duminică, 10 mai 2020

Ordeanisme, aprox. februarie 2020

Am parte de o frumoasă dimineață tensionată

Ziceți că cum vine asta, respectiv cum pot să declar tensiunea drept minunată? Păi îmi pare minunat că izbutesc să o duc 'pe picioare'. De obicei fugim de ea, pe calea exuberanței căutate.
Tensiunea mi se trage și de la grupajul de materiale ce urmează să completeze volumul-mărgică (adică etern promisul Sus la munte la izvor). Pe o parte mă sperii că unele subiecte-s excesive pentru acel loc, pe de altă parte e nevoie de muncă, iar pe mine nu mă dă hărnicia afară din casă.

Nuci tari, ca subiecte, sînt traiul uman în cocoon (și unde-s produse nu puține cărți ori rînduri montane), respectiv relația subsemnatului cu grupul editorial România Pitorească. Pe acolo se află (dacă să între în volum sau ba) meditațiile despre ochii vreunui montaniard pe buza extincție (aceea în pat propriu, deși putem hindi și cum ni-i în virtejul accidentului fatal pe munte).

Admit că întreaga acțiune e generată de mofturile celor care găsiseră restul volumului ca meritînd o prefață temporizatoare. Fără ele, aș fi ținut prin sertare acele notații.
****

În finalul romanului Delirul de Marin Preda există o scenă.. Unde un mai vechi orășean reproșează vehement nou sosiților prin urbe că ei distrug periodic stratul de civilizație făurit cu greu, în intervalul dintre năvălirile lor. 
Nu susțin atitudinea aceluia, însă acea situație livrescă îmi trimite mintea la situația scrierilor (noastre) montane de istorie. Se chinuie vreunii a pune zona pe baze raționale, dar se năpustesc val după val alții. Care pun mai presus inima (dar mai ales interesul personal/de grup).
Trec în asa categorie pe Dinu Mititeanu, pe Mihai Ogrinji și pe Minerva Torok, dar și pe bucureștenii doritori a pune apă în vinul relatărilor istorice incomode.

Acuma, pot fi acuzat de multe întru aprecierile de mai sus, dar cred că hîrtie de turnesol se află putința de a răspunde la obiect, observațiilor părții adverse.
În tabăra montaniarzilor 'inimoși', așa ceva este prin definiție imposibil!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu