miercuri, 13 mai 2020

Sufletul omenesc se află mare chestie

Sufletul omenesc se află mare chestie... Nu poate lua un gest al său, iar apoi să și-l prezinte. Îi e mai la îndemînă să ia - de pildă - imaginea altuia, căruia să îi alăture vorbe idem. 
Mai exact mari, și ale altuia. 

Care vorbe (fie dînsele ale lui E. Cioran) au o mică probemă, dacă le întrebi de sănătate. De pildă care-s acele experiențe. 



Se înțelege că autorul imaginii ori cel care o distribuie nu a citit și restul opului cioranian, pentru a realiza despre ce gen de experiențe e vorba - pun pariu că e vorba de cele tip „Schimbarea la față a României”)
Ori de ce nu le-ai putea supraviețui.

Anumite găuri sufletești au nevoie ca de apă-și-aer de gesturi precum cel din imagine, plus distribuirea lui (iar în paralel inserînd ideea #FricaUcideVisuri )
Care producție are nevoie, tot ca de apă-etc., să nu îi ceri detalii.
Nu vrea nici intervenții care teoretic i-ar spori efectul de drog. În genul: „Nu e nemaipomenit acolo, ci nemaipomenit la pătrat, domne!).

PS
De cînd m-a pus naiba a răsfoi psihologie, tot am senzația că nu-s îndeajuns de coagulat (iar asta se trage din relație imperfectă cu tatăl personal).
Am impresia, însă, că stau destul de bine - la așa capitol - față de alții.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu