Idei puține și fixe

Idei puține și fixe.
Iar totodată circumscrise vorbei cu cei zece înțelepți, care se străduie a scoată din fîntînă piatra aruncată de un nebun.

Cînd grupul de preoți ai mitului Cuxi și-au născut opiniile, nu au avut nici o treabă cu fereala de exagerări ori chiar neadevăruri. Asta, în vreme ce eu trebuie să fiu cu ochii ca pe butelie, să nu apelez la acele mijloace.

Bașca ideea că nu fiu excesiv de rău cu dumnealor.

Pe felie, e interesant că majoritatea oamenilor pe de o parte nu găsesc nimic aiurea în afirmațiile lui Mititeanu and co. Ori în cel mai bun caz nu e deranjată de procedeele de acel fel.

Asta, pentru că și ceilalți sînt supuși aceluiași tip de subiectivism, pe care îl exercită în zona lor de simțit bine - și unde nu intervine nimeni a-i perturba, iar totodată nici dumnealor nu merg la alții, pentru a-i indispune cu observații poate juste.

Mi-o fi semn de bătrînețe (bașca nemodestie) că sesizez - ba și iute - subiectivismul semenilor?

(rog respectuos a nu mi se pomeni de anul morții...)

În același timp, nu țin să mă cramponez - în ale existenței mele - în exces cu ale respectivului capitol de carte. E o chestie care trebuie dusă la capăt (alături de unele completări benigne în Sus la munte, la izvor), dincolo de care o să-mi văd de altele - eventual de privit cerul ori de ceea ce se numește tras un picior (inerent psihic), dacă va fi cazul.

Spun toate astea ca unul ajuns la necesitatea de a explora - pentru acea nouă formă de capitol Cuxi - cam cum arătau nevoile sufletești ale celor doi (doamna Șerban și Dinu Mititeanu), care decid a porni, la 1983, întreaga campanie.

Iar așa subiect abordez nu neapărat pentru că-s eu al dracului, cît pentru că există o amploare - a fenomenului demarat în acel deceniu nouă, respectiv a eforturilor depuse apoi pentru a-l menține - care trimite automat cu gîndul la acel ceva interior care a avut stringentă nevoie de el.

Totodată, în ce privește vehiculul ales pentru acea devenire (din nevoie, în situație practică), e de apreciat care i-a fost gradul de subiectivism, de exagerare și chiar minciună.

Firește, scriituri / afirmări precum ale celor doi vor avea etern trecere (fac mea culpa, pentru a fi crezut că miturile montane se vor isprăvi odată revenită în 1990 democrația!), dar cineva trebuie să pună degetul pe rană!