Nu mi-a dat prin cap pînă astăzi, să îmi întreb partenera ce nevoi sufletești îi rămîn nesatisfăcute, în relația cu mine / în vreme ce există relația noastră.
Se înțelege că există acolo și un revers, nesatisfăcutele subsemnatului - cu precizarea că la destule nici nu am apucat (ca orice masochist) a sonda, iar la cele deja știute nu-mi vine a privi lesne, cu atît mai puțin a le comunica.
Iar aici se șade totuși bine... Căci există rude de gradul I unde îmi pare mai mult decît delicat, a ridica asemenea problemă. Și unde pare să domine o noțiune întîlnită cîndva într-un op psiho: la peur d'etre englouti. Și unde există un frate la fel de rău: dorința de a înghiți tu pe altul.
Firește, ultimul calup cuprinde teamă că-l va privi un psiholog destupat, dar îmi asum riscul. Iar asta înseamnă deja că nu voi pica jos, la un eventual reproș al aceluia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu