Problematica unor vechi înscrisuri

Pomeneam în ultima postare despre notațiile dintr-o tură montană.
De acum niște decenii mai exact.

Mă uitam la problematica unor așa înscrisuri. Mai exact, în spatele condeiului li se afli tu, dar nu cel de azi, de la senectute. Ci unul mult diferit (aș minți să spun că mă recunosc în el. deși adîncul e posibil să ne fie la fel).

Pe așa fond, nu-ți vine - celui de la 2020, și care pozezi în om serios - să reproduci gîndurile aceluia...
„În tren, X cu nevasta: ea balie, el bleg. Tare nu m-aș pune ca el sub papuc...”(nimerindu-se a fi în tren și la înapoiere, vorbele frumoase vor continua, în jurnal..

„Atmosferă splendidă în tren, soare-n jaluzele, lume puțină, 15' întîrziere, ajungem mai tîrziu, dar ce contează?! Beau, beau apă, mănînc slană în pericol de stricare și ascult pe doamna X, care nu știe altceva decît plodul de acasă, ce evoluează ceva de speriat. X e piua întîi. A căzut din lac în puț [era la al doilea mariaj]”

Dau și de înscrisuri mai cuminți... Plan de un circuit prin țară. „Iese ceva, ca plan... Dar ce mîncăm?”.
Erau anii de foamete ai lui Ceașcă.

Imaginea e luată trei zile mai tîrziu, pe Acele Morarului.

PS
Mai să uit!.. Eram atunci în perioada Cernobîl (izbucnită la finele lui aprilie 1986). „Nu umblați pe munte, căci acolo e pericol de iradiere mai mare ca oriunde! !”
Nu știu de cineva afectat. La munte ori în București.