Mai exact, cum mi-ar sta scrisele despre acel cunoscut, în comparație cu acelea închinate de Petru Suciu, într-o carte de anii trecuți, despre colegii lui de secție alpină studențească.
Dincolo de ideea că nu aș putea scrie numai de bine - ba și umflat oratoricește - despre un apropiat (infinit mai fascinant fiindu-mi să alcătuiesc bucăți VII despre acela), ceva îmi spune că, în linii mari, stilul ni-i acela pe care l-am exersat/împămîntenit față de primii oameni din viața noastră.
Față de părinți.
Ticălos aflîndu-mă prin așa idei, unii genitori au avut nevoie de perii (eventual și nemaipomenite) pentru a nu se manifesta ca fiare față de copiii lor.
Eventual, au condiționat domolul lor de asemenea perii adresate adulților din jur, și din care aveau de cîștigat.
.
În răstimp, alți născători - teoretic picați la școala educației odraslelor - nu au luat gîtul plodului, care se manifesta precum subsemnatul aici, pe Facebook...
.
PS
Sandu Pizanti (cel din poze, m. 1989, se pare la un rapel ratat în săritoarea mare a Văii Mălinului) era un tip nu ciudat, ci mai mult decit atit.
Ceea ce nu mă miră, în cazul unui evreu născut în 1941, cit și într-un mediu [proletar] care nu putea permite mituirile operate de coreligionarii înstăriți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu