(postare Facebook, la 20 noiembrie 2021)
Cineva semnalizează (altminteri preluînd un material al lui Andrei Badea), pe grupul Fb Coștilari, împlinirea unui numări de an de la prima ascensiune pe Colțul Mălinului din Coștila (Bucegi), 1933.
Mi-am recunoscut acolo oarecare fascinație (nu chiar nouă) pentru acea tură, admițînd în paralel că dificultatea ei este neînsemnată, pentru ceea ce reușesc azi compatrioții mei.
După un timp, sondîndu-mă a clasament, am simțit că întreprinderea montană autohtonă care îmi umblă cel mai tare la inimă este aceea a lui Nicolae Bogdan (1910), întîmplător prin apropierea Colțului Mălinului.
Sentimentele, pe chestiune, îmi sînt total subiective, mai exact în ton cu o glandă ori alta, de prin inconștient.
Cu lăsatul pe aripile fanteziei, iar apoi hălăduind prin diferite zone ale sufletului, altminteri atent la cele știute de prin istoria montană.
A contat mult și întinsul-la-vorbă al lui N. Bogdan (probabil aflat în acel moment, al redactării articolului, în vreo prelungită vacanță), în descrierea pe care o face nu doar turei, dar și locurilor învecinate.
În așa demers, imaginativ, firește a contat să momentul se află suficient de îndepărtat în timp, pentru a te lăsa în reverie... Aceea a lui „Au trecut prin aceleași locuri / au fost oameni în carne și oase într-un Prezent”., dar în același timp nu mai sînt.
E ca și cum ai relaționa cu o fantomă, una amabilă iar în același timp admițînd să te porți cu ea precum cu o păpușă...
https://docs.google.com/.../13gMRiYd7pmfQhYyKyK.../edit...
PS
Cred că nu aș putea să spun de două ori același lucru, de pildă despre acea tură a lui N,. Bogdan. O fi avantaj, sau dezavantaj așa caracteristică a minții?
Spun dezavantaj pentru că ea nu poate aparține decît un paria. Unui ins aflat la antipodul porniri de a urma drumul indicat, caracteristică a insului disciplinat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu