Caprelor, din partea inferioară a Dosului (versantul nordic) Coștilei.
Și el pare să fi ieșit din tipare, în sensul că privea inclusiv fața pe unde se ocolea o porțiune mai dificilă a Văii Seci a Coștilei, în drum spre obîrșia acesteia.
Bătut va fi fost la începutul veacului trecut și Brîul de sus (poate nu chiar sub această denumire) de azi, pe unde Butmăloi proiecta în primii ani secolului 20 s-o ducă pe Bucura Dumbravă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu