Criticismul îmi pare un lucru de executat totuși cu măsură.
Pare o afirmație bizară, din partea unui tip ce luă opul de purecat, pînă și într-o minunată plimbare de solstițiu estival. Dincolo de toate, ma strădui sa nu uit de vorba "Critica sa reprezinte niște ochelari, nu o nuia".
Ce-i drept, tipii pe care mi-a cășunat s-ar lipsi bucuroși, de-așa ochelari asupra dumnealor.
CĂ veni vorba, iar subsemnatul raminind eternalmente om, am dat azi peste pagina Facebook a unui top amintit cu fast, în cartea ce port pe ghiozdan...
Pe cînd il răsfoiam, pe acea strada a lui Zuckerberg, mi-am descoperit - horrible dictu - sentimente de copil și privind maturi din jur. Care-s mari, superiori, cît și încruntați (cind v-am zis că-s horrible dictu, nu m-ați crezut... - e foarte posibil atitudinea părinților din căminul care s-a străduit sa ma crească mare, acum multe decenii).
Apoi, și avind în vedere ca acela - altminteri interesat azi de multe lucruri spalate - cintă și el aria Cuxi, pe libret Dinu Mititeanu, am o jenă să-l invit (eu fiind doritorul să-l bage vreun frate mai mare în seama, simt exact acum) a da un ochi pe niște scrise ale ediției secunde din Sus la munte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu