Din unghiul altor autori, opurid e acest gen se scriu strict pentru marea masă a iubitorilor de munte, eventual și vreo bucată din exteriorul acestora (aici merg la fix poveștile gen Bucura Dumbravă!)
După cîte m-am cercetat, eu nu le am cu așa azimuturi, rămînîndu-mi două felii. Prima este a interesaților curenți de munte. Iar ea fiind de împărțit în două: cei pe care nu-i vei întoarce în veci din aplauzele către vreun Mititeanu (și „Dumnezeu să-l ierte!”, la adresa vreunui corifeu alpin dus deja), respectiv cei care nu procedează (chiar) așa.
Spre aceștia din urmă mi-aș îndrepta atenția, pe cînd scriu ceva. Îi va interesa / nu-i vor plictisi/obosi rîndurile ce am în lucru acum?”, îmi spun inevitabil. „Nu dau prea multe amănunte, nu apar prea savant(-lîc)?”
Mai există și categoria insului ceva mai puțin pretențios. Și anume a cercetătorilor istorici. Ăștia pot fi doi-trei, eventual unul sau deloc.
Teoretic, există o mare rezonanță, între așa persoane.
Sau barim dă iluzia.
Iar sentimentul fiind al naibii de frumos.
Din ce dealuri ale copilăriei vine așa nevoie, de altă discuție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu