Despre contrarea subsemnatului cu două tabere de oameni la locul lor (a celor de la revista „România Pitorescă”, respectiv aceea grupată în jurul bravului Dinu Mititeanu) v-am mai făcut capul mare...
Pe principiul că unde-a mers Mia merge și Suta, îndrăznesc să ridic atenției domniilor voastre și următorul aspect... Și care pornește din diferența totală, a punctelor noastre de vedere, privind realitatea, iar în bună parte și istoria mersului pe munte în România...
Oare aceasta din urmă (adică istoria), ce punct de vedere va îmbrățișa: al celor două tabere amintite (altminteri prietene), ori al subsemnatului?
În așa context, sănătos nu e niciodată să faci predicții despre viitor, dar poate, în asemenea sport, ajută un ochi spre trecut. Și anume, ce s-a ales de construcțiile precum ale dumnealor., de altădată?
De pildă ale unui Mihai Haret (1884-1940)... Ori ale unui Emilian Cristea (1915-1982).
Ce au devenit frumoasele gogoși ori măcar exagerări, de la baza mitului acestora?
Păi, se pare că au mai probleme, în a se perpetua în prezent...
Iar în viitor, sînt și mai puține șanse ca pretenții precum „Emilian Cristea a fost părintele / doica [sic!] alpinismului românesc”, după cum grăia la un moment dat Dinu Mititeanu, să facă prozeliți...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu