Hai s-o luăm cu cea mai cunoscută. Aceea sexuală (și vizînd, dincolo de toate, perpetuarea Numitei - adică specia noastră).
Îți creează o stare din categoria Morcovul și bățul. Unul atrage, datorită dulceții pe care o promite, altul te împinge să scapi de un disconfort interior (sădit și el cu schepsis, și demn de pana doctoranzilor).
Idem în cazul întemeierii unei familii, mai ales în cazul unuia dintre sexe, unde fugi pe de o parte de gura lumii, iar pe de alta te fascinează postura de mireasă...
Tragi în folosul ei, al Speciei...
(admit primul, că se află și vorbe mai tonice, pe lumea asta...)
Îți creează o stare din categoria Morcovul și bățul. Unul atrage, datorită dulceții pe care o promite, altul te împinge să scapi de un disconfort interior (sădit și el cu schepsis, și demn de pana doctoranzilor).
Idem în cazul întemeierii unei familii, mai ales în cazul unuia dintre sexe, unde fugi pe de o parte de gura lumii, iar pe de alta te fascinează postura de mireasă...
Tragi în folosul ei, al Speciei...
(admit primul, că se află și vorbe mai tonice, pe lumea asta...)
De ceva asemănător (se putea altfel?) se bucură o minte oarecare, pusă pe scrise de istorie montană. Acolo bățul și morcovul împing spre a fabrica pagini zice-se tot mai valoroase.
Tendința generală cu pricina fiind proiectată tot de fata aia de treabă - adică stirpea biologică a omului, sau poate a oricărei vietăți.
Tendința generală cu pricina fiind proiectată tot de fata aia de treabă - adică stirpea biologică a omului, sau poate a oricărei vietăți.
Pe de o parte, îți creează cu mînuța ei un disconfort - în cazul pomenit oroarea de a te șterge cîndva în vid/uitare. Pe așa fond, aduce morcovul: „Știi, dacă te zbați să faci o treabă tot mai bună, vei fi etern pe scena luminată a semenilor, inclusiv după ce matale vei fi oale și ulcele...”
Și-uite-așa asuzi a face trebi cît mai bune (zici tu...), de pildă în ale unui capitol despre un mit montan clujean.
Unde apărură informații noi, care-ți dau nițel peste cap însăilarea anterioară. Asta, și iertată fie-mi modestia, pe fondul unor scrupule de care tabăra adversa s-a împiedicat, de n-a mai putut...
Și-uite-așa asuzi a face trebi cît mai bune (zici tu...), de pildă în ale unui capitol despre un mit montan clujean.
Unde apărură informații noi, care-ți dau nițel peste cap însăilarea anterioară. Asta, și iertată fie-mi modestia, pe fondul unor scrupule de care tabăra adversa s-a împiedicat, de n-a mai putut...
Vorba unui cîntec ceva mai vechi...
„Să vedem, ce-o să iasă”.
PS1
Mă jenez nițel de ăle scrise mai sus, dar tot nu scap din vedere că există cogeneri care nu se (mai) produc deloc, întru coclăurit, respectiv notat una ori alta.
Imaginea e din rîul de grohotiș, lăsat în zona... forestieră a Văii Mălinului (Bucegi) de recentele viituri.
Mă jenez nițel de ăle scrise mai sus, dar tot nu scap din vedere că există cogeneri care nu se (mai) produc deloc, întru coclăurit, respectiv notat una ori alta.
Imaginea e din rîul de grohotiș, lăsat în zona... forestieră a Văii Mălinului (Bucegi) de recentele viituri.
PS2
Apropo de perfecționism.
Și nemaideranjîndu-vă cu semnalul Facebook, cum că Ordean a mai născut o doxă postare.
Mă uit pe fila Clubului Alpin Român, secția istorie, nu există și materiale ale subsemnatului.
Departe de mine a reclama aici că nu primesc respect și alte altea (ori a găsi formule sociale care să mascheze așa dorință)... Doar punctez că nu o dată lucrurile bune (îndrăznesc să trec în așa categorie rîndurile istorice ale subsemnatului) vin deseori la pachet cu o mare vanitate.
Ultima fiind a mea.
Este drept că stă soarele în loc, dintr-atît.
Apropo de perfecționism.
Și nemaideranjîndu-vă cu semnalul Facebook, cum că Ordean a mai născut o doxă postare.
Mă uit pe fila Clubului Alpin Român, secția istorie, nu există și materiale ale subsemnatului.
Departe de mine a reclama aici că nu primesc respect și alte altea (ori a găsi formule sociale care să mascheze așa dorință)... Doar punctez că nu o dată lucrurile bune (îndrăznesc să trec în așa categorie rîndurile istorice ale subsemnatului) vin deseori la pachet cu o mare vanitate.
Ultima fiind a mea.
Este drept că stă soarele în loc, dintr-atît.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu