Problema nu se pune dacă în viitor cineva glosa-va despre scrisele subsemnatului, ci cind (50? 100? 150 ani?).
Legat de asa moment, frumos ar fi sa îmi aleg acum cîteva poze, care sa însoțească acele materiale (cărți?).
Firește, nimic nu poate cădea mai bine la suflet decit asemenea vise, iar în particular stilul de scriitura care le însoțește.
Ca să nu mi se urce la cap, as îndrăzni un exercițiu de imaginație, ce s-ar face viata mea actuala fara asa vise (unele cumulînd grandomania prezenta, cu sentimentul ca stăpânesc viitorul, și implicit nemurirea).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu