Pe cînd caut o poză (a lui C. Dedula) pe net - eu fiind la job, nu acasă - , dau de un material:
Mă irită binișor, că aceia nu indică și sursa textului preluat. (întru psiho, mă deranjează întrucît îmi simt amenințată statura de mare sculă, în acel domeniu)
Apoi, realizez ca aceia - avind nevoie de așa procedeu - nu vor putea lega vreodată două vorbe originale/necopiate de la alții.
Previzibil, aceia nu sint în stare nici a depista erorile / insuficiențele din textul preluat...
Un sentiment asemănător îmi născusera cîndva tipii care nu pomeneau cine le-a deschis ochii, asupra unui itinerar montan necunoscut lor.
Inclusiv cînd scriu astea, mă aflu scindat între un filon ofensiv, sigur pe el, și o nuia care temperează asa pornire, în ideea ca sînt arogant, eventual ca nu se face a da acelora sub nas, dacă te-ai nimerit a fi mai dotat ca ei (simt un pic mîna mamei, via freudian Superego, în asa atitudine).
PS
La acea postare, Mihai C. comentează: „Respect!”.
Se află deja o măgărie, a întreba pe acela ce înțelege prin acel respect - în cazul postării de care amintesc mai sus. Mai ales știind că de la subsemnatul vine așa curiozitate, s-ar înfuria.
Apoi, dacă prin absurd te-ai interesa ce e aia respect, în general, ți s-ar putea livra un limbaj de lemn (puteți să-i spuneți și social) prima, poci zice!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu