(postare Facebook la 30 iulie 2021)
„BIZARA POVESTE A UNEI CĂRȚI DE ALPINISM ”
Bizara...
Poveste...
În opinia mea, cînd folosești formule ce se adresează inconștientului (ba și unul care se trădează astfel mai puțin educat), nu te aștepta să poți dialoga apoi cu finețurile celui captat prin așa mijloace.
La o adică, tipii care vor cumpăra (totuși) acel op îl for pune în bibliotecă pentru a semnaliza - lucru neadevărat altminteri - că ei l-au citit cu atenție, profund.
Bizara...
Poveste...
În opinia mea, cînd folosești formule ce se adresează inconștientului (ba și unul care se trădează astfel mai puțin educat), nu te aștepta să poți dialoga apoi cu finețurile celui captat prin așa mijloace.
La o adică, tipii care vor cumpăra (totuși) acel op îl for pune în bibliotecă pentru a semnaliza - lucru neadevărat altminteri - că ei l-au citit cu atenție, profund.
Că veni vorba, am îndrăznit să intervenit azi în postarea unde un distins confrate clujean pomenea, legat de imaginea unei pajiști frumoase, că locul e demn de metafora „splendoare în iarbă”, popularizat de o peliculă de acum multe decenii. Și căreia domnul cu pricina ținea să precizeze că regizor i-a fost cutare (Elia Kazan, mai exact).
La acel stadiu, mi-a fost imposibil să nu pomenesc faptul că splendoarea eroilor prin lăudata fîneață a sfîrșit - barim peste niște ani - nu prea grozav.
Omul nostru, care are un talent grozav a turna gaz peste focul subsemnatului, n-a răspuns că e interesant ce spun ori, și mai simplu, că așa e, splendoarea se isprăvi nașpa.
Ci:
„Eu mă refeream la titlul filmului, nu la conținut/final !”
Îmi pare aici sindromul cărții puse - cu filele netăiate - în peretele cu cărți din apartament.
Și unde poți adăuga titlului, pe cînd bine-vorbești acel volum (necitit), amănunte de dat gata amicii, a la cine a fost regizor / a luat un Nobel.
PS
În postarea cu pricina intervine, cu finețea dintotdeauna, dl Mihai O.
Asemenea vorbe (ale dumnealui) au circulație strict în grupul comilitonilor de idei, care nu te contrazic, nu-ți cer detalii. Și nici nu te atenționează că ai ce ai cu ideea de boală, prea o pomenești des, fie și strict în direcția inimicilor. Iar de aici, dacă nu e cumva opinia de sine, căci prea apare lesne.
Totodată, și foarte posibil pe principiul cărții din bibliotecă amintite, de chiu de vai subsemnatul mai iese în natură, iar apoi vine cu impresii - să zicem -din Poiana Mare a Caraimanului.
Or, pe dl Ogrinji parcă nu l-am auzit, să fi gustat clorofila ierbii, altfel decît prin intermediul tastaturii de gazetă.
La acel stadiu, mi-a fost imposibil să nu pomenesc faptul că splendoarea eroilor prin lăudata fîneață a sfîrșit - barim peste niște ani - nu prea grozav.
Omul nostru, care are un talent grozav a turna gaz peste focul subsemnatului, n-a răspuns că e interesant ce spun ori, și mai simplu, că așa e, splendoarea se isprăvi nașpa.
Ci:
„Eu mă refeream la titlul filmului, nu la conținut/final !”
Îmi pare aici sindromul cărții puse - cu filele netăiate - în peretele cu cărți din apartament.
Și unde poți adăuga titlului, pe cînd bine-vorbești acel volum (necitit), amănunte de dat gata amicii, a la cine a fost regizor / a luat un Nobel.
PS
În postarea cu pricina intervine, cu finețea dintotdeauna, dl Mihai O.
„Dragă Dinu, Superbă imagine! Oamenii normali nu stiu cum sa se mai bucure de asemenea minuni; cei bolnavi, Dumnezeu sa-i ierte, cauta sa le mânjescă cu tot dinadinsul. Păcat...”Dincolo de faptul că acel d. O[grinji] îmi pare un fan de seamă, al dictonului cel cu „Perseverare...”. Mai exact, l-a mai scăpat gura asemănător cîndva, și a generat fără să vrea un capitol întreg, într-o carte oarecare.
Asemenea vorbe (ale dumnealui) au circulație strict în grupul comilitonilor de idei, care nu te contrazic, nu-ți cer detalii. Și nici nu te atenționează că ai ce ai cu ideea de boală, prea o pomenești des, fie și strict în direcția inimicilor. Iar de aici, dacă nu e cumva opinia de sine, căci prea apare lesne.
Totodată, și foarte posibil pe principiul cărții din bibliotecă amintite, de chiu de vai subsemnatul mai iese în natură, iar apoi vine cu impresii - să zicem -din Poiana Mare a Caraimanului.
Or, pe dl Ogrinji parcă nu l-am auzit, să fi gustat clorofila ierbii, altfel decît prin intermediul tastaturii de gazetă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu