Pe cînd răsfoiesc o filă montană Fb

 Pe cînd răsfoiesc o filă montană Fb, ma cuprinde un neplăcut sentiment.

E vorba de invidie. 

Nu e un ceva pe care sa îl mărturisești, mai ales cind te afli polemist și, deci, oricind adversarii îți pot reclama asemenea impuls, la fiind la baza acțiunilor tale.

După ce te obișnuiești ca aceia vor trata exact precum spui lucrurile, te ia cu ușurare. Ei, și (iar expresia fiind parcă, la origine, a lui Eliade)?!

Pe de o parte, de aici, cred ca e normal sa fii invidios pe una ori alta a semenilor, căci ne aflăm dotați, de la natură, cu lăcomie. Mai pot exista și probleme particulare, ce accentuează acea lăcomie.... Și care, nesatisfacută, naște oftică pe aceia ce-ți par, ca au...

Ca veni vorba, după ce reziști în neplacutul sentiment (cu cele două aripe: el în sine, plus ce vor zice inimi ii de asa belea, pe sufletu-ți), capeți un respiro. Și în care gîndul te duce a cerceta cum stau ceilalți (de pe acea fila Fb, de pildă) cu fericirea. 

Ultima fiind inevitabil efect al lui a poseda, îți zici... 

Or, e destul loc pentru a observa ca nu e caz a fi invidios pe multe, din ale acelora. Și nici chiar pe vîrsta lor (mult) mai jună. 

Pe felie, neplăcerile sufletești apar datorita faptului ca nu putem rezista unui impus inițial. 

Nu spun ca e ușor, a zăbovi acolo, dar cerul i se luminează, după o staționare voluntară în acea gheenă. 

Pînă una alta, voi mai trece pe asa file, cu semenii tineri, îndestulati materialiceste, mai pricepuți în cataratura decit mine, plus alte alea, numai bune sa înfigă gheara invidiei în pieptu-mi...

Posed totodată bunul simt de a intui ca nu voi rezolva problema. Asta, întrucît asa e viața, mai ales pre paliere unde speranța dăruită de acea Doamna (adică pomenita viata), pe-o dorinta/temere ori alta, s-a micșorat - în raport cu alte timpuri personale.

Deci nepermisa + dureroasa invidie ma va mai inhata în brate, raminindu-mi doar sa-nerc a sta, pe neplacutul dumneaei...