Cînd debutez postarea

 Cînd debutez postarea cu ideea ca totul e deșertăciune, nu o fac în baza vreunei căderi psihice, ci a unei banale cunoașteri a lungului nasului. A, îmi place sa ma laud, unei conștientizări de caracteristici ale vietii.

Pe de o parte, realizez ca scrieri precum a mea de aici nu au citusi de puțin importanta pe care le-o atribuie o zonă a creierului, altminteri produsa de natura cu un rost cit se poate de justificat. 

Mai exact (ca amintita importanta), nu sta lumea în loc, pentru ca scriu eu niște fleacuri legate de mersul pe munte. Cu toate astea, continui a ma lasă dus de val, cel al creatorilor (nu neapărat divinin în sens religios) ai lumii ăsteia, al infinitului de diverse, care o caracterizează.

În lumina ultimei fraze, îmi reproșam deunăzi ca scriu doar despre vechituri, și nu despre lucruri prezente. Despre oameni actuali - de pildă tineri și cu performante alpine. 

Pe de o parte, conștientizez ca nu e deloc obligatoriu sa scrie care despre asa subiect. Îmi făcusem iarecari iluzii pe la 2000 și un pic, pe cînd indemna condei mai tinere (și mai puțin îndrăgostite de interbelic) sa scrie despre pleiada deceniilor sase ori șapte. Asta, pentru ca acei corifei se duc...

Nu a făcut-o nimeni. 

Vaccinat, nu îmi fac iluzii de cercetări asemănătoare azi, și în raport cu prezenți. 

În același timp, am rămas ochii ieri la prestația prezenta a Silviei Murgescu. Care ajunsa la un limbaj smestecind muntele cu Dumnezeu, ba si Isus.

Ferească..., a o lua în balon pentru asta! Doar vad acolo o pîine pentru cel cu chef sa iglindeadcă realist viata alpină românească.

PS

Există șanse ca vreodată sa scriu una și alta despre oameni fin prezent. 

Nu cred ca o voi face pentru a ma da deștept, cit pentru ca asa tine sa se elibereze o glandă din mine. 

Pe felie, știu că-i deranjant sa scrii realist despre care (și diferit de stilul social, cu lozinci și altele) . Căci e acolo un intrat în viata altuia. E formula sociala, traductibila prin băgat în sufletul altuia, iar de aici deja ne apropiem de acel sentiment real, unul deseori (foarte) neplăcut.

O precizare ar fi de făcut ca acele rinduri nu vor apărea pe vreun Facebook, ci în cel mai bun caz pe bloc, dacă nu de-a dreptul pentru așa-numitul sertar.

Poza e luată în metrou, la vremea cind scriu acestea, în matinalul drum dintre Leonida și Aviatorilor. 

(oare cum o fi arătat mijlocul de transport ca ducea vreun Nae Dimitriu la slujbă? 

Slujbă fiind predecesorul serviciului, care a stat la rîndu-i înaintea job-ului.) 

.