Trăgind lucrurile, ca orice egocentric, spre persoana mea, știu ca inițial nu m-am socotit alpinist, datorita dificultății reduse a văilor de abrupt pe care le parcurgeam.
Asa ca mi-a crescut inima cind un inaintaș m-a asigurat că practic, totuși, alpinismul. Dînsul vedea prin așa îndeletnicire mersul de plăcere în afara potecilor marcate.
Fie și pentru ca mi-am dat seama ca lucrurile se află în mișcare, nu mi-am mai bătut capul cu acea problemă. Dar azi, conștient de faptul ca s-au schimbat inevitabil lucrurile, ma întreb ce execut eu pe munte.
Alpinism e demodat a spune. La cătarătură nu am ajuns. Nu m-aș vedea nici în ceea ce distinși confrați indică drept carpatism.
Cred ca i-aș spune, după rigori pentru care sufletul nu îmi da socoteală, drept 'mers în afara potecilor (montane)'. Iar asta caracterizează inclusiv umbletu-mi prin regiuni de cîmpie, a la Lunca Văcărești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu