Ma bîntuie gîndul sa îmi fac iar o pagină Facebook.
Între cele contra (alături de altele, la frontiera greu-avuabilelor), din așa tendință, se află sentimentul inutilității.
Și care a fost precedat de către opusul lui, un ceva evoluind altminteri în inconștient, cum ca dai gata toți oamenii, iar totodată vei schimba lumea.
Pe felie, nu erai conștient de acel mobil, doar erai traversat - cu excepția momentelor de saturație facebookiană - de un ceva plăcut, care te împingea a te produce pe acolo.
Așa că am coborît ștacheta, găvărind mult și prost (doar) pe aici.
La chestiune, nu as regreta turuiala de aici. Căci asa ma uitam la mulțimea celor scrise pe Fb cindva (și în răstimp adunate in niște volume virtuale), iar azi sint ofticat, ca nu mai am vînă, sa trec așa fluviu prin tastatură.
Inutilitatea...
Aparte joacă a sorții/Speciei, sa îți inducă o vreme ideea ca "Lumea e a mea" (la propriu, dar numai în capul răul.
Și cind este a ta, exact cit una ori alta în visele insului ce-a adunat multe sticle, la piciorul mesei...
Departe de mine a fi deprimat senectualiceste, constatind asta!
Revenind, plănui sa deschid o noua pagina Fb cind oi mirosi ca m-am schimbat un pic interioriceste, raportat la momentul în care am desființat precedenta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu