Pe cînd mă pregătesc să duc o floare (de-a noastră) la mormîntul unui amic montaniard, realizez cît de complexe mi se află sentimentele față de el. Ca și cum asta nu ar fi de ajuns, intervine și abcisa timpului, mai exact faptul că acele sentimente sînt schimbătoare.
Firește, puteți spune aici că mă aflu eu într-o ureche, căci oamenii cu scaun la cap nu umblă pe așa hulite valuri interioare. Ceea ce, admit primul, e foarte frumos din partea lor. Iar eu îndrăznind doar să le solicit a vorbi despre așa simțiri, pe subiectul plecării cuiva dintre noi.
Rog a nu mi se răspunde pe tipicul ferparelor, eventual printr-o pictoramă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu