Pe cînd meditez ca mai nimeni nu e interesat de scrierile acestui blog, deci nu voi avea niciodată vreun ucenic sa ducă asa idei în viitor (om fiind, am asemenea vanitate...), realizez ca lui nea Baticu nu i-au trebuit cohorte de învățăcei, pentru a-i prelua careva nefasta ștafetă.
A fost de ajuns un singur ins.
Pe felie, simt ca rîndurile maestrului meu s-au aflat mici copii, față de ce așterne subsemnatul pe hîrtie... Ce-i drept, sînt alte vremuri.
Ultimele, s-o precizăm, favorizează și făcutul mai dihai de baftă, decit înainte de 1989.
PS
Vorba "a se face (careva) de baftă" de la nea Baticu o am. Mai exact, cred ca am auzit-o prima dată pe cînd reproducea un reproș: "Bine, măi Sandule [Beldie] să te faci tu de baftă, vorbindu-l de bine, pe [nu mai rețin epitetul] ăla de Cristea?!"
S-o supăra NB, pe lumea ailaltă, că torn acea intimplare, aici?
Pe moment, atunci demult, nu m-a traversat vreo obiecție la acea zisă...
Apropo... Dacă aș fi fost ucenic și atit, adică fără sa apuc ulterior un drum cit de cit propriu, as mai fi putut duce acea ștafetă înainte?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu