Mihai Haret (II).

(continuare de aici)

Ce-mi atrage atenția la Mihai - devenit în al doilea deceniu al veacului trecut (și) Haret - este graba de a scăpa de numele de familie, și anume Gold. 

Pe subiect, fratele său mai mic Iosif afirmă că „În anul 1913 în vîrstă de 29 ani, Mihai Gold (Haret) părăsește casa părintească și se instalează în cunoscuta Casă Spiru Haret de pe strada [...] G-ral Manu [...] În calitate de fiu adoptiv al Anei Spiru Haret (văduva savantului), Mihai Gold își schimbă patronimicul în Mihai Haret, cu care începe să semneze lucrările sale ulterioare” (prefață la volumul „Călător prin munți”, 1976)

În altă parte, se menționează că a fost dorința lui Spiru Haret (altminteri nepusă în practică în cursul vieții acestuia), ca nepoții săi de soră să-și adauge numelui de familie și pe acela de Haret.

Pînă una-alta însă, e de notat că justiția se pronunță în 1915 doar în cazul lui Mihai și al lui Petre (n. 1888, va muri în 1918), nu și al altor frați.

„Minerva 1913-05-16 / nr. 1585 MINISTERUL JUSTIȚIEI Direcțiunea Afacerilor Judiciare PUBLICAȚIUNE A D. Mihai I. Gold, viticultor, domiciliat în București, a făcut cerere acestui Minister pentru adăugirea la numele său patronimic de Gold, pe acela de Haret, spre a se numi: Mihai I. Gold-Haret. D-nul Petre I. Gold, doctorand în medicină. domiciliat in București a făcut cerere acestui Minister pentru adăogirea la numele său patronimic de Gold, pe acela de Haret, spre a se numi; Petre I. Gold-Haret. Ministerul publică această cerere, conform disposătorilor art. 9 din legea asupra numelui, spre știința celor interesați, cari ar voi să facă opozitiune In termenul prevăzut de aliniatul II  al zisului articol”

Ambii semnează acum Gold-Haret (Petru, de pildă, pe lucrarea lui de doctorat din 1914).

Imediat după război, Constantin Beldie pomenește că amicul său Emanoil Bucuța...

„... era nu numai un entuziast călător pe dealuri de munte și prin toată țara, dar și un harnic realizator, alături de Gold-Haret, Bucura Dumbravă, Dr. Urechia, Ion Coman [Colman?] și alții care a întemeiat primele noastre asociații turistice.”

Foarte probabil acum are loc înfierea lui Mihai, căci abia din acest moment el începe să semneze doar Haret. Mai ales după al doilea război mondial, rubedeniile lui de sex masculin încep și ele să își atribuie (doar) acest nume. Portavoce în acest sens sînt fratele cel mic al lui Mihai, și anume Iosif, care se pomenește nu o dată G.-Haret (de pildă în prefața la volumul „[Mihai Haret] Călător prin munți”, 1976)...

După cele spuse mie de Niculae Baticu, pe crucea funerară a lui Iosif (m. 1981), de la cimitirul Belu catolic, e scris Iosif Gold (și atît).

... în vreme ce Radu, fiul altui frate, Spiru I. Gold-Haret, îi trece tatălui cît și sie însuși doar numele de Haret. 

Cel puțin între războaie nu pare să fi existat vreo schimbare în justiție a a numelui, căci la o comemorare a lui Spiru Haret din 1929 (ziarul „Viitorul”), sînt indicați în asistență „d-a Ana Haret, d-na Gold Haret, dna Spirescu, d. Mihai Haret, d. Gold Haret”.

Va fi existat în spatele acelei atitudini o teamă de acuzațiile antisemite...

Mihai Haret are parte cel puțin o dată de așa ceva la jumătatea deceniului patru (fapt relatat mie de colaboratorul acestuia Florin Ștefănescu, din Sinaia). Nu știu cît de justificată va fi fost asemenea acuză, cert este că un Ion Manof îl știa pe bătrînul Iosif Gold (tatăl lui Mihai) ca fiind din Dorohoi, loc în calea emigrației evreiești din Galiția, amănunt omis însă de fiii aceluia. În aceeași sferă, a pozei de autohtoni autentici , se înscrie informația oferită de Mihai Haret lui Nestor Urechia (și reprodusă de acesta în „Vraja Bucegilor”), despre Carol S. Gold, că Haret s-ar fi căsătorit cu o româncă „și s-a românizat cu totul”... În realitate, soția cu pricina era italiancă (Burelli).

... dar și interes pentru un nume cu rezonanță pozitivă în societatea românească.

***

Legat de amintita înfiere a lui Mihai Gold (care avea spre 30 ani), e de privit și spre cea care a inițiat respectivul demers, văduva lui Spiru Haret, Ana născută Popescu.

Viitorul ei soț o cunoaște în 1882 la Buzău, el avînd atunci 31 ani, iar ea cu 14 mai puțin. Se vor căsători peste un an.

Fiind vorba de oameni dintr-un anumit mediu social, Ana aduce în mariaj o zestre, foarte probabil sub forma unei moșii din Lipia natală (și Iosif Gold primise via notariat o zestre, din partea surorii lui Spiru, Ana).

În paralel, și nu degeaba fiind în Partidul Național-Liberal, Spiru Haret încearcă și afaceri, între altele achiziționînd o suprafață viticolă la valea Călugărească. Nu este o activitate simplă, și de care proprietarul grijește aproape...

(scrisoare din 15 aprilie 1910)
Stimate domnule Dumitrescu,
Te rog sã mã ierți cã te supãr iar; dar nesiguranța în care sunt lãsat mã silește la asta. i-am scris deunãzi, întrebându-te dacã cooperativa dã urmare vorbei pe care mi-ai spus-o d-ta acum o lunã, în privința vinului. De atunci, vãzând cã nu am niciun rãspuns ți-am scris sã te întreb, – și, vãzând cã nu-mi rãspunzi, am cãutat sã vãd pe dl Dimitriu. D-ta mi-ai dat rãspunsuri evazive. De altã parte, doi sau trei negustori care mereu mã îndesau cu vorba zilele trecute, acum vãd cã nu dau semne de viațã. Eu însã am trebuințã sã știu cu precizie cum stau. De aceea te rog foarte mult sã-mi spui dacã cooperativele sunt sau nu decise sã ia ceva de la mine, când și cum mai ales zilele astea am avut o mare supãrare acolo la vie cu un foc, pe care l-am suferit, și cu atât mai mult vreau sã hotãrãsc într-un fel. Eu nu înțeleg de ce am atâtea greutãți. De jur împrejurul meu, vecinii mei vând vin cu mult mai prost cu prețuri mai mari decât cele pe care le cer eu. Pe urmã știu cã cooperativa nu a pierdut de la vinul meu; din contra, l-a vândut cu preț foarte bun. Atunci ce este? I s-a pãrut cã cer prea mult? Pentru ce nu-mi spune cel puțin?
                                                                                          Haret ”

Am reprodus lungul pasaj de mai sus pentru a releva problemele ce erau de rezolvat la via din Valea Călugărească, la momentul în care Spiru Haret moare (decembrie 1912). Văduva nu a luat în calcul s-o vîndă, gîndindu-se totodată că nepotul Mihai o poate ajuta.

E greu de spus de ce va ține apoi să-l înfieze, asemenea colaborări mai existînd în lume, dar fără să caute înfierea rudei mai tinere. Fără îndoială așa simțise nevoia Ana Sp. Haret.

Legat de acest gest, nu poți face abstracție de faptul că ea fusese mult mai tînără decît soțul ei, un ecart nu mult diferit găsindu-se apoi între ea și nepotul înfiat. O să mi se spună aici că nu era vorba de o căsătorie, însă faptele nu exclud nici o (nedeclarată) legătură de acest fel.

Prin 1919-20 Mihai se căsătorește cu Suzana/Suzanne, care apare și între fondatorii asociației turistice Hanul Drumeților. 

Bucura Dumbravă vădea multă simpatie pentru Suzana, vizibilă în scrisorile expediate soțului Mihai. Nu est exclus ca aceasta să fi făcut  parte mai demult din cercul cunoștințelor ei.

Este o apariție meteorică însă în viața lui, căci mama adoptivă nu și-l dorește pe Mihai îndepărtat de ea.

O scrisoare semnată de Bucura Dumbravă și adresată nașului căsătoriei (Ion Bianu, academician și director al Bibliotecii Academiei) respective relevă neașteptate dedesubturi ale situației:

         

”Sinaia, 28 ianuarie 1921

Prea stimate prietene,
Dă-mi voie să ți vorbesc despre o chestie foarte delicată, referitor la prietenii noștri comuni M.  și S.H. Știm amândoi, dumneata și cu mine, situația mai mult decât penibilă în care ei se află datorită bolii nervoase și psihice a rubedeniei lor de aproape. Am impresia că M.H. își pierde echilibrul și judecata dreaptă, lăsându-se să fie zăpăcit de o concepție a datoriei greșită, fiindcă numai cuvântul dumitale ar avea destulă autoritate morală ca să i arăți adevărata lui datorie, adică datoria de căpetenie a omului însurat, aceea de a rămâne credincios soției sale, câtă vreme îi este și ea credincioasă. În această din urmă privință nu încape îndoială. Deci M.H. ar pierde stima tuturora, dacă ar jertfi nevasta sa rătăcirilor funeste ale unei bolnave,mai ales că amenințările caracteristice ale acestor bolnave - că se prăpădesc, că vor muri -, nu se îndeplinesc mai nici o dată. Față de ele nu trebuie supunere, ci un refuz categoric. Și chiar dacă acest refuz n-ar vindeca boala, ar salva cel puțin demnitatea lui M.H., la care, sper, ține mai mult ca la orice [...]

                                                                          Fanny Seculici”

(colecția de manuscrise a Bibliotecii Academiei, 30 (5) / D IX) 

Întrucît Suzana nu mai apare pomenită de atunci în viața lui Mihai Haret, e foarte posibil ca cei doi să fi divorțat. În rest, și în ciuda vorbelor ceva mai mari din scrisoarea reprodusă (demnitate etc.), Fanny a continuat colaborarea/prietenia cu Haret.

Oarecum neașteptat, Mihai colaborează amplu cu Ion Bianu ulterior, ba prin 1925 continuă să îi spună „Nașule” (or nu cred că îi era unul de botez). Îi comunică de pildă, în amănunt, cum merge exploatarea viei de la Valea Călugărească, dar și faptul că la vf. Omul casa de adăpost e aproape terminată.

S-ar mai pune problema ce fel de relație exista între Mihai H. și mama lui adoptivă. Un N. Baticu era destul de ferm în afirmația (făcută mie) că trăiau împreună. Nu m-aș pripi să susțin și eu asta, cert este că Florin Ștefănescu, secretar al secției Bucegilor din Turingul prezidat de M. Haret, îl vizitează prin 1936 și discută probleme ale asociației la parterul clădirii. La un moment dat, doamna începe să strige/cheme de la etaj, în tonuri de alto: „Mihai! Mihăiiițăăăă!”. Fără mult chef, acesta răspunde apelului. Ștefănescu mi-a spus că doamna voise un sărut/pupic înainte de culcare. Reîntors, cel în cauză va comenta: „Of, femeile astea...!”.

În aceste condiții, este de cercetat cît Mihai nu se putea desprinde din tutela nevrotică a mamei adoptive și cît nu avea interes să o facă. Mai exact cît l-ar fi deranjat o relație normală soț-soție, respectiv i-ar fi limitat ultima ipostază dintr-o libertate la care ținea (nu știu să fi avut vreo ocupație de tip serviciu, întreaga viață)

În condițiile de mai sus, am dat atenție unor scrise ale soțului Spiru care o priveau pe soția sa:

[Nisa, 1901] „Noi o ducem binișor aici. Vremea a fost splendidă până acum trei zile. Alaltăieri însă a plouat toată ziua, precum și azi, și barometrul stă tot rău. Eu nu prea mă tulbur de asta, pentru că și pe ploaie mă odihnesc bine; dar nevastă-mea e foarte disperată și dacă vom vedea că nu vine îndreptare, e prea posibil să fugim de aici în altă parte.

[Bușteni, 1902] „Nevastă-mea nu se împacă cu aerul de aici; are insomnii. Uneori am și eu insomnii, dar nu e clima de vină.„

[Milano, 1903] Am fost siliți încă o dată să schimbăm planul călătoriei noastre, din cauza sănătății nevestei mele, pe care oboseala și răceala au cam zdruncinat-o. Am sosit aici alaltăieri, goniți de la Pallanza de un timp oribil. Aici pare că e mai bine, deși a plouat câte nițel în toate zilele. Nu putem însă profita, pentru că nevastă-mea nu poate ieși din casă.

[Valea Călugărească, 1906] Aici am liniște deplină, nu prea cald, și o vedere minunată. Condițiile vieții sunt cam primitive, dar mă fac că nu le bag de seamă. Nevastă-mea deja este așa de încântată, încât de două luni mai că nu a mai venit prin București. Lucrările viei le conduce ea și, deși sunt destul de plicticoase, ele o amuză și o interesează. Sper să fie și cu mine tot așa.”

(imagine probabil din primii ani ai mariajului)

O privire ceva mai romanțioasă asupra cuplului Spiru și Ana Haret

Interviu luat Anei Sp. Haret, anii 30

          (va urma)