După care mă iau fandacsiile...
.
Dacă era vreo poză clară și din unghiuri clasice, nu mă tubura pe cît a făcut-o... Eu un clasic amestec, între realitate și nerealitate.
Nerealitate fiind trecutul personal (de umblător pe acolo), dar și înfățișarea stranie, conferită de neclaritate, de unghi, cît și de umbra soarelui.
.
Cu toatele au deșteptat sentimentele adunate în ziua de astă vară, cînd am umblat pe acolo.
.
Iar aici trebuie să zăbovesc asupra noțiunilor de sentimente, respectiv emoții.
Ele sună frumos, prin cărți, dar deseori cele decurgînd din mersul pe munte se află mai complicate. Ba chiar și cu o doză de neplăcut.
.
Am plecat pe la jumătatea lui august, peste Platoul Bucegilor. Bătea vînt, iar soarele parcă se înclinase, față de al solstițiului estival, pe care l-aș vrea etern.
.
Dacă era vreo poză clară și din unghiuri clasice, nu mă tubura pe cît a făcut-o... Eu un clasic amestec, între realitate și nerealitate.
Nerealitate fiind trecutul personal (de umblător pe acolo), dar și înfățișarea stranie, conferită de neclaritate, de unghi, cît și de umbra soarelui.
.
Cu toatele au deșteptat sentimentele adunate în ziua de astă vară, cînd am umblat pe acolo.
.
Iar aici trebuie să zăbovesc asupra noțiunilor de sentimente, respectiv emoții.
Ele sună frumos, prin cărți, dar deseori cele decurgînd din mersul pe munte se află mai complicate. Ba chiar și cu o doză de neplăcut.
.
Am plecat pe la jumătatea lui august, peste Platoul Bucegilor. Bătea vînt, iar soarele parcă se înclinase, față de al solstițiului estival, pe care l-aș vrea etern.
Voiam să înnoptez sub cerul liber, undeva pe partea estică a Bucșoiului, mai exact în valea omonimă, la nivelul așa-numitei Cunune. Făcusem planuri mari, ca o dată culcușul aranjat, să umblu creanga pe brîul de acolo, întrebînd de sănătate ba Creasta Balaurului, ba pîlnia vecinei Văi Rele.
Socoteala din tîrg, însă... Cu un bagaj măricel, sau aflat astfel în raport cu o cifră din buletin, am ajuns relativ ok în Balaur, dar nu mi-a plăcut deloc cum se înfățișa pe-acolo Brîul Cununii.
Am șezut eu scindat, că să mă duc peste niște pasaje nașpa, ba să nu mă duc, iar pînă la urmă instinctul de conservare a triumfat.
M-am mulțumit a privi către măruntaiele Vîlcelului Grohotișului, ce-i drept fără a mă dumiri cum am izbutit altădată a hălădui pe brîurile și talvegul locului.
Așa că a trebuit să revin, urcînd apoi pe vîrful principal al Bucșoiului...
Lipa-lipa pe vîrf, sub raze de soare ce-mi părea că merge prea repede, spre asfințit.
De la 2942 metri, am luat-o curînd în jos...
...... în larga pîlnie a Văii Bucșoaia.
Mă aflu campion al turelor solitare prin abrupt, dar fiecare dintre ele pornește inițial (dacă nu menține) un nod în gît. Acela al lui Te ști singur, ba și prin locuri nu chiar simple.
Am pornit în căutarea celuilalt capăt, nordic, al Brîului de la Cunună / de Sus... Pentru că adîncul sufletului nu întreabă, m-am trezit și cu temeri neplăcute, că nu îl voi găsi (s-au văzut și ciudățenii mai mari, în funcționarea sufletului...). Pînă la urma am nimerit gura brîului, unde niște oameni de treabă au pus și o momîie.
Lăsînd rucsacul pe loc (dar cu teamă să nu dispară, ca tot nevricosul), am zis să dau un drum pînă în Valea Bucșoiului. Mai exact pînă în firul ei principal.
Șiștoace, pe drum, așa cum mi le aminteam: duricele (diminutiv de la dur). Într-un fel de proiecție adaptată locului, mi-am dorit să exploreze vreun confrate acest flanc al Văii Bucșoiului, sub și și deasupra brîului Cununii.
Bineînțeles că privirea a cercetat și pe flancul opus al Văii Bucșoiului, în continuarea brîului unde mă aflam.
Am mers pînă în așa numitul Vîlcel de sub Vîrf.
Inevitabil mi-a zburat mintea pe aici nu doar la tura cu o doamnă...
...dar și la primul umblet cu amicul Seabrov, pe ceea ce frații Țițeica numeau Dîmb, între Principal și vîlcelul pomenit.
(imagine din alt loc, lipsindu-mi pe moment vreuna din amintitul drum)
De mers pînă în Principal nu mi-a mai ars. Dar am privit la zona Vîlcelului Furcilor, mai exact la brîul ce pornește din acesta spre est, parcurs cu Mugur Ilie prin 2000...
Cu grijă, pe cînd soarele își lungea umbrele (pe acest flanc montan opus asfințitului)...
... am revenit la desag.
Nu dispăruse.
Pe parcurs, am explorat (de amorul artei) după niște platforme de pus izoprenul. Am dat numai de vreo două, dintre care una era superbă, orizontală de mai mare dragul, atîta doar că de la doi metri de ea se făceau niște hăuri țuț, pe trei laturi ale ei... Ș-am zis că nu se face, să simt în toiul nopții așa văgăuni, prin jur...
Pe parcurs, am explorat (de amorul artei) după niște platforme de pus izoprenul. Am dat numai de vreo două, dintre care una era superbă, orizontală de mai mare dragul, atîta doar că de la doi metri de ea se făceau niște hăuri țuț, pe trei laturi ale ei... Ș-am zis că nu se face, să simt în toiul nopții așa văgăuni, prin jur...
Și care e chiar brîu, dar nu în sensul montan clasic, ci o cingătoare alcătuită dintr-un guler geologic mai alb. Altminteri panta nu e ca într-un perete, acolo. Cu un fel de optimism propriu omului. mi-am zis că oi da eu de o platformă orizontală acolo (altminteri prin pîlnia amabilă a Bucșoaiei nu se zărea, spre grija mea cea în crescendo.
Coboram, și ioc platforme. De unde socoteala, că dacă nu dau de așa ceva, voi avea de urcat pe cît am coborît...
Cu rucsacul. Și cifra din buletin.
.
La un moment dat am zărit niște pîlcuri de jnepeni, în muchia dinspre nord, ce desparte Bucșoaia de Valea Rea. Optimismul de care pomeneam spunea că e imposibil pentru ca să nu fie acolo platforme...
Așa că am traversat cele două (sic) fire ale Bucșoaiei, către muchia în cauză.
Cu rucsacul. Și cifra din buletin.
.
La un moment dat am zărit niște pîlcuri de jnepeni, în muchia dinspre nord, ce desparte Bucșoaia de Valea Rea. Optimismul de care pomeneam spunea că e imposibil pentru ca să nu fie acolo platforme...
Așa că am traversat cele două (sic) fire ale Bucșoaiei, către muchia în cauză.
Altminteri am fost dezamăgit că nu am mai întîlnit alt pîlc de jnepeni, pe malul drept/sudic, unde îmi aminteam că am tras cîndva, după zisa lui Nestor Urechia, un somnișor dumnezeiesc, la miezul zilei și după ce lucrasem schimbul III. N-am dat de el, ceea ce mi-a sporit disconfortul).
Așa că am luat-o la deal, zicînd că oi scoate limba nițel pînă la poteca marcată, dar e imposibil să nu dau acolo - pe ditai Coama nordică - de vreo bucată de teren netedă amică orizontalei.
Urcușul a fost mai scurt decît mă așteptasem, dar mi-a adus totuși un disconfort: Valea Rea nu era cîtuși de puțin vreo pajiște alpină la acest nivel, pe care subsemnatul să umble creanga a doua zi, după cum plănuise....
De, socotelile din tîrg...
În drumul lui Deubel (poteca marcată de pe Bucșoiul) am găsit eu ceva platforme de camping... ...
... inclusiv în șanțul săpat de mersul turiștilor (vezi, în poză, malul de vizavi)... 
dar vîntul bătea cam tare, după gustul meu, pentru înnoptare acolo.
Așa că, după o ultimă privire către vechea cunoștință Valea Rea...
,,,mi-am spus a fi sănătos să cobor pe Brîul Caprelor, spre Valea Mălăiești.
Pe acel versant, soare cît cuprinde, spre marea încîntare a subsermnatului!
Am căscat gura la firele ce porneau în sus, într-un teren ce aducea grozav cu Piatra Craiului. Adică nu existau firele clare și adîncite proprii Bucegilor.
Pe aici, mi-a venit inima la loc. Mai exact, se zăreau hectare de pășune, la baza muntelui.
Micul dezavantaj ar fi fost că nu urma să-mi mai bată la răsărit soarele în ochi, cum mă obișnuiseră alte campamente din această vară.
După ce poteca marcată a lăsat brîul și s-a pus a coborî abrupt, am ajuns în larga deschidere pe care o face la această altitudine Valea Pietrelor. Și spre ale cărei fire, hornulețe, piscuri, țancuri am căscat fascinat gura, invidios pe acela care are vînă, timp și chef să le exploreze.
... am dat de ierburi ca-n vis, mai să nu mai ai nevoie de izopren. Acolo am ales o copăiță și mi-am desfăcut tarhatul.
Cam tot atunci a dispărut soarele după muchia Padinei Popii.
Somnul a fost ok.
Teoretic era pericol de urși, dar mîncarea mea a fost și amărîtă, ca miros, și pitită bine.
Cum am făcut în vara asta, cu gluga sacului pe cap, în noapte, mi-am înregistrat ceea ce se numește RT, raportul de tură.
Cum am făcut în vara asta, cu gluga sacului pe cap, în noapte, mi-am înregistrat ceea ce se numește RT, raportul de tură.
Am luat-o apoi spre Bușteni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu