Pe cînd stau de vorbă în tren, cu un amic, îmi vorbește de un cunoscut al său (întîmplător, adversar ale prezentului blogger - ins al naibii conflictual).
Se laudă că are cutare caiete ale unui înaintaș...
Pot bănui de ale cui e vorba (deși amicul din tren pare să fi reținut greșit ale cui).
Întrucît subsemnatul a glosat (îndraznesc să spun că și creativ) despre acele manuscrise de nici 40 ani, sesizez brusc o problemă.
Chit că una în hulita cheie psihanalitică....
Sigur la mijloc nu e o inferioritate față de tatăl aceluia?
Și anume cînd acela vîntura vreo idee prin căminul inițial, iar puștiul - din motive ca rămîn a explora, de ce nu a ales calea entuziasmului de acel părinte - a decis să se apuce de competiție cu acel genitor?
Pe felie, mă apucă brusc pandalii...
Și anume, pe cînd se dădea frumos pe lîngă subsemnatul, M.S. nu era deja în echipă cu alții, pentru a-și șunta padre-le?
(altminteri, are toate motivele din lume pentru a proceda astfel...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu