Nutresc o dublă slăbiciune

 Nutresc o dublă slăbiciune, altminteri supousă unei oarece evadări în trecut...

Revăd note din convorbiri cu Cristache Dedula (avînd corecturile dumnealui, în cîteva locuri - de pildă colonelul Grigoriu nu avea să ajungă primar al Brașovului, ci al Predealului), de acum trei-patru decenii...

Care la rîndul lor transpun evenimente din tinerețea (alpină îndeosebi) a lui nea Cristi...

În fugă, dau de un zvon al vremii... Și anume se vorbea că, entuziasmat de tura-i pe Acele Morarului, Theodor Rosetti-Solescu și-a scos acul de cravată, deloc ieftin, și l-a lăsat într-o fisură.

Poate ar trebui să fac loc în ediția secundă a Sus la munte... acestui amănunt.

Nea Cristi mi-a vorbit și de copilăria lui (nu mai rețin dacă în Macedonia,  de unde implicit s-a refugiat în România urmare a războaielor balcanice). A fost bolnav pe la 7-8 ani, motiv pentru care va merge la școală abia la 9 ani. Ca un făcut, războiul mondial îl va opri să termine liceul la timp, ceea ce face să fi fost abia ăîn clasa VIII de liceu, cînd merge alături de Nae Dimitriu (deja student) pe creasta Meridionalilor.

Multă vreme am grafiat o zisă a lui CD campwanderung, descoperind abia acum un an-doi că nu era vorba de camp, de la cort, ci kamm, de la creastă.

Notam atunci, la vremea discuțiilor cu C. Dedula, în fugă ce-mi spunea... De pildă mi-a zis despre o întîlnire pe stradă cu unchiul său, Măciucă, asistent al medicului Thoma Ionescu. Unchiul era în trăsură cu profesorul Marinescu, neurolog. A oprit birja, chemîndu-și nepotul aflat în trecere, pe stradă: „Îl recunoașteți, domnule profesor? I-ați salvat viața cîndva...”

Cristache Dedula avea un șarm al lui, fie și posedînd la vremea discuțiilor cu mine peste 80 ani. Mediul acelor rememorări, după cum am mai notat pe net, era completată de atmosfera curții din strada Gazelei 42, cu un liliac alb și preajmă (din care mă ruga să duc un buchet nevestei) și o sticlă de vin roșu pe masa din grădină.

Tot acolo, nu-mi iese din minte episodul cu o femeie vîrstnică, părînd să locuiască în a doua clădire a curții, aceea dinspre stradă (erau două). Studiam la vremea aceea colecția Gazetei Sporturilor, unde era pomenită o Vivi Dedula.

Am crezut că era nevasta lui C.D. M-a lămurit că era de fapt sora lui. M-a traversat o gheară, a dublei ipostaze: fată energică pe munte, cîndva, iar în acel 1985-87 o bătrînă firavă, fie și activă.

Că veni vorba, nea Cristi mi-a povestit o scenă de la casa Omul, parcă 1929. Era cu nevasta și sora, acolo. Cele două ăîși scoseseră bocancii, aliniați pe undeva. S-a apropiat un domn distins, roșcovan, care văzînd doar încălțările a spus: „Foarte frumos, că ați adus și copiii! ” (fetele erau mai scunde). S-a prezentat: "Emil Racovițăc. Cristache a prezentat la scurtă vreme pe cele două tinere femei, celui cunoscut deja în epocă drept explorator de locuri îndepărtate.

În poză, tipi la cravată, pe munte (e și Dedula pe acolo:

Dedula a refăcut și în afara grupului Dimitriu turele kammwanderung, din care nu-i exclus să fie luată și această imagine (el e cu pulover alb):