O acuză cu multă trecere între oameni se află aceea de a fi rău.
Îndeobște, acolo, nimeni nu mai apucă să observe dacă învinovățitul are și dreptate. Mai grăbită e lumea a identifica acolo un motiv, zice-se bazat pe morala socială, grație căruia acela poate fi măcar un pic, îngenuncheat nouă.
Ideea îmi vine pe cînd notez: „...Își doreau – dincolo de aducerea lui Cuxi sub reflectoarele opiniei publice – o poziție socială cît mai ridicată”.
La așa vorbe, ești luat la șuturi urgent. Asta, deși, dacă te afli un pic cu picioarele pămînt, tendința cu pricina este evidentă.
Similar, vorbeam la un alt personaj montan de dregerea complexelor de inferioritate. Și legat de care, eu însumi mă privesc strîmb, cum că nu e frumos să afirmi așa ceva (frumosul cu pricina fiind precum răutatea, amintită inițial: nu aduce contraargumente, doar te vrea cocoșat, datorită pretinsei necuvenite pe care ai comis-o).
Firește, complexele cu pricina ne pot afecta pe mulți, dar afimația despre respectivul cred că rămîne în picioare.
(Sadism: să spui unora care te acuză de c.i. că mintenaș le poți vorbi pe larg, despre hibele-ți de acel gen)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu