Dînsul vorbea acolo și despre imperativul păstrării neschimbate a naturii. În context, am socotit subiectul tratat acolo ca fiind complex. Inclusiv (dar nu am spus-o acolo) pentru că așa imperativ intervine - în pruncie și apoi - cam fără acceptul/voia (altminteri nu că ar fi rău, că o face) în conduita celui care ajunge să îi fie înflăcărat paznic.
Mai exact, părinții și mediul - cu ajutorul eternelor nuia și morcov - sădesc porniri precum aceea în sufletul viitorului tînăr.
.
Drept dovadă că întregul demers, bazat pe nuiaua și morcovul de altădată, este în bună parte inconștient, asemenea ecologiști pot produce cu greu o motivație a prezervării naturii, inclusiv pentru nu au cunoscut în mediul lor și cogeneri în stare a nu lua pe nemestecate lucrurile.
|Ferească Sfîntul a dori aici să ajungă a ne năpădi gunoaiele și altele, doar voi a duce mai domol pianul pe scări.
.
Asta, pentru că sexagenarul care mă aflu se descoperă de la o vreme a nu mai pune la inimă existența gunoaielor, inclusiv cînd dă de ele pe dragele-i fire de obîrșie ale Secii din Caraiman (Bucegi).
Nu spun că e frumos, nici nu-s antrenat de acasă cu cine știe ce gîndaci prin unghere, pur și simplu nu mai simt a cădea cerul dintr-atît.
.
Pe felie, este cunoscut în general punctul de vedere al senecților, destul de jemanfișist pe subiecte ce fac gloria tinerilor, însă - mai mult sau mai puțin fățiș - se face haz de epuizarea lor existențială, care nu mai e în stare să lupte pentru idealuri înalte.
Or, eu nu cred că lucrurile stau chiar așa. Pur și simplu există două unghiuri de vedere, ambele justificate (mintenaș mă pot face avocatul junilor!). partea proastă este că funcționarea noastră binară nu acceptă dilemele, respectiv că pot exista puncte de vedere diferite, cu toatele la fel de îndreptățite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu