marți, 26 mai 2020

MUNTE. Istorie. Necazuri ale lui Nae Dimitriu (1899-1966)

Înaintașul Nae Dimitriu (1899-1966) este, la debutul deceniului patru al veacului trecut, într-o perioadă de grație. A descoperit abruptul montan, drumurile curajoase pe acolo, și se află totodată în culmea emulației.




 Între altele, publică la gazetă despre ascensiunile sale.
Există două tipărituri care-i găzduiesc scrisele: cele de actualitate, gen „Am făcut tura cutare, la data cutare, și cu repere generale X și Y”, în Gazeta Sporturilor. Și cele mai așezate, în sensul descrierilor de drumuri, dealungul zidului de piatră al Bucegilor - în revista Educația Fizică, publicație a ceea ce era numit în epocă Oficiul Național pentru Educație Fizică.
.
La GS, nu chiar lesne de mulțumitul Nae Dimitriu nu știu să fi avut probleme (de bețe în roate), ceea ce i se întîmplă însă la Buletinul ONEF.


Iată-le, în descrierea celui care avea să înființeze (peste vreo doi ani) Clubul Alpin Român:
„Sînt aşa de furios de (Buletinul, n.n.) ONEF... Am dat acum două luni la Onef Coştila şi Seaca. Secretarul de redacţie – un «om căpitan» oarecare, considerîndu-se şi literat, s-a apucat să-mi corecteze articolul. Iată o mostră [...] Respectasem acea «consecuţie a timpurilor» pe care «don căpitan» pare-se că o ignorează [...] Sînt consternat! Tot articolul mi l-a modificat conform exemplului de mai sus. Inutil să-l mai înjur, m-a distrus. Pentru Buletin am pregătit (şi-l voi da pentru publicare numai după ce don căpitan mă va asigura c-o s-o lase mai moale cu ortografia română) Gălbinele, Seaca (Coştila) şi V. Ţapului – porţiunea parcursă şi Brîna Mare [...] Articolul Coştila-Seaca, deşi speram să cuprindă 5-6 pagini de revistă (a se înmulţi cu lei 300) a intrat în (leşin !!) 2 pagini și jumătate, fiindcă acelaşi căpitan a găsit că un articol scris cu corp cît mai mic (corp 18 !!) este mai elegant. Elegant, dar minuscul! Ca şi onorariul, mama lui de cazon literat. 600 de lei un articol de peste două mii (2 000) de cuvinte reprezintă 14 000 de metri parcurși şi aproape 3 000 m diferență de nivel. După cum vezi, 4 centime metrul liniar parcurs descris, 20 de centime metrul de activitate, 30 de centime cuvîntul! Monstruozitate! Păi să nu le fac o peltea [...] şi să le întind o frază pînă o căpăta sunetul celei mai subţiri corzi de vioară?...” (scrisoare către Radu Ţiţeica, 27-28 ianuarie 1932).
Nu mi-am bătut capul cine va fi fost acel don căpitan, pînă cînd un vals pe net m-a dus în dreptul unui personaj cunoscut mie, din altă parte (a istoriei montane). Și despre care se menționa că a lucrat la Buletinul ONEF. Ba și în calitate de redactor-șef, și încă în perioada necazurilor lui Nae Dimitriu amintite mai sus!
Este vorba de Ioan Dimăncescu. El este numit în 1928 în acea poziție, și fără a cunoaște dacă se află și peste trei ani în funcție,nici nu există vreun semn că ar fi plecat de acolo.


Dimăncescu a înființat în vremea liceului una printre primele grupări cercetășești, iar în paralel a fost un apropiat al activităților pe munte. Între altele fondează asociația Peleș din Sinaia (1923). 


(Dimăncescu, pe rîndul de sus, în dreapta, cu ocazia vizitei în România a fondatorului Cercetășiei, Sir Setton Watson)

Va servi pe Carol II (director al Educației Fizice și Sănătății, 1938) dar și regimul mareșalului Antonescu, în nou-creata organizaţie Munca Tineretului Român, 1942-1944. Nu apucă să o facă și cu cel comunist, care îl trece în rezervă (e colonel în acel moment).
Moare în 1951.

PS
Găsesc mai mult decît interesante rîndurile despre înaintașii săi (Dem și Ion) de care s-a îngrijit Alin Dimăncescu.
Între altele: 1.
2.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu