I
Nu am meditat pînă azi sa alcătuiesc măcar un articol fugar despre dînsul. Ideea îmi sosește azi, pe cînd îmi ajung sub ochi cîteva afirmații de-ale dînsului.
Întrucîtva neașteptat, nu cred ca as vîntura în asa demers vreun toroipan (pe măsură aceluia cu care m-a onorat el). As cauta sa înțeleg individul, iar finalmente as scrie domol despre asta.
Ce-i drept, la acel tip uman, o atitudine temperată din partea unui inamic pică și mai prost, decit vreun atac fățiș. Asta, pentru ca lipsa agresivitatii fățișe - din partea cuiva la care te aștepți la asa ceva - dace sa rămîi cu a ta în brate. Mai mult, Paște pe acolo pericolul coborîrii barajului mental, în față opiniilor aceluia.
Eventual, și dacă pornesc realmente asa material, e posibil sa prindă bine drept completare a articolului "Spiritul revistei România Pitorească", din "Sus la munte, la izvor".
II
Cred ca niciodată nu ne va juca animalicul din noi feste mai mari, decît atunci cind pretindem că nu ne tragem din maimuță (și, implicit, ca exista un Dumnezeu neevolutionist, pe care îl veneram, iar el ne protejează).
E valabil și țiganilor (cei 'duși la Bug' de Ion Antonescu).
Iar despre ceilalți amintiți de Ogrinji se poate discuta, ce le venea...
Zic asta privind fulgerele către comuniștii care s-au înscăunat cindva la noi. Și care cuprindeau mulți alogeni (adică ne-români).
Frumos ar fi aici sa explorezi de ce procentul acelor alogeni se afla ridicat, în partidul comunist, și nu doar sa îți asmuti cititorii pe amintita cale. Și erau mulți, întrucît - pe de o parte - încoroporasem în 1918 teritorii cu un mare număr de alogeni. Apoi, din 1938 ne pusesem pe capul compatrioților evrei (vreo 800.000 pe atunci) cu sumedenie de legi rasiale, care au culminat cu deportari și chiar multe ucideri. Era normal ca parte dintre aceia sa se ralieze cu un curent politic - comunismul - ce părea altfel.
Totodată.
Pe cînd sondez mental cum vedeau alogenii (altminteri discutabila vorbă) statul român, îmi fuge mintea la revolta din Tatarbunar (1924). Firește, e de luat acolo în calcul coada sovieticilor, dar aceia veneau după un secol de trait în alt stat. Nu mureau de plăcere de noile autorități și pentru ca nu le erau familiare, dar și pentru ca se aflau agresive, voind sa implementeze românismul (altminteri, cam orice stat proceda similar, pe atunci).
Trec aici peste faptul ca Basarabiei nu i-a ars a se uni cu România decit după ce a fost ocupata de trupele acesteia.
Deși nu e patriotic, nu as pierde asta din vedere.
Legat de acri tatarbuneni, execut o paralela cu Dobrogea. Și îmi imaginez ce ochi ar face etnicii români de acolo, la un 1978, dacă se apucau turcii a ocupa iar provincia, iar apoi a o plamadi după cum le prindea lor bine. Cum le-ar fi căzut, acelor români (urmași ai coloniștilor dusanterior acolo) .
*
Apropo de Basarabia, fratele Ogrinji pomenește ca Dobrogea a fost luata la 1878 drept compensație pentru hrăpirea celor trei județe din sudul Basarabiei.
Cind ajunge apoi la pomenirea Marii Uniri, firește ca nu menționează nimic despre a înapoia Dobrogea, de bine căpătasem iar acele trei județe basarabene.
*
Stilistică.
"Vremurile cumplit de tulburi, violent bolșevizate"
Aș puncta aici, din start, dacă folosit stilistica de mai sus, e foarte posibil sa ai în tine cel puțin violența.
Apoi, cind nu fuseseră la noi vremurile violente?
Totodată, și fără sa ma traverseze simpatii pentru comuniști, aceștia mostenisera o țară și secatuită, și indatorata vecinilor pe care găsise de cuviință sa îi viziteze - cu tancurile - pînă la Stalingrad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu